1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Joschka Fischer: “A eşuat Europa?”

Fostul ministru de Externe al Germaniei, Joschka Fischer, a publicat recent o carte al cărei titlu conţine o interogaţie actuală şi neliniştitoare: “A eşuat Europa?” (“Scheitert Europa?”)

Joschka Fischer

Joschka Fischer

Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, Joschka Fischer susţine că “Europa germană” ar constitui cel mai mare pericol pentru proiectul european. Militant al stângii radicale în tinereţe, devenit mai târziu o figură de vârf a stângii respectabile, Joschka Fischer a ajuns ministru de Externe într-un moment crucial al evoluţiilor internaţionale din ultimii ani, atunci când i-a adresat Secretarului Apărării, Donald Rumsfeld, replica, devenită celebră: “Excuse me, I am not convinced”. Germanii, la fel ca francezii refuzau atunci să participe la războiul împotriva Irakului.

Fostul ministru de Externe a rămas, se pare, loial viziunii sale, potrivit căreia Germania şi Franţa trebuie să meargă împreună, fie prin delimitare de aliatul de peste ocean, fie în chestiunea mai grea şi mai apropiată a construcţiei europene. “Dacă dorim o uniune politică completă – a spus J. Fischer în interviul citat –acest lucru depinde de Germania şi Franţa în egală măsură”.

El nu a ezitat însă să exprime critici severe la adresa actualilor conducători ai Germaniei: “Europa cunoaşte două crize. Una este criza externă provocată de atacul lui Putin asupra Ucrainei, care i-a întărit, poate, coeziunea. Dar criza internă e de natură să descompună Uniunea Europeană. Ar fi momentul să vorbim despre faptul că avem nevoie în Europa de o uniune politică completă şi despre modul în care am putea să o construim. Angela Merkel a evitat timp de 9 ani această dezbatere şi vedem care sunt consecinţele. Mă tem că nu am fost niciodată atât de aproape de eşec. Cu 5 ani în urmă, nici nu mi-aş fi imaginat că am putea ajunge aici.”

Coperta volumului semnat de Joschka Fischer

Coperta volumului semnat de Joschka Fischer

În opinia lui Joschka Fischer, cel mai mare obstacol în calea construcţiei europene îl reprezintă ruptura de ritm şi perspectivă care s-a produs între Germania şi celelalte ţări ale UE şi, în primul rând, Franţa. Dar tentativa de a impune unilateral ritmul Germaniei i se pare catastrofală: “Europa germană este cel mai mare pericol pentru proiectul european! Dar nu văd ca această problemă crucială să fie discutată la Berlin, ceea ce este lamentabil. În aproape toate celelalte ţări ale Uniunii acest aspect este discutat cu aprindere. Pare un lucru stabilit că majoritatea celorlalte ţări UE nu sunt dispuse să-şi reducă suveranitatea naţională în schimbul hegemoniei germane.”

O soluţie la acest impas ar exista totuşi, dar ar fi nevoie, în opinia lui Joschka Fischer, de compromisuri reciproce de natură să restabilească în primul rând tandemul franco-german. Astfel Franţa va trebui să abandoneze suveranitatea naţională, în timp ce germanii ar trebui să renunţe la suveranitatea lor financiară. “Germanii se tem că îşi vor pierde banii, ei se tem de Eurobonduri. Dar dacă fiecare rămâne pe poziţii, nu vom reuşi să depăşim criza şi vom rămâne într-o lungă stagnare economică, ca în Japonia”.

Realitatea este că fostul ministru german de Externe nu spune ceva nou, dar ceea ce atrage atenţia este că aceste puncte de vedere, rostite insistent în alte părţi ale Europei şi, nu în ultimul rând, în Franţa, au fost exprimate acum de un fost responsabil al politicii germane. În esenţă însă asistăm la vechea dispută dintre stânga şi dreapta, dintre partizanii solidarităţii şi cei ai eficienţei.