1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Iurie Leancă: Iresponsabilitatea partidelor care s-au aflat la guvernare în 2015 a compromis cursul pro-european al Moldovei

Capitala Republicii Moldova este asediată de protestatari, după ce ieri, Parlamentul a învestit în grabă cabinetul de miniștri condus de Pavel Filip. Taberele sunt împărțite, iar situația riscă să iasă de sub control.

Pe de o parte masele cer anticipate și pichetează sediile celor mai importante instituții ale statului, iar, pe de altă parte, partenerii de dezvoltare occidentali și-au declarat susținerea pentru actuala clasă politică.

Pentru a înțelege ce se întâmplă în Republica Moldova, Deutsche Welle a stat de vorbă cu fostul premier al țării și liderul partidului PPEM, Iurie Leancă.

DW: Dle Leancă, cum comentați ceea ce se întâmplă actualmente la Chișinău?

Iurie Leancă: Pentru a explica ce se întâmpla astăzi în R. Moldova trebuie să vedem ce a avut loc înainte de evenimentele de ieri. Cum de am ajuns într-o situație de polarizare maximă, fără precedent a societății? Din păcate, trebuie să constat că aceste evenimente au fost precedate de o îndelungată criză politică, economică, socială, bancară, care a avut un impact asupra stării de spirit din societate. Aceasta a fost cauzată de iresponsabilitatea partidelor care s-au aflat la guvernare în 2015 și cei care au compromis, de fapt, votul pro-european din 30 noiembrie 2014. Prin mimarea reformelor care ne-ar fi permis să scoatem țara din criză, să venim cu soluții, și prin inacțiuni, ei au contribuit la sărăcirea în continuare a populației, aducând-o până la disperare, la pierderea speranței că se poate schimba ceva spre bine. Această atitudine cinică a clasei pseudo-europene tocmai a contribuit la faptul că un obiectiv nobil, cel de integrare europeană, care înseamnă modernizarea instituțiilor, creșterea bunăstării, crearea locurilor de muncă, să fie discreditat. Totodată, ceea ce s-a întâmplat la noi, a creat spațiu pentru partide populiste, cu tentă extremistă, de regulă, ghidate și finanțate din exterior.

La aceasta s-ar mai adăuga și criza politică cauzată de demiterea Guvernului și faptul că de zece săptămâni, așa-zisele forțe pro-europene nu au reușit să se așeze la masa de negocieri, să stabilească planul de acțiuni pe fiecare problemă cheie. Astfel, cel mai rău este că nu au reușit să comunice cu societatea și să explice ce au de gând să facă. Cum au de gând să reformeze justiția, să lupte cu corupția, să facă ca bunăstarea cetățenilor să nu fie afectată de creșterea tarifelor și de căderea leului.

Acestea cred că explică, în mare parte, protestele și tensiunile din societate.

DW: Ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul țării și de ce s-a ajuns la această tensiune? Nu ați votat pentru guvernul Filip. De ce?

Iurie Leancă: Maniera în care noua majoritate a decis să își creeze Guvernul a fost una în grabă și pe furiș. Am fost înștiințat doar cu două ore înainte de a fi convocată ședința extraordinară de ieri a Parlamentului. Acest fapt a fost un factor complementar pentru a justifica decizia pe care a luat-o PPEM la ședința Consiliului Național, acum câteva zile, de a merge în opoziție. Noi nu am putut afla detaliile Programului de guvernare și în ce măsură acesta diferă de cel care era la începutul anului 2015. Între timp țara a trecut prin câteva faze și a ajuns în criză totală. De data aceasta trebuia să se vină cu alte soluții și cu un plan anti-criză.

Totuși, după cum ați văzut Guvernul a fost deja învestit, iar noi, ca partid de opoziție, vom monitoriza foarte activ tot ce va face acest legislativ, care s-a autointitulat pro-european. Vreau să văd cum se vor mișca ei în negocierile cu FMI-ul. Care este angajamentul pentru reforma justiției, modalitatea de resetare a instituțiilor statului, precum și alte probleme. Pe lângă aceasta noi vom încerca să consolidăm forțele sănătoase din societate, astfel ca prevederile Acordului de Asociere cu UE să fie respectate.

DW: Actualmente o parte a societății protestează și cere alegeri anticipate, iar alții, în special o parte a clasei politice, sunt pro Filip. Ce credeți că ar fi mai bine pentru R. Moldova?

