1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Joaca de-a fascismul. Sau Europa, între Seselj şi Kertesz

A primit Nobelul, pentru el, o "fericire catastrofală", care l-a bucurat, dar îl şi asfixiază, între altele prin rolul public impus de premiu. Imre Kertesz a plecat dintre noi. Mesajul său rămâne. Îl vor auzi românii?

Imre Kertesz

Imre Kertesz

Împroşcatul cu noroi e o veche distracţie şi un nărav irezistibil în rândul intelectualilor români. De la atacurile sub centură ale unui Iorga asupra lui Panait Istrati, ca şi de la imundele texte semnate de Nichifor Crainic, de legionari prieteni vremelnici şi neprieteni eterni ai lui Mihail Sebastian, boala cu pricina are tradiţie. Intelectualii publici români se bălăcăresc adesea cu plăcere. Sau obsesiv-nevrotic.

Când ţi-e lumea mai dragă te trezeşti că se târăsc unii pe alţii în piaţa publică, nu doar sper a-şi combate ideile ci, mai cu seamă, spre a se ţintui mutual la stâlpul infamiei. În acest scop se vehiculează frecvent, oricare ar fi obiectul disputei, calificativele cotate drept cele mai grele, la ceasul disputei. Injuria maximă pare a fi, din nou, cea de legionar şi de fascist. N-a trecut mult de când întâietatea absolută ca ghiulea de tun acuzator o deţinea epitetul de comunist.

Or, fascismul şi legionarismul nu sunt pericole imaginare sau îndepărtate nici pentru societatea occidentală, darămite pentru cea românească. A lipi această acuză pe oameni care-şi exprimă, fie şi într-un mod insuficient reflectat, puncte de vedere naţional-conservatoare, anti-imigraţioniste, nu mi se pare în regulă de loc. Invers, nu poate fi corect şi elegant să se reacţioneze la asemenea exagerări plătindu-se sec şi ripostându-se cu reversul aceleaşi calpe monede. În speţă cu învinuirea de stalinism. E vorba aici de o tentativă de zdrobire, prin verb, a adversarului, nu a ideii.

Pe cât de binevenite sunt, în căutarea de adevăr şi deci de pace, disputele şi controversele pe bază de argumente şi duelurile de raţionamente, pe atât de reprobabile sunt salturile la beregată, loviturile sub centură, atacurile ad hominem. Ele nu sunt doar de prost gust şi păgubitoare pentru elita care ar trebui să funcţioneze ca reper etic, dar se implică în polemici imorale în sine. Ci prezintă şi inconvenientul major de a demonetiza şi vida de conţinut noţiuni vitale, de vreme ce le depreciază prin utilizare nepotrivită anulând avertismente potenţial salvatoare cu privire la pericole majore, uneori latente, alteori acute, pentru întreaga societate.

Întrucât totalitarismul sub variile sale forme, nu doar islamiste, ci şi comuniste, staliniste, naziste şi legionare, deci fasciste, constituie în prezent o primejdie reală şi acută planând asupra Europei şi nu în ultimul rând asupra României e şi mai puţin cazul ca aceste concepte să devină teren de vindicte joase. Intelectualii care se joacă din superbie şi inconştienţă, ori cedând ispitei resentimentelor, cu asemenea termeni, spre a-i aplica pe fruntea celor pe care-i consideră pe drept sau nu duşmani, comit un act de gravă şi impardonabilă iresponsabilitate.

Căci ameninţarea planând asupra Europei şi României rezidă nu în ultimul rând în cedările intelectuale; în lejeritatea duioasă dar inconştientă cu care, sub impactul fricii de schimbări globalizatoare şi angoaselor identitare se admit în societate idei frizând radicalismele fasciste. Unele din ele au marcat imundul discursul etnicist al proaspăt achitatului ultranaţionalist sârb Voislav Seselj, al cărui rol ideologic în epurările şi crimele de război din Balcani, din anii 90, primele din Europa postnazistă, nu mi se pare a putea fi absolvit vreodată de istorie.

