Jocurile Olimpice, o evadare din cotidian pentru irakieni

Diferenţa de fus orar dintre Bagdad şi Beijing este de patru ore. Din punct de vedere sportiv, pe cele două oraşe le separă o lume. Chiar şi aşa, pentru delegaţia sportivă irakiană, prezenţa la Jocurile Olimpice înseamnă mult, foarte mult.

În Irak, larma armelor şi a atentatelor sinucigaşe pare a fi amortizată de marele eveniment sportiv de la Beijing. Pentru creştinii, şiiţii, kurzii şi suniţii din Irak, Olimpiada reprezintă o binevenită distragere a atenţiei, un refugiu, evadarea dintr-un cotidian tern şi violent.

JO, îndulcitorul unei crude realităţi

Ahmed locuieşte în Bagdad şi este jurnalist sportiv. La fel ca mulţi irakieni, Ahmed încă mai speră ca cei patru sportivi din ţara lor să obţină o medalie.

„Găsesc Jocurile Olimpice absolut fantastice. Interesul este enorm, iar irakienii interesaţi de sport aşteaptă ca echipa noastră să obţină un rezultat bun la Beijing şi să aducă acasă medalii. Dincolo însă de acest aspect, Jocurile OIimpice sunt absolut minunate.”, spune jurnalistul sportiv irakian.

Sportul devine aşadar, timp de câteva săptămâni, supapa prin care respiră societatea irakiană. Un moment de bucurie, ce trece dincolo de graniţele etnice şi religioase, şi care face uitate, măcar pentru o clipă, violenţele cotidiene din Irak.

După incertitudini, bucuria

Asupra participării delegaţiei irakiene la Jocurile Olimpice de la Beijing a planat mult timp semnul întrebării, deoarece guvernul irakian luase decizia de a desfiinţa Comitetul Olimpic Naţional. Participarea Irakului la Olimpiadă a fost confirmată cu doar o săptămână înainte de începerea marelui eveniment sportiv.

„Suntem mândrii că echipa noastră participă la acest frumos eveniment. Mă bucur de asemenea că şi alte ţări arabe, precum Egipt sau Maroc sunt prezente la Beijing.”, spune Fouad, un muncitor irakian în vârstă de 44 de ani.

Desigur, nu toată lumea poate urmări în direct Olimpiada. În Irak, viaţa cotidiană este o permanentă luptă pentru supravieţuire – lucru bine ştiut şi de Mohammed, de asemenea muncitor.

„Îmi pare rău, însă noi nu avem timp să urmărim evenimentele sportive din China. Venim târziu şi obosiţi acasă după o zi de muncă şi mergem direct la culcare.”

Fouad este un idealist. Pentru el nu există „nu se poate”.

„Avem deseori probleme cu energia electrică în Irak, însă acestea nu ne împiedică să ne uităm la televizor. Când se opreşte curentul, pornim generatorul pentru a ne uita la Jocurile Olimpice. Sperăm ca o ţară arabă, mai ales Irakul, să câştige o medalie de aur.”

Bucurii compensatorii

Cu sau fără medalii, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a adăugat în portofoliul social al irakienilor multă bucurie. Şi nu doar bucurie, ci şi un dram de mândrie, după cum reiese din cuvintele alergătoarei irakiene Dana Hussein. Cel mai important lucru pentru ea a fost arborarea drapelului irakian la Beijing. Un moment unic pentru atleta irakiană, ce compensează, într-o oarecare măsură, lipsa mijloacelor de antrenament din Irak. Şi atacurile lunetiştilor.