1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Joost Lagendijk are două motive de pesimism

În intervenţia sa de marţi din plenul Parlamentului European de la Strasbourg, deputatul olandez Joost Lagendijk a vorbit despre imaginea publică dezastruoasă pe care o are România in Olanda, in special datorită corupţiei la înalt nivel. Într-o declaraţie acordată in exclusivitate postului de radio Deutsche Welle, europarlamentarul grupului “Verzilor” a explicat două dintre motivele care pot duce la un vot negativ dat aderării României la Uniunea Europeană

default

Domnule Joost Lagendijk, discursul d-voastră din Parlament a fost obiectiv şi in egală măsură extrem de critic. Vor vota ecologiştii europeni împotriva aderării României la 1 ianuarie 2007? Nu am spus asta si in prezent nici nu ştiu. Pentru moment, după ce am dat un credit in alb noului guvern, ne acum întrebăm dacă executivul a reuşit sau nu. Răspunsul Comisiei Europene la această întrebare este: “da, in anumite domenii a reuşit însă in alte a ratat...” Am ales să vorbesc numai despre două dintre aceste nereuşite. În ceea ce priveşte corupţia, ca să fiu cinstit, când am fost in România la începutul anului, am vorbit cu procurorul-şef de la Parchetul Naţional Anticorupţie (n. red. Ioan Amăriei) care mi-a spus: am o grămadă de dosare, nu vă faceţi probleme, in următoarele luni vor fi scoase din fişét şi vom începe instrumentarea lor. Ce s-a întâmplat după? Exact ce vedem acum... nimic! Nu numai guvernul dar şi procurorii trebuie să-şi respecte cuvântul dat şi să instrumenteze dosarele pe care le au. In privinţa reformării justiţiei avem de a face cu o situaţie neclară: există progrese dar lupta împotriva corupţiei, până acum fără rezultate, este parte din atribuţiile sistemului judiciar. Mesajul Comisiei şi Parlamentului European este următorul: aşteptăm respectarea cuvântului dat, şi anume, implementarea promisiunilor făcute. Dacă nu faceţi nimic pentru asta aveţi o mare problemă. Ascultând vocile din Parlamentul European veţi vedea că tonul s-a schimbat deja, a devenit mai critic, in comparaţie cu anul trecut. I-am dat noului guvern o şansă. În anumite domenii şi-a făcut datoria cu succes, in altele sunt încă multe de făcut. Cealaltă problemă pe care am ridicat-o se referă la produsele modificare genetic (GMO’s). Aceste produse sunt interzise in Uniunea Europeană iar dacă România este cel mai mare producător in domeniu, produsele respective vor fi exportate in alte ţări vecine. Dacă autorităţile din România sunt conştiente că însămânţarea unor astfel de cereale este interzisă in statele membre ale Uniunii Europene atunci ar trebui să oprească imediat orice recoltare. Din informaţiile mele rezultă că autorităţile nu controlează această situaţie. Companiile americane au adus o cantitate enormă de produse GMO’s in România şi au deja mari investiţii pe teren. Ce se va întâmpla după aderare? În ceea ce priveşte corupţia, voi pleca la Bucureşti in următoarele luni să vorbesc cu aceeaşi oameni pe care i-am întâlnit deja acum un an şi să-i întreb ce s-a întâmplat între timp. Au fost discuţii despre combaterea corupţiei şi pe timpul vechiului regim însă aceste cazuri au rămas până acum nerezolvate. Nu spun că toată lumea ar trebui trasă la răspundere şi adusă in justiţie dar sunt prea multe informaţii despre cazuri de corupţie rămase nepedepsite de autorităţi. Nu este vorba numai de dorinţa mea ci mulţi parlamentari vor să vadă rezultate. Fie aceste cazuri vor fi închise definitiv fie vor fi instrumentate până la sfârşit. Nu am văzut până acum nici un dosar de corupţie rezolvat. Victor-Iulian Tuca, Strasbourg
  • Data 26.10.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B329
  • Data 26.10.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B329