1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Justiţia şi credibilitatea României

Ultimul an a dovedit în mod clar care e pericolul major confruntând democraţia şi statul de drept în România. Contracararea acestei primejdii şi refacerea credibilităţii ţării nu admit trocurile necurate.

Victor Ponta şi Jose Manuel Barroso

Victor Ponta şi Jose Manuel Barroso

Corupţia la nivel înalt şi incapacitatea de a o combate printr-o justiţie eficientă, pusă la adăpost de ingerinţe politice, iată marea ameninţare ce planează asupra proiectului edificării unei societăţii deschise româneşti. Care, dacă vrea să evite sufocarea într-un ocean de corupţie şi să devină cu adevărat deschisă şi compatibilă cu modelul celor din vechile democraţii occidentale, nu are decât un singur drum: asigurarea, cu orice preţ, a independenţei şi eficienţei magistraţilor.

În acest context nu există spaţii de manevră, loc de negoţ şi de concesii. Chiar dacă viaţa politică reclamă în genere, într-o democraţie, arbitrajele şi mica înţelegere, există anumite zone, vitale pentru statul de drept, care nu admit compromisul şi comerţul. Nici măcar acordul care nu pare a fi un compromis putred nu e legitim, dacă pune în acut pericol eşafodajul statului de drept şi îi alterează grav imaginea externă.

Iminentul colaps al statului de drept, în timpul loviturii de stat din vara lui 2012, când chestiunea acaparării controlului asupra justiţiei şi a desemnării şefilor DNA şi Parchetului General a constituit cheia de boltă a doleanţelor puciştilor, a revelat cât de sensibil este, în România, acest punct.

Iar caracterul său ultrasensibil priveşte întreaga Europă şi nu doar societatea românească şi cele cinci puteri ale statului român, în speţă preşedinţia, executivul, legislativul, puterea judecătorească şi Antena 3.

E-adevărat că datele problemei s-au schimbat după covârşitoarea victorie electorală a USL, în decembrie 2012. Deşi susţinătorilor radicali ai USL li s-a părut că, în virtutea zdrobitorului succes electoral ar fi devenit, dintr-odată, posibilă eliminarea completă a preşedinţiei inclusiv din ecuaţia numirilor în fruntea instituţiilor însărcinate să combată corupţia la nivel înalt, situaţia e alta.

Graţie Europei, Băsescu a continuat să fie o constantă importantă a jocului politic românesc. Ca atare, premierul Ponta a înţeles importanţa coabitării. A priceput că nu-şi poate impune integral concepţiile cu privire la justiţie fără să rişte un nou scandal imens, poate ireparabil, cu forurile europene care au susţinut statul de drept, şi ca atare, reîntoarcerea la Cotroceni a şefului statului.

Întrucât nici una din părţi nu s-a putut impune total, pare că un compromis încheiat de preşedinte şi premier ar fi soluţia raţională, poate unica, pentru urnirea din loc a împotmolitei căruţe româneşti.

În realitate, în chestiune nu e, înainte de orice, incapacitatea puterilor care domină statul de a se impune integral şi deci nevoia actorilor principali ai executivului de a depăşi impasul printr-un compromis ci, esenţialmente, eficienţa şi credibilitatea actului de justiţie în România. Prin extensie, miza include şi recredibilizarea României ca democraţie, ca stat de drept autentic, pe scurt, ca demn stat membru al UE.

În acest context, acordul dintre Ponta şi Băsescu e insuficient. Ba chiar e contraproductiv. Pentru refacerea încrederii în România ar fi nevoie de acceptarea fără rezerve a condiţiilor de transparenţă în procedurile de desemnare a procurorilor şefi solicitate de UE în conformitate cu standardele apusene. Proceduri, nu întâmplător susţinute de magistraţi integral credibili, ca Daniel Morar, care şi-a probat credibilitatea prin fapte, nu vorbe, precum şi de oameni politici asemenea. De pildă, de politicieni care, ca Monica Macovei, sunt realmente în cunoştinţă de cauză şi ştiu bine ce înseamnă o autentică justiţie independentă şi eficientă.

Dar nu i se cere prea mult USL? Defel. Combaterea veritabilă a corupţiei la nivel înalt e un obiectiv prea important pentru a fi sacrificată pe altarul oricărui compromis, oricât de bine intenţionat ar fi. Apoi, în ciuda neajunsurilor multiple şi tarelor majore ale unui fost partid comunist nereformat, precum PSD, există şi în rândul social-democraţilor români, ca şi în cel al liberalilor, destui oameni politici în stare să înţeleagă caracterul vital al evitării oricăror demersuri de natură să discrediteze, în continuare, justiţia românească.