1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Joe Biden vine la Bruxelles pentru a discuta cu partenerii NATO

Importanţa deosebită pe care Barack Obama o acordă NATO se arată şi prin vizita vicepreşedintelui american, Joe Biden, la Bruxelles, care are loc la scurt timp după vizita secretarului de stat, Hillary Clinton

Vicepreşedintele american, Joe Biden

Vicepreşedintele american, Joe Biden

Noua administraţie de la Washington ţine să arate cât de importanţi sunt partenerii NATO pentru Statele Unite mai întâi prin vizita secretarului de stat Hillary Clinton săptămâna trecută la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO de la Bruxelles. Iar astăzi, vicepreşedintele american, Joe Biden efectuează de asemenea o vizită la Burxelles.

„Vrem să arătăm că Statele Unite dau parteneriatului cu NATO aceeaşi importanţă deosebită ca şi obligaţiei pe care ne-am asumat-o în Afganistan”, a declarat Hillary Clinton la reuniunea de la Bruxelles din cinci martie.

În prezent, Statele Unite îşi revizuiesc strategia din Afganistan, iar vicepreşedintele american Joe Biden doreşte să discute pe această temă cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer şi cu ambasadorii statelor membre ale Alianţei. La finalul discuţiilor, Biden intenţionează să prezinte o strategie privind conflictul din Afganistan care să fie acceptată de toţi partenerii din cadrul NATO.

„Suntem foarte interesaţi de opiniile partenerilor NATO. De prelucrarea strategiei din Afganistan depinde foarte mult iar în final trebuie să stabilim o strategie pentru care putem prelua cu toţii răspunderea”, a spus Biden.

Vicepreşedintele american doreşte însă mai mult decât o simplă discuţie asupra unei posibile viitoare strategii. La începutul lunii aprilie, la reuniunea la vârf a statelor membre ale NATO, după festivităţile prin care se vor sărbători 60 de ani de la fondarea Alianţei, guvernul de la Washington speră să obţină aprobarea tuturor partenerilor NATO pentru noul curs pe care doreşte să-l aplice în Afganistan.

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a ţinut să amintească în context, că implicarea civilă în Afganistan este deosebit de importantă pentru reconstrucţie, însă pe viitor vor fi necesare şi mai multe trupe pentru a asigura stabilitatea din regiune: „Nu avem voie să ne facem iluzii că implicarea mai puternică a persoanelor civile în reconstrucţie va diminua necesarul de trupe.”

Statele Unite au aprobat deja suplimentarea trupelor din Afganistan cu 17.000 de militari, în timp ce Republica Federală a confirmat suplimentarea trupelor cu 600 de soldaţi, contingentul german atingând astfel limita de 4.500 de militari aprobată până astăzi de guvernul de la Berlin.