Justiţia evită să discute despre referendum

Judecătorii nu au intrat în fondul discuţiei, considerînd pur şi simplu că nu au competenţa de a sancţiona un decret al Preşedintelui. Cu această ocazie, avocatul celor două organizaţii petente a pus în evidenţă o problemă constituţională mai complexă, arătînd că actele emise de preşedintele de republică riscă să scape oricărei jurisdicţii. Dacă, de pildă, actele Guvernului pot fi anulate de Curtea de Apel, s-a văzut joi că preşedintele se află deasupra acestei jurisdicţii. Există posibilitatea unui recurs, dar el nu mai are acum decît o importanţă teoretică şi una cu privire la viitor.

Cele două ONG-uri, Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei (Mihai Gheorghiu, fost secretar de stat în MAE făcuse şi el o cerere similară)au fost nevoite să se mulţumească cu enunţarea argumentelor.

Fără campanie, fără dezbatere publică

Avocatul celor două ONG a arătat că referendumul a fost declanşat fără să se facă o campanie prealabilă. În opinia acestuia, preşedintele Traian Băsescu nu a dat nici cea mai mică şansă punctului de vedere opus, organizînd o campanie propagandistică „specifică statului totalitar“. De asemenea a semnalat faptul că preşedintele a dat referendumului o întrebuinţare prepondenrent electorală, creîndu-şi astfel un avantaj ilicit asupra celorlalţi candidaţi.

În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, cele două organizaţii au susţinut joi în faţa instanţei de judecată că preşedintele a luat deja o decizie în privinţa reformării parlamentului şi că aşteaptă acum doar o ratificare prin vot popular.

Se vede aşadar că aceia care contestă legalitatea referendumului mizează nu atît pe litera legii cît pe spiritul ei. Singurul argument mai „tare“ din punct de vedere juridic este acela că guvernul nu a organizat în prealabil o dezbatere publică, dar nici acest lucru nu poate fi demonstrat pînă la capăt, pentru că nimeni nu a definit exact ce înseamnă o dezbatere naţională. Cu ocazia adoptării Codului Penal, de exemplu, Guvernul a pretins, fără ezitare, că dezbaterea fusese pe deplin consumată, în ciuda faptului că majoritatea celor care urmăresc cu atenţie viaţa politică au fost surprinşi de conţinutul documentului. Este vorba aşadar pînă la urmă nu de un articol de lege, ci de tradiţia şi cultura politică a unei naţiuni, de cutumele şi de reflexele ei democratice.

Majoritate politică inerţială

Apărătorii mai sofisticaţi ai referendumului nici nu pretind, de altfel, că ar fi existat o dezbatere. Ei arată doar că în ultimii cinci ani s-ar fi întrunit toate condiţiile unei dezbateri, (legate de expertiză, idei şi resurse umane) care nu a avut totuşi loc din cauza unei majorităţi politice complet inerţiale. Aşadar dacă unii nu vor să schimbe nimic şi se complac în condiţiile status quo-ului, au ei căderea morală să conteste iniţiativa celor dintîi ? Viziunea aceasta este greu de combătut cîtă vreme partidele au fugit înfricoşate de dezbateri, dar ea ocultează circumstanţa în care se propune schimbarea. Aspectul cel mai contestat nu este totuşi absenţa dezbaterii, ci suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale şi mai ales modul în care este el argumentat şi care riscă să vicieze rezultatul acestei consultări populare. Poate sta o campanie publică axată pe ideea de „vinovăţie“ şi „pedeapsă“ la baza unei reforme instituţionale ? Aceste aspecte ies însă din cadrele dezbaterii juridice.

În cadrul unui referendum dintr-o ţară cu tradiţie referendară ca Elveţia, cei care decid la propriu sînt cetăţenii înşişi după dezbateri îndelungate. Este vorba de un model de democraţie directă care nu are sens deplin decît în cazul unei comunităţi coerente şi pe deplin edificate asupra scopurilor ei. Dar o instanţă de judecată, aşa cum este Curtea de Apel Bucureşti nu este învestită cu rolul de a face aceste fine distincţii constituţionale şi de aceea nici nu a putut fi cu adevărat receptivă la natura argumentaţiei. Pînă la urmă a fost firesc să evite o dezbatere asupra fondului. Dar problema rămîne.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz