1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Job-uri pentru străini, la Berlin

Berlinul va oferi din ce în ce mai multe job-uri, reiese dintr-un studiu realizat de institutul economic german 'Prognos': o veste bună şi pentru străini.

default

Numărul job-urilor s-ar putea să crească în Berlin cu până la 170.000, în urmatorii 20 de ani, conform unui studiu publicat de institutul economic german 'Prognos'. Ofertele nu se vor limita însă la profesiile tehnice, pentru că în Berlin "se câştigă mai ales prin creativitate şi produse neconvenţionale", spun autorii studiului.

Senatul capitalei a iniţiat, în luna iunie a acestui an, masterplanul "Oraşul industrial Berlin", prin care se urmăreşte atragerea personalului calificat în domenii tehnice şi ştiinţele naturii, atât din Germania, cât şi din străinătate.

Schering

Bayer-Schering Pharma, Berlin

În industria biomedicală

În special în ceea ce priveşte industria farmaceutică şi medicală, Berlinul se află pe primele locuri în lume. În branşe ca biotehnologie, dar şi optică, energotehnologie şi microsisteme, va fi nevoie în viitorul apropiat de aproximativ 25.000 de specialişti. La aceştia se vor adăuga încă 10.000 de cercetători ştiinţifici.

Ministerul Sănătăţii din România a precizat că, în ultimii trei ani, peste 8.300 de cadre medicale au decis să emigreze, datorită condiţiilor superioare, care li se oferă în străinătate.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, Constantin Cîrstea, citat de cotidianul 'Gândul', estimează că "până în anul 2015, peste 50% din medicii români vor pleca să profeseze în alte ţări".

Schulunterricht am Gymnasium

În educaţie

O problemă cu care Germania - şi Berlinul în special - se confruntă de câţiva ani este lipsa de personal calificat în domeniul educaţiei. La finele anului trecut, Uniunea Filologilor din Germania a propus 'importarea' profesorilor din România şi Bulgaria. Multe şcoli germane au recurs deja la această măsură, deschizând posturi la concurs pentru cadre didactice din Estul Europei.

Deutschland Berlin Kunst Mauer East Side Gallery Mauerfall

East Side Gallery, porţiune rămasă din Zidul Berlinului şi transformată într-o operă de artă urbană.

La începutul anului şcolar 2010-2011, în şcolile germane vor lipsi între 30 000 şi 40 000 de dascăli.

În design şi modă

Berlinul reprezintă un trend-setter în materie de modă şi design, precizează specialiştii Prognos, domenii în care vor fi disponibile în următorii 20 de ani alte 40.000 de locuri de muncă.

11.500 de locuitori ai metropolei lucrează în design, fotografie, arhitectură sau modă, iar în momentul de faţă sunt înregistrate în capitală mai mult de 6.700 de firme de design. Peste 5.000 de studenţi sunt înscrişi la facultăţile de artă din Berlin.

BdT Touristen in Berlin

Şi în turism

Capitala Germaniei este şi una dintre destinaţiile turistice de top ale Europei. Directorul Societăţii de Marketing Turistic (BMT), Burkhard Kieker, a precizat că "din luna ianuarie a acestui an, până în iunie, Berlinul a avut chiar mai mulţi turişti decât locuitori şi anume 3,7 milioane de vizitatori".

Peste 230.000 de persoane lucrează în turism, la Berlin, iar numărul job-urilor în branşă se preconizează că va creşte cu încă 50.000.

Autor: Lavinia Piţu, DW- Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu