1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Justiţia din România în haine noi

Institutul Regal al Afacerilor Internaţionale de la Bruxelles a organizat o conferinţă intitulată, Schimbare de paradigmă: eforturile României împotriva corupţiei, din punctul de vedere al guvernului şi al societăţii civile. Printre alţi vorbitori, s-au remarcat intervenţiile ministrului Justiţiei, Monica Macovei şi a reprezentantei Societăţii Academice din România (SAR), Alina-Mungiu Pippidi.

Venită la Bruxelles la nici o zi după întâlnirea la Bucureşti cu vicepreşedintele Comisiei Europene Franco Frattini, Monica Macovei a ţinut un discurs în faţa invitaţiilor Institutului Regal al Afacerilor Internaţionale pe tema reformelor din justiţia românească şi a măsurilor anticorupţiei. S-au prezentat cazuri concrete de trimitere în judecată a unor parlamentari, magistraţi sau alte autorităţi la nivel înalt, finalizate în câteva cazuri cu sentinţe penale. Ministrul Justiţiei a explicat eforturile care se fac pentru o coerenţă la nivelul deciziilor pronunţate de judecători, în condiţiile în care deocamdată există încă sentinţe contrare pe aceleasi tip de speţe. Din punctul de vedere al ministrului Justiţiei, sistemul romano-germanic, cel care se aplică în România, de la adoptarea Codului Civil, din timpul domnitorului Cuza, ar trebui să ţină cont mai mult şi de sistemul anglo-saxon, acolo unde jurisprudenţa are rol de lege. În sensul consultării acestei jurisprudenţe, munca judecătorilor va fi mult uşurată de sistemul computerizat de care va beneficia fiecare judecător, începând cu această lună. În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, Monica Macovei a precizat: „O primă chestiune de care ar trebui să ne ocupăm cu toţii, este să nu acceptăm nici o schimbare în procedura de numire şi revocare a procurorului-şef de la DNA şi a conducerii sale, pentru că aceasta ar fi un semnal politic de genul ‘ când ceva merge bine şi vrei să-l schimbi atunci înseamnă că vrei să-l faci să meargă prost’...”

Într-o declaraţie acordată în exclusivitate jurnaliştilor români, Monica Macovei s-a arătat contrariată de faptul că, fără nici o dezbatere publică, câteva partide au declarat că vor să facă această schimbare, tocmai în condiţile în care DNA lucrează la un nivel satisfăcător. Un al proiect al ministrului Justiţiei este legea privind finanţarea partidelor politice, foarte necesară la acest moment în România, aşa cum observa şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini şi care întâmpină opoziţia unor politicieni din UDMR. Am întrebat-o pe doamna Monica Macovei dacă procesul anticorupţiei va continua cu aceeaşi intensitate şi după aderarea României în Uniunea Europeană:

„Sunt sigură că va continua şi că este pe un drum ireversibil, presiunea publică a cetăţenilor va rămâne fiindcă, în primul rând pe ei îi serveşte justiţia din România. Apoi, sunt sigură că vor exista mecanisme de monitorizare a finalizării acestor reforme şi după aderare şi mi se pare firesc să existe. Poate că nu va fi la fel de puternică ca acum dar combinată cu voinţa oamenilor de reformă şi de schimbare a sistemului, eu zic că nu mai putem face paşi înapoi.”

Puteţi estima în cât timp vom constata schimbarea la faţă a Justiţiei româneşti?

Câţiva ani, mai trebuie câţiva ani.

Victor-Iulian Tuca, Bruxelles