1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Jürgen Habermas propune un nou model de integrare europeană

”Ceea ce-i uneşte astăzi pe cetăţenii europeni sunt reacţiile eurosceptice care au devenit, în timpul crizei, tot mai puternice în toate ţările membre” (Jürgen Habermas, Louvain, 26 aprilie 2013).

Jürgen Habermas

Jürgen Habermas

La sfârşitul săptămânii trecute, filosoful german Jürgen Habermas a susţinut o conferinţă la Universitatea catolică din Louvain, prilej cu care a criticat cursul actual al construcţiei europene. În ultimii 10 ani Jürgen Habermas a avut multe intervenţii pe tema Europei atrăgând de fiecare dată atenţia asupra riscurilor pe care le presupune o ”tehnocraţiei fără rădăcini democratice”, dar după aplicarea programului de austeritate din 2010, avertismentul său pare mai actual ca niciodată.

Gânditorul german a descris situaţia Europei de azi ca pe un impas structural, care pretinde o schimbare majoră de perspectivă. În opinia sa, criza de credibilitate se va adânci dacă Uniunea nu îşi va propune, în prealabil, să obţină mai multă legitimitate democratică. Ideea unei democraţii-de-piaţă (market-conforming democracy) nu va reuşi decât să mărească prăpastia care se cască între opiniile cetăţenilor şi elitele politice conducătoare.

Jürgen Habermas lucrează, evident, cu presupoziţii social-democrate, pe care nu ţine să le mai argumenteze. El acuză, de altfel, explicit elita politica actuală că se lasă tot mai mult în voia unui model neoliberal: ”Desprins de normele validate pe căi democratice şi lipsit de feedbackul pe care îl oferă dezbaterea publică, managementul politic al crizei se vede lipsit de îndemnul şi de forţa de a îndrepta apetitul pentru profit ale capitalului în direcţii adaptate la nevoile societăţii.”

Să arătăm că Jürgen Habermas rămâne acelaşi partizan al Europei unite şi de aceea el nu vede altă ieşire din acest impas decât renunţarea la interguvernamentalismul actual şi crearea unei veritabile uniuni politice: ”Pentru a nu sfârşi în capcana tehnocratică, sunt necesare decizii fundamentale de transformare a Uniunii monetare într-o Uniune politică”.

”Guvernul Germaniei ţine în mâinile sale cheia destinului Europei” (J. Habermas)

Până aici nimic nou. Filosoful german crede însă că Europa se găseşte la o răscruce şi că Germania mai cu seamă ar putea asuma un rol istoric covârşitor, dacă va şti să asume cum se cuvine ideea solidarităţii europene. În viziunea sa, Germania şi ţările nordice ar putea să renunţe pe termen mediu şi lung la o parte din beneficiile economice ale integrării cu scopul de a regăsi pe termen lung echilibrele sociale destrămate.

Dar lucrurile acestea nu sunt de la sine înţelese. Solidaritatea, aşa cum se prezintă ea în limbajul şi revendicările ţărilor sărace, riscă să pară o pretenţie neacoperită, un apel viciat de o anumită insuficienţă morală. Aşadar adevărata preocupare a lui Habermas este să explice ce înseamnă solidaritatea pe care o are în vedere şi de ce ar fi ea în primul rând în interesul Germaniei.

Filosoful distinge net între solidaritatea ca atitudine morală (imperativă şi necondiţionată) şi solidaritatea de ordin politic pe care o are în vedere şi care ar semăna mai mult cu conduita etică a societăţilor prepolitice (ca de pildă într-ajutorarea familială). Totuşi solidaritatea în accepţiune politică nu se întemeiază pe aceeaşi robustă încredere care guvernează comunităţile ”cvasi-naturale”. Ceea ce lipseşte în cazul solidarităţii, spune Habermas, este aspectul de convenienţă (acel tradiţional ”cum se cuvine”) impus de o serie întreagă de precedente specifice comunităţilor organice.

În accepţia sa, solidaritatea ar fi mai curând o formă de conduită raţională desprinsă din experienţa istorică pozitivă a modelelor de protecţie socială pe care societatea burgheză le-a iniţiat şi amplificat tocmai cu scopul supravieţuirii sale. Deşi originile se află în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, statele naţionale europene au propus un model puternic al statului social abia după catastrofa ultimilor două războaie mondiale. Acum însă, noile interdependenţe economice impuse de procesul globalizării au declanşat o nouă destructurare a echilibrelor anterioare: ”Presiuni sistemice distrug încă o dată relaţiile de solidaritate statornicite şi ne silesc să reconstruim formele ameninţate de integrare politică din statele naţionale”.

Iată de ce, spune Jürgen Habermas, solidaritatea nu este o exigenţă morală, ci una raţional-politică, convergentă cu interesul Germaniei. Aşa cum odinioară, sugerează (doar) gânditorul german, modelele sociale au oferit burgheziei posibilitatea de a se opune revoluţiilor comuniste, tot astfel noua solidaritate continentală ar salva echilibrul şi prosperitatea viitoare a continentului. Acesta este în linii mari apelul pe care influentul filosof îl adresează concetăţenilor săi germani şi deopotrivă elitei economice şi politice europene.

Ce loc ar ocupa România

În plan secundar apar şi câteva idei care privesc indirect România. Potrivit proiectului său de integrare, primul pas obligatoriu ar fi acela al transformării zonei euro într-o Uniune politică reală. Într-o paranteză, filosoful german precizează că Uniunea aceasta ”ar rămâne deschisă, bineînţeles, şi altor ţări membre ale Uniunii, în special Poloniei”. În viziunea sa, modelul social pe care doreşte să-l salvgardeze pe termen lung în Europa unită ar pretinde, în prealabil, o delimitare clară dintre ”centru” şi ”periferie”. ”Modificarea necesară a tratatelor europene depinde în mod hotărâtor de consimţământul ţărilor care ar exprima dorinţa să rămână în afară” arată Habermas, care nu exclude însă o re-fondare a Uniunii, în cazul în care ţările periferice (ca România) se opun.

Dar dacă Jürgen Habermas, ca probabil majoritatea occidentalilor care au acordat proiectului european o atenţie specială, se tem de o nouă extindere prea largă, preferând o Uniune politică consistentă, ideile sale generale privesc România în gradul cel mai înalt.