1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Izolarea elvețiană

Cu un rezultat pe muchie de cuţit, referendumul elveţian privind restricţionarea imigraţiei, a dat satisfacţie forţelor politice care l-au propus. Negocierile cu UE vor fi îndelungate. Un comentariu de Bernd Riegert.

Elveţienii au votat, la sfârşitul săptămânii, pentru restricţionarea libertăţii de mişcare în cazul cetăţenilor UE. Reacţia Bruxelles-ului ar putea urma principiul "să facă ce doresc, vor vedea ei cu ce se aleg în urma acestei decizii". Numai că, o atare abordare ar denota neînţelegerea implicaţiilor pe care rezultatul plebiscitului elveţian le va avea la nivelul Europei.

Bernd Riegert

Bernd Riegert

Nu numai în Elveţia, ci şi în Uniunea Europeană, urmările votului se vor face simţite în foarte scurt timp şi nu este exclus ca dezbaterea privind alegerea liberă a locului de muncă sau al locuinţei, să fie reluată. Cartoful fierbinte al imigraţiei ar putea reveni pe agenda electorală cu precădere în contextul alegerilor europarlamentare din luna mai.

În pofida recomandărilor venite dinspre mediul economic, dar şi din partea partidelor politice - exceptând, evident, Partidul Popular Elveţian - care au respins ideea regândirii politicii de imigraţie, alegătorii elveţieni au urmat sfatul izolaţioniştilor.

Sentimentul înstrăinării şi teama de a pierde propria cultură au cântărit greu în decizia poporului elveţian. Nu poate fi, deci, vorba despre motive raţionale, de vreme ce Elveţia a avut de profitat de pe urma specialiştilor străini, care au venit la lucru în Ţara Cantoanelor.

În Elveţia locuiesc un milion de cetăţeni UE, adică o optime din totalul populaţiei. Anual, în această ţară ajung aproximativ 80 000 de imigranţi, plătitori de taxe, care nu afectează aproape deloc statul social. Totuşi, în ultimii ani, zgândărită de Partidul Popular, cea mai importantă formaţiune politică din Parlamentul naţional, toleranţa elveţienilor faţă de libertatea de mişcare a scăzut simţitor.

Elveţia riscă

De cealaltă parte, Bruxelles-ul, încremenit şi, parcă, incapabil să priceapă mişcarea elveţienilor, s-a limitat la a anunţa că va respecta decizia democratică a Elveţiei. Nu este, însă, exclusă rediscutarea numeroaselor tratate bilaterale.

În noul context, foarte important va fi modul în care guvernul federal elveţian va negocia libertatea de mişcare cu Uniunea Europeană. Definitivată aproape în totalitate, integrarea Elveţiei în piaţa internă europeană este, fără îndoială, periclitată.

Sigur, aceasta este voinţa elveţienilor - în pofida faptului că UE este cel mai important partener comercial al ţării, iar aproape o jumătate de milion de elveţieni trăiesc în UE. Or, în viitor, dispare şi libertatea de mişcare a cetăţenilor elveţieni pe teritoriul UE.

Iniţiativa concetăţenilor lor de la Partidul Popular, care, iată, a avut succes, nu lasă mult spaţiu de manevră, nici guvernului, nici Consiliului Federal. Din acest motiv, negocierile cu Comisia Europeană se anunţă lungi şi complexe.

Deznodământul plebiscitului riscă să reaprindă discuţiile despre imigraţie la nivelul întregii UE. De altfel, iniţiativa elveţienilor este similară cu cea a euroscepticului premier britanic, David Cameron, care doreşte la rândul său limitarea imigraţiei în ţara sa, solicitând reforme din partea UE.

Gaz pe focul stârnit de români şi bulgari

În Germania, chiar dacă o fac în tăcere, creştin-socialii bavarezi cu siguranţă jubilează. Elveţienii le oferă acestora furajul electoral necesar reluării retoricii îndreptate împotriva aşa-numitei imigraţii a sărăciei din România şi Bulgaria, subiect îndelung malaxat de partidele conservatoare germane. Şi nu numai de către acestea.

Pentru populiştii din întreaga Europă, fie că este vorba despre Marine Le Pen în Franţa sau de olandezul Geert Wilders, succesul repurtat de omologii lor elveţieni este un bun energizant în contextul alegerilor europarlamentare din luna mai.

Aceşti lideri politici vor spune că ceea ce a decis bogata Elveţie nu poate fi, defel, greşit.

Prin punerea în discuţie a libertăţii cetăţenilor UE de a alege domiciliul şi locul de muncă, se atinge nervul principal al unificării europene. Or, din motive nu doar economice, ci şi sociale, acest lucru nu trebuie să se întâmple. Urmările ar fi dezastruoase - izolările şi delimitările nu ar mai trebui să aibă nicio şansă în Europa.

Prin urmare, UE ar trebui să rămână consecventă în cadrul negocierilor cu Elveția. Dacă dispare libertatea de mișcare pentru persoane, atunci nu poate exista nici libertate de tranzit pentru mărfuri și capital.

Desigur, Elveția dorește să administreze în continuare banii bogaților europeni, însă europenii înșiși ar trebui să rămână acasă. Ei bine, asta nu se poate.