Jurnalismul de palat

Jurnaliştii care vin din presa de dinainte de 1989 şi care conduc ziare şi televiziuni sînt acum mai mult preocupaţi de afacerile pe care le au împreună cu unii politicieni sau cu clientela din spatele acestora. Am fi naivi să credem că, în această situaţie, ei pun mai presus de afacerile lor misiunea de a fi jurnalişti independenţi, care să nu înşele şi să nu manipuleze publicul.

Degradarea celei mai mari parţi a presei din România nu s-a petrecut peste noapte, ci treptat, de la un an la altul, de la un guvern la altul. Interesele private ale patronilor şi conducătorilor de trusturi de presă au început să fie parte a economiei negre şi a puterii oculte.

De-a lungul anilor, presa a devenit tot mai puternică nu prin profesionalism şi spirit deontologic, ci prin degradarea ei progresivă. Asta implică în primul rînd traficul de influenţă, la care se adaugă şantajul, un limbaj suburban, subiectivismul fără limite, mistificarea realităţii şi discursul revanşard. Altfel spus, presa a început să fie tot mai puternică odată ce s-a lăsat virusată de toate bolile societăţii politice, ale lumii afacerilor şi ale societăţii în general.

Lupii moralişti, anume directorii de opinie, pe care îi vedem în fiecare zi la televiziunile care au singurul scop de a-l opri pe Traian Băsescu de la cîştigarea unui al doilea mandat de preşedinte, sînt atît de previzibili în ceea ce susţin sau acuză, încît e de mirare că televiziunile respective mai au audienţă.

Şi culmea e că au, tocmai pentru că mulţi dintre noi sîntem bucuroşi să ne recunoaştem propriile boli cronice în cei mai norocoşi decît noi, în sensul că ei şi le pot arăta şi la televizor. Nu ca boli, ci ca discurs mediatic propagandistic.

Degradarea aceasta a presei din România a fost posibilă şi datorită înregimentării fără scrupule a mii şi mii de jurnalişti tineri şi foarte tineri în feuda jocurilor de interese pe care le fac patronii de presă. Pentru un loc de muncă sigur, aceşti tineri jurnalişti sînt executanţii ascultători ai ordinelor şefilor lor.

Şi atunci mă întreb: oare mulţi dintre ei, dacă ar fi trăit în comunism, nu s-ar fi înregimentat cu aceeaşi uşurătate în sistemul de propagandă al lui Ceauşescu şi al Partidului Comunist? O spun cu tristeţe, dar părerea mea e că ar fi făcut acelaşi lucru şi în comunism, ca şi acum: fără prea multe întrebări, fără scrupule, fără tresăriri de conştiinţă.

Cred, de aceea, că bolile comunismului nu ne-au atins doar pe cei care am trăit în comunism, ci i-au atins şi pe cei care nu au cunoscut regimul totalitar. Pe aceştia din urmă, poate în primul rînd datorită lipsei de cultură.

Încerc în final o concluzie, care sper să se adeverească: supramediatizarea negativă a lui Traian Băsescu, prin trusturile de presă cunoscute, eu cred că e o strategie greşită a adversarilor politici ai actualului preşedinte. Pentru că e posibil ca o parte a electoratului nehotărît să se mobilizeze şi să se alăture lui Traian Băsescu, la fel ca la referendumul pentru demiterea preşedintelui, în urma căruia acesta a revenit la Cotroceni.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu