1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Joburi pentru medicii răsăriteni

Multe spitale din Germania duc lipsă de medici şi personal medical. De aceea forţa de muncă din străinătate este bine venită. Nu însă orice medic străin poate începe de îndată să muncescă în Germania.

În localitatea Marl, de pildă, se organizează cursuri de limba germană şi anume, special pentru medici. Cursanţii provin din România, Albania sau Rusia - fiind medici care şi-au propus să lucreze în Germania. Aici învaţă nu doar limba, ci şi termeni de specialitate, exerciţiile axându-se pe situaţiile reale cu care se vor confrunta în munca de zi cu zi din spital.

"Medicii şi asistentele medicale din Europa de Est şi de Sud-Est sunt bine pregătiţi, dar principalul factor privind angajarea lor aici, în Germania, îl reprezintă limba", explică Silvio von Entress, directorul Medunited Academy GmbH, una din numeroasele firme care s-a specializat în medierea de medici şi personal medical spitalelor din Germania. Ţările din care provin solicitanţii de joburi sunt înainte de toate cele din sud-estul continentului, precum România, Grecia, Croaţia, Serbia, Albania sau Kosovo, dar şi din est, cum sunt Polonia sau Rusia. De la declanşarea crizei euro şi medicii spanioli îşi caută de lucru pe piaţa germană.

Recunoaşterea studiilor

Graţie legii intrate în vigoare la 1 aprilie 2012, privind recunoaşterea calificării profesionale obţinute în străinătate, acordarea dreptului de a profesa medicina în Germnaia nu mai depinde de cetăţenia persoanei respective. În timp ce medicilor care provin din UE nu li se pretinde decât să cunoască îndeajuns limba germană, cei din afara spaţiului comunitar mai trebuie să dea un examen de echivalare a studiilor. Autorităţile verifică în ce măsură pregătirea profesională din ţara de origine diferă de cea din Germania.

Şi aceasta nu e totul, atrage atenţia Silvio von Entress. Medicii care nu provin din spaţiul Schengen sunt nevoiţi să solicite dreptul de a lucra în Germania. Asta înseamnă concret că, mai întâi, trebuie să găsească un loc de muncă, iar abia după aceea pot înainta cererea autorităţilor de resort. Urmează faza echivalării studiilor, timp în care pot lucra, dar numai limitat şi sub supravegherea unor medici ale căror diplome au fost deja recunoscute. Munca este, desigur, remunerată. După 6 sau 12 luni, medicii străini sunt bine pregătiţi pentru a putea susţine examenul de echivalare a studiilor. Străinii singuri decid când vor să se prezinte la examen.

Condiţii bune de perfecţionare profesională

Străinii nu trebuie să înveţe limba în Germania, o pot face şi înainte de a sosi aici. Între timp există în ţările de origine tot mai multe oferte de cursuri specializate pentru persoanele din domeniul medical. În Germania se poate lua parte apoi doar la cursurile în care se exersează vocabularul de specialitate, discuţiile cu pacienţii şi formularea documentelor, de pildă cele de eliberare a pacienţilor din spital.

La cursurile din Marl participă şi doi tineri medici români: Andrea Rogozianu şi Leonard Vasilache. "Avem, ce-i drept, un loc de muncă în România, dar salariul e foarte prost", ne spune Andrea Rogozianu. Din acest motiv a vrut să muncească în Germania. Rubin Kulli şi Altin Bila din Albania au fost mânaţi şi de faptul că în Germania există condiţii bune pentru perfecţionarea studiilor. Aşot Gevorkov, care lucrează deja de 12 ani ca neurochirurg la St. Petersburg speră să culeagă noi experienţe în Germania.

Pe perioada cursurilor de limbă, medicii străini au posibilitatea de a efectua o practică în spitale. Există avantaje de ambele părţi, apreciază Silvio von Entress: pot vedea care este munca în instituţia respectivă, iar spitalul, la rându-i, îi poate cunoaşte pe medici, convingându-se de pregătirea lor profesională. Un model de succes, dacă ţinem cont de faptul că toţi medicii tineri din România, Albania şi Rusia, care au absolvit cursurile speciale, au reuşit să-şi găsească un loc de muncă în Germania.