Iurie Leancă: La aceeași ședință a PPEM la care m-am referit anterior, majoritatea colegilor din teritoriu au pledat pentru alegeri anticipate, deși toată lumea înțelege care sunt riscurile unui astfel de exercițiu. Atunci am zis că dacă politicienii nu au reușit să îndreptățească încrederea cetățenilor, atunci aceștia trebuie să se exprime în cadrul unor eventuale alegeri.

Actualmente, această fază s-a consumat. Există deja un Guvern investit și o recunoaștere din partea mai multor state și parteneri cheie. De aceea, acum să vorbești despre alegeri anticipate mi se pare puțin incorect și prematur. Trebuie să vedem ce va face această guvernare, deoarece aștept să văd ce au ei de gând să facă pe fiecare segment. Aștept, cu nerăbdare, să văd dacă noua guvernare înțelege că situația e dramatică în continuare și ce soluții are. Noi, după cum am zis, vom sta în opoziție și vom critica constructiv, acolo unde va fi cazul, sau vom contribui cu votul din Parlament la proiecte de care vom fi convinși.

În cazul în care această guvernare își va demonstra ineficiența și lipsa de angajament clar de mobilizare a resurselor interne, atunci cred că vom pune din nou problema alegerilor anticipate.

DW: În timpul protestelor de miercuri, când protestatarii au încercat să intre în Parlament, Dvs vă aflați acolo. Nu vă este teamă , în continuare, protestele vor aduce violențe și repetarea unui scenariu asemănător cu 7 aprilie 2009?

Iurie Leancă: Miercuri, 20 ianuarie, a fost cu adevărat o zi complicată. Am ales să merg la ședința convocată în grabă a Parlamentului, tocmai pentru a-mi exprima punctul de vedere și dezaprobarea manierei de vot.

Vreau să accentuez încă odată că este important acest spirit civic al cetățeanului și a societății din R. Moldova, dar vreau să spun foarte răspicat că violențele nu pot fi justificate de nimic. Dacă dorim să demonstrăm, atât guvernarea care se află pe de o parte a baricadei, cât și ceilalți, că vrem să fim europeni și ne-am maturizat, atunci toate problemele trebuie rezolvate doar prin dialog. Protestul este dreptul constituțional al cetățeanului de a-și manifesta nemulțumirea, mai ales că are și motive, dar trebuie să demonstrăm că există suficientă intoleranță față de violențe. Îmi doresc ca, atât cei de la guvernare, cât și cei ce organizează aceste proteste, să își asume responsabilitatea.

DW: Occidentalii au declarat că susțin noul Guvern, iar mulți îi acuză că sunt de partea coaliției. De ce UE, SUA și alți parteneri declară că susțin această Guvernare? Este o luptă geo-politică la mijloc?

Iurie Leancă: Eu bănuiesc că este o combinație de mai multe elemente. În primul rând, este vorba de dimensiunea geo-politică. R. Moldova nu este o țară mare, dar se află într-o zonă turbulentă. Suntem în spatele Ucrainei. Avem acest teritoriu necontrolat din stânga Nistrului și suntem în preajma Mării Negre, o zonă cu un potențial exploziv.

În al doilea rând, nu exclud că partenerii noștri occidentali, atunci când și-au exprimat pozițiile și au salutat cumva crearea acestui Guvern, au pornit și de la ideea că, din punctul lor de vedere, cred eu, această majoritate ar mai avea un potențial de a reforma R. Moldova. Nu știu care ar putea fi alte elemente care i-ar fi făcut pe occidentali să sprijine, cu o promptitudine mare, această nouă majoritate. Au procedat ei corect sau nu, o vom vedea în curând.

DW: Ce șanse are și cât va rezista noul Guvern?

Iurie Leancă: Pe de o parte, așteptările sunt foarte mici și cetățenii sunt foarte disperați din cauza acestei crize. Astfel, dacă această guvernare va reuși rapid să demonstreze contrariul, începând cu tarife și terminând cu acțiuni concrete pe domeniile cheie, atunci ea are șanse să se mențină, eventual, și până la următoarele alegeri ordinare. Dacă nu vor avea această capacitate și nu vor înțelege că trebuie venit cu o guvernare diametral opusă, transparentă, atunci vom ajunge în aceeași situație de maximă tensiune. Ei au puțin timp la dispoziție, doar câteva săptămâni.