1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Johannis nu-l scoate din joc pe MRU. Nici viceversa

Johannis constituie, din unghiul dreptei reformiste, o miză mai riscantă decât pariul MRU. Ar fi însă greşit să se creadă că unul l-ar exlude pe celălalt.

Mihai Răzvan Ungureanu în 2012

Mihai Răzvan Ungureanu în 2012

Firava participare la vot a românilor, la scrutinul european, oglindeşte o stare proastă generală. Pe Bătrânul Continent prea puţini s-au dus la vot, pentru că puţini au înţeles că, în aceste zile, se joacă nu doar soarta Ucrainei şi a Republicii Moldova, ci a Europei şi a democraţiilor. Şi nu în ultimul rând şi-a României.

Scurt timp după scrutin s-a decernat la Aachen premiul Carol cel Mare. I s-a dat cu mult tam tam, în fosta capitală a primului imperiu vesteuropean, şefului Consiliului European, Herman van Rompuy. Purtând numele împăratului fondator al acestei UE avant la lettre, un cap încoronat ale cărui bărbăteşti fapte de arme în apărarea creştinătăţii n-au fost egalate în importanţă decât de meritele sale culturale, premiul Carol se acordă pentru contribuţii deosebite în promovarea integrării europene.

Ce-i drept, nu le-a fost multora clar ce merite speciale are în acest domeniu un eurocrat tipic ca van Rompuy. Totuşi, au sosit la Aachen, spre a-l elogia, nu unul, ci trei demnitari esteuropeni, în speţă premierii Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldovei. În atmosfera saturată de un pro-Putinism iresponsabil, de pacifism şi antiamericanism domnind în zone vaste ale Europei, însăşi invitarea exponenţilor acestor ţări asediate şi molestate de expansionista Rusie a devenit un act de reală bravură.

În timp ce Leancă şi Iaţeniuk îşi lansau, la Aachen, cu vitejie şi fervoare, mesajele pro-europene, în piaţa mare a oraşului se confruntau două demonstraţii diametral opuse: una, în favoarea Kremlinului, a extremiştilor de dreapta şi de stânga şi a pacifiştilor în genul celor pentru care nu contează decât convingerile intime, nu şi vreo etică a răspunderii pentru urmările propriilor fapte, precum şi alta, anti-Putin, din păcate mai debilă.

În mod curios, hrănită de un turbat război de propagandă, care costă doar Moscova mult peste 100 de milioane de euro anual, furia ambelor grupuri s-a concentrat asupra aceluiaşi prezumtiv duşman. Şi unii şi alţii vituperau contra fascismului. Pentru criticii Moscovei, ideologia etnicistă pan-rusă stând la baza anexării Crimeii nu se deosebeşte defel de doctrina în baza căreia Hitler şi-a însuşit Ţara Sudeţilor şi Cehia.

Or, adulatorii lui Putin afirmă în continuare că Ucraina Euromaidanului ar fi „fascistă”. Scorul insignifiant obţinut de candidaţii extremei drepte în alegerile ucrainene nu-i jenează, devreme ce pe fanii Kremlinului argumentele nu-i încălzesc şi nu-i interesează. În schimb, susţin că demnitarii occidentali, inclusiv cei mai efeminaţi, precauţi şi paşnici promotori ai dialogului cu orice preţ, precum van Rompuy, ar fi şi "asasini" şi "belicoşi”, haini "militarişti", "instigatorii unui nou război”.

Încotro o va apuca oare această Europă ostenită, debusolată, subminată, sfâşiată de extremisme, de propagandă sistematică şi de o criză interminabilă, răvăşită de ură de sine, derutată spiritual şi moleşită de o prea îndelungată bunăstare? Şi ce destin vor avea ţările din flancul ei sud-estic, tot mai expuse subversiunii şi ameninţării noilor imperii care s-au format în răsărit la umbra unor doctrine totalitare, de sorginte islamistă ori stalinisto-clerical-fascistă?

Capacitatea României de a rezista provocării moscovite şi altor riscuri regionale şi globale nu va depinde doar de NATO şi de americani, ci şi de viitorul şef al statului.

Un candidat care a demonstrat clar că ştie pe ce lume este în materie de ameninţări externe şi că nu duce lipsă de o doză de bărbăţie de tipul celei afişate cândva, în apărarea Europei, de Carol cel Mare, este un istoric ieşean. E fostul premier, şef al diplomaţiei române şi al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.

Moscova, care pare a miza cu ardoare pe un preşedinte Ponta, cel ce a dat semne că adoră mai degrabă Rusia şi China decât Statele Unite, nu-l poate agrea pe MRU. Va urma deci o cruntă bătălie de imagine, cu împroşcări de mase de noroi.

Pe moment, nu MRU, ci primarul Sibiului, Johannis, pare a dispune de cărţi bune pentru o candidatură. În campania electorală Klaus Johannis ar putea conta pe susţinerea unor partide cu greutate şi structuri consistente în teritoriu, precum PNL şi PDL.

Totuşi, liderul Forţei Civice posedă câteva atuuri tari. MRU are mai mult decât o simplă experienţă politică locală. Şi a condamnat clar atacurile la justiţie din ultimii doi ani.

Johannis e mai vulnerabil. Multora le e suspect refuzul său de a regreta puciul din 2012. Ori de a-i admite existenţa. Prin urmare, ar putea isca bănuieli apetenţa lui pentru apărarea statului de drept. Care e însă un criteriu fundamental pentru o dreaptă reformistă şi nu e important doar din perspectivă occidentală. E un criteriu semnificativ, oricum, pentru menţinerea României în sfera valorilor comune, apusene, şi protejarea ei de tentative de subminare efectuate de Kremlin prin intermediul atacului la instituţii lansat de oligarhi şi securişti.

Originea germană îi conferă primarul Sibiului nu doar avantajul imaginii de om serios, ci şi un neajuns electoral considerabil. Ar putea figura, în ochii multora, nu (doar) ca un soi de neamţ „mântuitor la ceas de cumpănă”, ci şi ca o „unealtă” a Berlinului, ori a unei prezumtive „antante ruso-germane”, menite să împiedice integrarea Republicii Moldova în structurile euro-atlantice.

Dezavuat de propagandă ca anti-unionist, sibianul i-ar putea oferi unui Victor Ponta plafonat electoral o nesperată şansă de a creşte pe criterii naţionaliste prin migrarea unei părţi a votului conservator spre un PSD dispus la culisări patriotarde.

Date fiind ameninţările majore confruntând Europa şi atribuţiile şefului statului român în materie de securitate, alegerile prezidenţiale din noiembrie vor dobândi o importanţă fără precedent.

În contextul lor Johannis constituie, din unghiul dreptei reformiste, o miză mai riscantă decât pariul MRU. Ar fi însă greşit să se creadă că unul l-ar exlude pe celălalt. Dimpotrivă. Soluţia ideală pentru soliditatea internă şi imaginea externă a României ar putea fi un tandem MRU-Johannis, cu învestirea celui din urmă în funcţia şefului guvernului român.