Judecata de apoi – Alegătorii vor judeca în 2006

Comisia de anchetă parlamentară l-a audiat pe ministrul german de externe Joseph Fischer timp de 12 ore în faţa camerelor luat vederi. Toţi spectatorii au putut fi martorii tentativelor ministrului de a ieşi basma curată, precum şi ai eforturilor reprezentanţilor opoziţiei, de a-i întinde capcane, una după alta. În tot acest timp, parlamentarii coaliţiei guvernamentale social-ecologiste s-au străduit din răsputeri să-şi apere figura de proră. Deşi desfăşurarea audierii n-a fost lipsită, pe alocuri, de umor, durata ei extrem de lungă şi repetarea nenumărator afirmaţii, i-au istovit pe participanţi.

Rezumatul tuturor strădaniilor este limpede: ministrul german de externe şi-a recunoscut păcatele. Acordarea vizelor a căpătat, într-adevăr, în urma aşa-numitului „Decret Volmer” un dramatism neaşteptat. Iar conducerea Ministerului de Externe mult timp nici nu s-a observat abuzul criminal al multor solicitanţi de vize. Rectificarea situaţiei nu a avut loc decât foarte târziu, în ciuda repetatelor semnale de alarmă din partea autorităţilor interne federale respectiv ale anumitor landuri.

Tactica lui Joschka Fischer a fost aceea de a întoarce foaia, şi de a acuza, la rândul lui, opoziţia conservatoare pentru transformarea întregului proces într-un „scandal”. Cu alte cuvinte, şeful diplomaţiei germane a preferat să ţipe „Hoţul!” ca să nu fie prins păgubaşul, dezvăluindu-şi concepţia cel puţin îndoielnică asupra democraţiei. Fiindcă una dintre îndatoririle elementare ale opoziţiei, într-o democraţie viabilă, este tocmai aceea de a evidenţia greşelile celor aflaţi la putere. Prin urmare, problema primordială a fost estimarea greşită a situaţiei de către Joschka Fischer, iar apoi refuzul său de a admite, prea mult timp, consecinţele erorii sale de apreciere.

Comisia de anchetă a contribuit, în orice caz, la lămurirea lucrurilor. Ministrul german de externe a renunţat, la un moment dat, la manevrele sale tactice, asumându-şi întreaga responsabilitate. Iar nu se mai poate tăgădui faptul că reconsiderarea crizei provocate de hotărârile Ministerului de Externe a avut loc mult prea târziu. Şi pentru acest fapt, Joschka Fischer şi-a asumat răspunderea. Căci datorită neglijenţei sale, mii de muncitori la negru, criminali şi prostituate au putut pătrunde nu doar în Germania, ci şi în multe alte ţări ale UE.

Comisia de anchetă a susţinut aceste capete de acuzaţie prin nenumărate dovezi. Totuşi, ea nu are puterea de a-l constrânge pe ministrul de externe să-şi asume consecinţele, aşa cum apar ele în viziunea opoziţiei. Singurul care ar putea impune demisia lui Joschka Fischer, este cancelarul Gerhard Schröder. Dar acestuia, desigur, nici nu-i trece prin gând să se lipsească de pilonul de bază al coaliţiei sale guvernamentale. Prin urmare, adevărata judecată va aparţine poporului german, şi se va manifesta abia la anul, cu prilejul următoarelor alegeri guvernamentale.