Buchcover: Kertész - Liquidation

La antipodul discursului fascist, ori minimalizând, conştient ori inconştient, pericolul totalitar, se situează opera şi moştenirea unui Imre Kertesz, care şi-a pierdut azi bătălia împotriva cancerului, intrând în eternitate, la Budapesta, la 86 de ani. Scriitor evreu de limbă maghiară, Imre Kertezs nu e doar unul din laureaţii incontestabil meritorii ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Unul care, la început de mileniu, când i se decerna distincţia literară supremă, era, din nefericire, virtual necunoscut în România vecină. Astfel încât Adriana Bittel se vedea nevoită să recunoscă, spăşită, în paginile României literare, în 2002, că decizia Academiei Suedeze....“ne-a luat din nou prin surprindere. Dintre toţi finaliştii - nume cunoscute ale literaturii contemporane, majoritatea traduşi şi la noi, - doar despre Imre Kertész nu ştiam, spre ruşinea noastră, nimic şi nici n-am găsit, în cele trei zile avute la dispoziţie pînă la predarea numărului, pe nimeni care să-i fi citit cărţile şi să poată scrie despre ele în cunoştinţă de subiect. Nici în marele Dictionnaire universel des Littératures numele lui Imre Kertész nu figurează…Noroc cu minunea numită Internet, unde am găsit informaţiile …”

Românii n-au fost singurii uluiţi de premiul obţinut de Kertesz. Or, cartea sa, „Fără destin”, în care scriitorul maghiar îşi trece în revistă lucid, sobru şi rece, fără vreo indignare manifestă, soarta de adolescent sortit exterminării în lagărul nazist al morţii de la Auschwitz, ar fi trebuit studiată intens, în ultimul veac, de către toţi europenii. Fiindcă acest imens roman autobiografic reprezintă o mărturie pentru eternitate cu statut, cred eu, de Purgatoriu pentru Bătrânul Continent.

E o mărturie care, deşi alcătuită din cuvinte, pare mai blindată în ordinea spiritului decât oştiri întregi de tancuri, în cea a forţei brute. Căci ea tematizează alunecarea în abisurile unui infern hic et nunc, de aici şi de acum, a unui continent care şi-a suspendat civilizaţia optând, în mare parte voluntar, pentru reşuta în barbarie. Opţiunea fatală s-a produs după ce Europa a cedat nu doar cântecelor de sirenă ale unui Hitler, ci şi dispreţului faţă de om, exaltării violenţei radicale, derapajului în psihoza antisemită şi pseudojustificărilor moral-politice ale fascismului, furnizate de intelectuali publici precum Celine, Heidegger, Hamsun, Eliade, Gyr, Vintilă Horia.

Or, tematizând adecvat căderea în imprescriptibila barbarie, în Păcatul Originar al Europei moderne, mărturia lui Kertesz îi cartografiază lumii ieşirea din infern. Efectuată cum trebuie, lectura acestui roman, ca şi a altor scrieri, ulterioare, mai toate autobiografice, nici una tezistă, semnate de Kertesz, cel şi de comunişti persecutat, după război, îi vaccinează pe europeni împotriva riscului recontaminării totalitare.

Îi cheamă, totodată, să nu se joace iresponsabil cu trecutul liberticid al acestui nefericit continent. Ci să-i combată la sânge tentaţia, aparent irepresibilă, de a-şi reexpectora morbul extremist şi asasin.

În acest sens opera lui Kertesz nu e doar o lumină în tenebre ci un antidot eficient. Joaca de-a "fascismul" îi produce multirezistenţele în stare să-l omoare. Vor auzi românii mesajul acestei opere vii, ivite întru sfidarea hecatombelor Europei? Unii, cert, îl vor auzi. Dar, oare, câţi?