1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Jos cu dreptul proprietăţii intelectuale?

Îmi jefuiesc fără cruţare amicii şi pe mine însămi , riposta provocator Helene Hegemann, acuzaţiilor de plagiat cu care se vede confruntată după recentul ei bestseller, parţial furat din internet. Un nou scandal?

default

Coperta romanului "Axolotl Roadkill", de Helene Hegemann, acuzată de plagiat

Se fură orice – carduri bancare, date secrete, portmonee, idei… De ce nu s-ar fura şi literatură? Iar dacă nu numai în spaţiul virtual, originalitatea şi aşa nu există, ci doar autenticitatea, cum decretează la cei doar 17 ani pe care-i are, Helene Hegemann, al cărui ultim roman,”Axolotl Roadkill”, a fost catapultat în fruntea listelor de bestseller şi în miezul actualităţii culturale, declanşînd deja dezbateri încinse despre proasta stare a culturii şi triumful sub-culturii, ne putem întreba şi unde începe impostura, unde începe plagiatul?

Un tînăr - peste zi practicant la o mare firmă berlineză de consulting - îşi petrece nopţile în reputatul club „Berghain”, unde accesul minorilor este strict interzis. Se droghează, se dedă celor mai felurite practici şi excese sexuale, în căutarea adevăratei iubiri, a propriului eu. Ieşirea din coşmar echivalează cu evaziunea în real sub scutul disperării. Aceasta ar fi, redusă la minimum, structura tematică a romanului „Strobo”, apărut într-o mică editură specializată în publicarea scrierilor din aşa numitul techno-underground, ai cărei autori sunt, în majoritatea cazurilor, bloggeri.

Romanul „Strobo” – autorul său continuă să se ascundă sub pseudonimul Airen - ar fi trecut neobservat de editorialiştii germani dacă ultima scriere a foarte tinere Helene Hegemann, story-ul intitulat „Axolotl Roadkill”, nu ar fi prezentat unele asemănări tematice şi narative, de-a dreptul izbitoare, cu scrierea sus numitului şi misteriosului Airen.

Iar dacă diavolul se ascunde în detalii, conform unei zicale germane, întîmplarea face ca un amănunt aparent derizoriu să fi fost cel care a dus la declanşarea acuzaţiilor de plagiat. Un anume Deefs Pirmasens, blogger şi el, observă că Helene Hegemann nu avea posibilitatea reală de a fi cunoscut secretele clubului de noapte „Berghain”, pe care le descrie cu lux de mănunte, din simplul motiv că accesul în respectivul stabiliment i-ar fi fost interzis, din cauza încă prea fragedei ei vîrste.

Dacă tînărul Cide, eroul lui Corneille, declama patetic că nu anii ci nobila origine ar fi sursa realei valori morale, Helene Hegemann, fiica unui dramaturg cu experienţă şi influenţă la un mare teatru berlinez, a avut parte de glorie încă de la vîrsta de 16 ani: a scris o piesă de teatru radiofonic, a realizat un film, iar acum, cu romanul „Axolotl Roadkill” apărut la editura Ullstein, a fost introdusă pînă şi în cercul foarte restrîns al candidaţilor la Premiul Cărţii, la Salonul de Carte de la Leipzig, la primăvară.

Acuzaţiile de plagiat, alăturate îndrăznelii provocatoare cu care, din perspectiva eului narator, sunt descrise unele experienţe intime, excesele practicate pe scena sub-culturii, a underground-ului berlinez, au transformat-o pe tînăra autoare în vedeta presei de bulevard, a paginilor de foileton, a programelor culturale la radio şi televiziune. Stilul romanului „Axolotl Roadkill”, chiar dacă pe alocuri se ridică deasupra secvenţelor plagiate din citata carte a bloggerului Airen, trădează sporadic şi o suprinzătoare maturitate, ceea ce alimentează bănuiala că tăticul dramaturg şi-a muiat şi el tocul în călimară… Altminteri de ce s-ar fi plîns autoarea că i-a fost inoculat un limbaj care nu este al ei? De ce ar fi deplîns ea „excesele comise în numele dreptului de autor?”

Berliner Autorin Helene Hegemann

Helene Hegemann

Cazul Helene Hegemann ridică însă alte mari întrebări, iscă alte nedumeriri, mai grave decît cele vizînd strict autenticitatea romanului, evoluţia radical negativă a personajului central, absenţa unui sentiment al revoltei, compensată de excese psihotrope şi sexuale…

Într-o a doua ediţie, spăşită, autoarea îşi enumeră cîteva din sursele de inspiraţie. De pildă scrierile răposatei Kathy Acker, plagiatoare notorie, deferită justiţiei, autoare a unor scrieri de o insuportabilă violenţă verbală, Malcom Lowry, David Foster Wallace …

Alarmantă rămîne neglijenţa editurii, care abia în a doua ediţie a romanului, după izbucnirea scandalului, a reuşit să includă în lista „inspiratorilor” cărţii Helenei Hegemann, numele misteriosului autor plagiat, Airen.

Alarmantă rămîne, în pofida tardivelor măsuri de precauţie, nonşalanţa cu care şi în interviurile acordate presei, autoarea tratează dreptul proprietăţii intelectuale. Amestecînd planurile, ignorînd cadrul istoric al circulaţiei temelor şi motivelor, ca şi teoriile literare ale intertextualităţii sau postmodernismului, ceea ce pare scuzabil la vîrsta pe care o are, Helene Hegemann îşi apără cu insolenţă inocenţa.

La urma urmei, Shakespeare l-a copiat pe Montaigne, cu greşeli de traducere, Bertolt Brecht şi-a exploatat amantele, publicîndu-le poemele sub propriul său nume, iar Goethe cu al său „Faust” s-a dezbărat de Sheakespeare. La capătul acestor argumente, Helene Hegemann exclamă ” Dumnezeule, poate că sunt complet ageamie, dar nu-i nimic, totul este în ordine…"

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz