Joachim Gauck şi Francois Hollande vizitează Oradour

Marţi, la Paris, Gauck a fost primit cu onorori militare, înainte de întâlnirea propriu-zisă cu preşedintele Hollande.

Însă punctul culminant al vizitei preşedintelui federal a fost vizitarea micului sat Oradour-sur-Glane, locul în care, în anul 1944, soldaţii nazişti au ucis peste 600 de francezi. Este pentru prima oară când un preşedinte german vizitează memorialul de aici.

La Oradour, programul preşedintelui federal a cuprins întâlniri cu rude ale victimelor de acum aproape 70 de ani ale naziştilor, dar şi cu supravieţuitori ai tragicului eveniment. În Franţa, vizita oficialului de la Berlin este asemănată cu gestul de împăcare dintre cele două ţări, petrecut la Verdun, în 1984, când în acel loc a avut loc întâlnirea dintre fostul preşedinte francez, Francois Miterrand şi cancelarul german de la acea vreme, Helmut Kohl.

Oradour-sur-Glane a devenit un simbol al cruzimii ocupaţiei naziste, după ce, la 10 iunie 1944, soldaţii germani au ucis, în acest sat, 642 de oameni, dintre care 452 de femei şi copii. Unii au fost omorâţi prin împuşcare, alţii prin sufocare sau incendiaţi. Foarte puţini locuitori din Oradour-sur-Glane au supravieţuit ororilor.

Singura femeie care a reuşit să scape cu viaţă, Marguerite Rouffanche, a povestit apoi cum, în după-amiaza zilei de 10 iunie 1944, asemenea celorlalţi săteni, a fost luată pe sus, din propria casă, de soldaţii nazişti şi dusă în piaţa centrală din Oradour. Tot aici au fost aduşi şi copiii din sat, care fuseseră luaţi direct din şcoli. Bărbaţii au fost separaţi de femei şi copii. Taţii şi fii lor au fost duşi în mai multe grupuri în biserică şi ucişi.

În 1944, Marguerite Rouffanche avea 47 de ani. Împreună cu alte sute de femei şi copii, a fost dusă tot în biserică. După ce i-au încuiat pe oameni în lăcaş, soldaţii germani au aruncat înăuntru mai multe bombe cu gaz toxic. Cine nu a murit sufocat, a fost luat la ţintă de salveze mitralierelor naziste.

Marguerite a reuşit să scape, ascunzându-se în sacristie şi prefăcându-se moartă, nu departe de treptele pe care fiica sa zăcea deja fără suflare. După atrocităţile comise, naziştii au incendiat biserica. Femeia a reuşit să fugă din calea flăcărilor sărind pe fereastră şi rănindu-se grav. În aceeaşi zi, 10 iunie 1944, Marguerite Rouffanche şi-a pierdut soţul, fiul ei şi cele două fiice, dar şi un nepoţel în vârstă de doar 7 luni.

Un an mai târziu, în 1945, Oradour-sur-Glane a fost declarat loc-monument şi se află şi astăzi în ruine. Foarte aproape de tărâmul pe care au avut loc atrocităţile naziste, pe o colină, a fost ridicat un alt sat în 1950. Nu departe de acesta a fost inaugurat, în 1999, un centru de documentare în legătură cu drama din 1944.

Motivele care au făcut din Oradour scena unui asemenea masacru nu au fost elucidate nici până astăzi. Cel puţin 120 de soldaţi ai celei de-a treia companii a regimentului de tancuri a SS-ului, numit "Der Führer", care aparţinea de divizia a doua de tancuri "Das Reich" ar fi fost implicaţi în orori. Divizia s-a retras în sud-vestul Franţei după ce a suferit pierderi grele pe frontul de est.

După debarcarea aliaţilor în Normandia, la 6 iunie 1944, în drumul lor spre nord, soldaţii nazişti au comis o serie de atrocităţi. O parte din ele au avut loc şi la Tulle, oraş aflat în apropiere de Oradour. Aici, 99 de bărbaţi au fost spânzuraţi în public. Se pare că, prin astfel de pedepse aspre, germanii aveau misiunea de a înăbuşi orice tentativă de rezistenţă. Explicaţiile SS-iştilor, conform cărora la Oradour ar fi fost ascunşi partizani sau arme s-au dovedit a fi false.

Omul care a dat ordinele în Oradour a fost comandantul Adolf Dieckmann, ofiţerul cu cel mai înalt rang prezent în ziua de 10 iunie 1944 în sat, care a murit în războiul din Normandia. După război, comandantul diviziei "Das Reich", generalul Heinz Lammerding a devenit un întreprinzător de succes. Un alt SS-ist, Heinz Barth, cunoscut şi ca "ucişagul din Oradour" a fost judecat în 1983 în RDG, condamnat la închisoare pe viaţă. A fost, însă, eliberat în 1997.

Elucidarea juridică a evenimentelor a suscitat o intensă şi amară dezbatere în Franţa, mai ales după ce s-a aflat că la masacru au participat inclusiv alsaciani. În 1953, la Bordeaux, 21 dintre aceştia au fost condamnaţi. 13 au fost însă, câţiva ani mai târziu, graţiaţi în baza unei noi legi. Din acest motiv, Oradour-ul a respins de-a lungul ultimelor decenii orice fel de contact nu doar cu Alsacia, ci şi cu conducerea din Paris.

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la debarcarea aliaţilor, fostul cancelar german, Gerhard Schröder, aducea şi el un omagiu victimelor din Oradour, spunând că se simte profund ruşinat de faptul că germanii au putut comite astfel de orori.

Astăzi, la Oradour mai trăiesc doar trei bărbaţi care au supravieţuit masacrului. Unul dintre ei, Robert Hebras, este cel care l-a condus miercuri pe preşedintele Joachim Gauck pe aleile ruinelor din satul natal.