Justiţia: semne bune anul are!

Procesul real al reformei justiţiei româneşti a început târziu şi a fost mai degrabă impus de apropierea datei la care trebuiau finalizate capitolele de negociere cu Uniunea Europeană. Rapoartele anuale ale Comisiei de la Bruxelles din perioada 1998-2002 atrăgeau atenţia asupra lipsei de independenţă şi ineficienţă a sistemului jurisdicţional. Raportul de ţară din 2003 al Comisiei Europene constata rolul redus al Consiliului Superior al Magistraturii in asigurarea independenţei justiţiei. Puterile discreditare ale ministrului Justiţiei care era preşedintele CSM şi exercita toate recomandările pentru numirea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor şi procurorilor era văzut la fel de critic la Bruxelles, mai ales că putea suspenda orice magistrat din funcţie. O altă problemă gravă era existenţa căii de atac extraordinare a recursului in anulare in materie civilă incompatibil cu jurisprudenţa CEDO. In anul 2003 procurorul general a introdus recurs in anulare in 156 de cazuri, in 2002 in 295 de cazuri iar in anul 2001 in nu mai puţin de 367 de cazuri. În sfârşit, sistemul alocării dosarelor la instanţele de judecată nu era realizat pe baze aleatorii ci depindea de interesele judecătorului sau avocatului care oferea mai mult iar ineficienţa Ministerului Public era dată ca un exemplu negativ. Concluzia Raportului din 2003 atrăgea atenţia asupra corupţiei generalizate, in special a celei la nivel înalt, menţionându-se sec: ”Corupţia din România continuă să fie foarte răspândită şi să afecteze toate păturile societăţii”. Majoritatea criticilor Comisiei Europene din raportul 2003 au rămas nerezolvate de fostul guvern PSD.

Raportul din 2004 reitera aspectele nerezolvate şi adauga noi critici privind presiunile din partea guvernului asupra judecătorilor şi procurorilor. Cazul sinuciderii procurorului Cristian Panait ar putea fi cel mai relevant exemplu in acest sens. În al doilea rând se menţiona influenţa politicului asupra justiţiei, fiind dat exemplul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, numit in acest post in 2004, după ce a ocupat funcţia de consilier al fostului preşedinte Iliescu. Încălcarea libertăţii de expresie şi violenţele exercitate asupra ziariştilor care anchetau fapte de corupţie din zona partidului de guvernământ se adăugau criticilor venite din partea Comisiei Europene.

În parcursul anului 2005, de când Monica Macovei s-a aflat in fruntea justiţiei româneşti, s-au rezolvat cam tot ceea ce Comisia Europeană cerea din 1998, cu excepţia inexistenţei condamnării a măcar unui caz important de corupţie. Printre cele mai importante realizări amintim: introducerea la toate instanţele a sistemului aleatoriu computerizat privind alocarea dosarelor, adoptarea unui proiect de modificare a Codului Penal in care vor fi abrogate infracţiunile de insultă si calomnie infracţiunilor contra siguranţei statului, acţiunile împotriva ordinii constituţionale si comunicarea de informaţii false, infracţiunilor contra autoritatii, defăimarea tarii si a naţiunii sau eficientizarea declarării averilor, in special a demnitarilor sau parlamentarilor. Nu in ultimul rând se cuvine de menţionat creşterea autonomiei procurorilor in relaţia cu şefii ierarhici şi posibilitatea contestaţiei la CSM a intervenţiei procurorului ierarhic superior in efectuarea urmăririi penale sau in adoptarea soluţiei sau introducerea obligatorie a unei declaraţii pe proprie răspundere privind colaborarea cu serviciile de informaţii de dinainte de 1990.

Lupta la baioneta pentru reformarea justiţiei va continua şi după luna mai, atunci când Raportul Comisiei Europene va recomanda sau nu aderarea României la UE in ianuarie 2007. În cazul fericit că da, va fi doar o bătălie importantă dintr-un lung şir, cu o singură miză finală: garantarea maturităţii statului de drept.