1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Jocul imperial al Rusiei în Orientul Mijlociu

Preşedintele Siriei, Başar el Asad a plecat la Moscova. De Rusia, regimul de la Damasc e legat încă din epoca alianţei cu imperiul comunist sovietic. In Rusia, Assad vrea să cumpere nu doar arme, ci şi un suplimentar sprijin politic pentru guvernul sirian.

Dictatorul sirian Bashar el Assad

Dictatorul sirian Bashar el Assad

Preşedintele Siriei, Başar el Asad a plecat la Moscova. De Rusia, regimul de la Damasc e legat încă din epoca alianţei cu imperiul comunist sovietic. In Rusia, Assad vrea să cumpere nu doar arme, ci şi sprijin politic pentru guvernul sirian, masiv criticat în occident din pricina ajutorului pe care-l Siria îl acordă unor grupări teroriste din Irak, din teritoriile palestiniene şi din Liban. La rîndul ei, Rusia încearcă să-şi extindă influenţa în Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Dictatorul sirian pleacă aşadar la Moscova, în condiţiile acutizării conflictului dintre grupările palestiniene Fatah şi Hamas, cea din urmă fiind una din organizaţiile extremiste susţinute de regimul de la Damasc.

Scopurile vizitei

Criza din teritoriile palestiniene şi lupta pentru putere din Liban, declanşată de cealaltă grupare islamistă, Hizbolah, spijinită de Siria, îl preocupă în prezent intens pe Assad.

In aceste condiţii, deplasarea lui la Moscova nu urmăreşte doar obţinerea de arme ruseşti, ci şi susţinerea lui Putin în tentativa Siriei de a profita de zonele întinse ale Orientului Apropiat şi Mijlociu, în care influenţa americană a fost restrînsă ori nimicită în urma campaniei militare din Irak.

Moscova în campanie de extindere

Or, Rusia nu vrea nici ea să rămînă pe dinafară. Kremlinul percepe reducerea autorităţii americane ca pe o invitaţie de a-şi reface propria putere pierdută, în zonă, după prăbuşirea imperiului sovietic. Vizita lui Assad îşi propune să sprijine în mod expres această strategie. In ce-i priveşte, americanii nu mai discută de mult cu regimul de la Damasc şi cu atît mai puţin cu cel teocratic de la Teheran.

Or, Iranul fundamentalist-islamic, care doreşte să-şi procure arma ultimativă, în speţă bomba atomică, este aliatul principal al Siriei. Ambele ţări joacă un rol enorm pe scena politică libaneză şi în complicatul raport de forţe din teritoriile palestiniene. Totodată, amîndouă favorizează un curs extremist faţă de Israel.

Şansa Rusiei

Ca atare, atît Siria cît şi Iranul reprezintă capete de pod ideale pentru politica Rusiei în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Intr-adevăr, de la demolarea imperiului sovietic încoace, Rusia n-a avut nicicînd o şansă mai bună să-şi recupereze poziţia pierdută în Orientul Mijlociu. Kremlinul n-are de gînd s-o rateze. Calculînd la rece, Putin nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopul. Moscova susţine deopotrivă iranul şi Siria.

Sistemele de arme ultramoderne, în special rachetele antiaeriene livrate iranienilor şi sirienilor de către ruşi au şi modificat echilibrul de forţe din regiune în detrimentul statului evreu. Aceste sisteme de arme par în stare, bunăoară, să împiedice un raid israelian împotriva centralelor nucleare iraniene, centrale construite de asemenea de către Rusia.

Siria şi Hezbollah

La rîndul ei, Siria, care a comandat la Moscova avioane de vînătoare de tip MIG, submarine şi alte sisteme militare ultrasofisticate provoacă în mod deliberat teama israelienilor de un proxim război nuclear. Susţinerea făţişă, de către Siria, a grupării teroriste şiite Hizbolah, din sudul Libanului, căreia Damascul i-a furnizat arme ruseşti n-a contribuit fireşte cîtuşi de puţin la aplanarea acestor temeri ale statului evreu. In vară, Israelul n-a reuşit să nimicească organizaţia Hesbolah. Ieşind întărită din această confruntare, organizaţia islamistă şiită încearcă acum să doboare guvernul prooccidental al Libanului, condus de Fuad Siniora.

In ce-l priveşte, Putin n-are motive de îngrijorare. Pentru că, odată cu diminuarea influenţei americane în regiune, creşte cea a Rusiei, Kremlinul putînd impune în regiune propriile sale reguli de joc.

Piedicile ruseşti

Iată motivele pentru care Moscova blochează constant încercările din Consiliul de Securitate ONU de a se adopta sancţiuni împotriva regimului iranian din pricina programului nuclear al Teheranului. Aşa se explică şi beţele în roate aruncate de Rusia spre a torpila crearea tribunalului menit să judece asasinarea fostului premier libanez antisirian Hariri.

Tot astfel se lămureşte invitaţia rusă remisă acum un an liderilor grupării teroriste Hamas de a efectua o vizită la Moscova, precum şi substratul ideii Kremlinului, vehiculate mai nou, privind organizarea în capitala Rusiei a unei Conferinţe asupra Orientului Mijlociu, fără participarea americanilor şi europenilor. Aceasta, deşi Rusia face parte împreună cu SUA, UE şi Naţiunile Unite din aşa-numitul „cvartet pentru Orientul Apropiat”.

O atare obrăznicie nu se poate cota la Washington decît ca un imens şi umilitor afront, de natură să evidenţieze siguranţa de sine a Rusiei şi pretenţia ei de a juca un rol cheie pe scena globală. Toate acestea se întemeiază pe bogăţia Rusiei în resurse energetice, pe slăbiciunea de moment a Americii precum şi pe importanţa exportului rusesc de arme, avantaje de care Putin se prevalează fără nici o jenă.

  • Data 20.12.2006
  • Autoare/Autor Horst Kläuser / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Gv
  • Data 20.12.2006
  • Autoare/Autor Horst Kläuser / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Gv