Italia nu moare din cauza austerităţii

Italia are din nou un guvern capabil să ia decizii. Ambele camere ale Parlamentului i-au dat cabinetului Enrico Letta votul de încredere. Aceasta este vestea cea bună. Pieţele financiare s-au relaxat şi îi acordă noului premier la vârful marii coaliţii încredere în avans. Dobânda pentru obligaţiunile pe termen lung emise de statul italian este în prezent relativ redusă. După şase luni de blocaj, de la demisia fostului premier tehnocrat Mario Monti, în Italia lucrurile par a se urni din loc. Enrico Letta nu va avea însă prea mult timp pentru a aplica reforme. Coaliţia forţată, alcătuită din disperare între social-democraţi şi conservatorii lui Silvio Berlusconi nu va supravieţui mai mult de 18 luni. Chiar noul premier a anunţat că îşi propune să prezinte rezultatele guvernării după 18 luni. În privinţa reformelor, Parlamentul va avea datoria să modifice în primul rând legea electorală, mult prea complicată în forma sa actuală. Numai o lege modificată va asigura majorităţi stabile şi va duce le evitarea unei situaţii de blocaj cum a fost cea din ultimele două luni.

Realităţile economice îl vor sili pe Letta să continue reformele iniţiate de Mario Monti. Italia este supraîndatorată, produce la costuri ridicate şi nu este competitivă la nivel internaţional şi european. Spre deosebire de Grecia, în Italia există însă o bază industrială solidă care produce pentru export şi care poate fi extinsă şi consolidată. Economia trebuie readusă într-o fază de creştere prin reformarea dreptului muncii şi prin asigurarea unor condiţii mai bune pentru investiţii. Numai astfel poate fi redus şomajul ajuns la cote înalte. Programe de stimulare a creşterii economice finanţate prin noi datorii nu mai sunt o soluţie pe termen mediu şi lung.

Atunci când premierul Letta afirmă că Italia moare fiindcă economiseşte până la ultima suflare, el trebuie să arate şi care este alternativa. Aici însă a rămas dator. Chiar dacă mai toate taberele politice au spus acelaşi lucru în campania electorală, nu sunt nici Germania şi nici reformele impuse de Bruxelles responsabile pentru mizeria în care a ajuns Italia. Cu ocazia vizitei pe care o întreprinde la Berlin imediat după votul de învestitură, Letta va găsi înţelegere din partea şefei executivului german, Angela Merkel, pentru situaţia grea în care se află Italia, dar nimic mai mult. Deviza Angelei Merkel este: economii şi creştere. Libertatea de mişcare a noului premier este îngrădită, mai ales că partenerul său de guvernare, Berlusconi, consideră că sporul de risc pentru obligaţiunile italiene "II Spread" sunt o invenţie germană. Letta va avea deci de luptat cu asemenea argumente absurde. Apoi, şi liderul opoziţiei, Beppe Grillo, transferă germanilor întreaga vină pentru politica de economisire. El ar vrea, dacă s-ar putea, să retragă Italia din zona euro.

Prin anularea impozitului pe teren, Letta a îndeplinit o promisiune de campanie a lui Berlusconi. Totuşi statul italian pierde astfel patru până la opt miliarde de euro anual. Cum va fi astupată această nouă gaură la buget nu se ştie. Prin noi datorii e imposibil fiindcă datoriile Italiei au depăşit deja 130 la sută din PIB. Iar guvernul german nu poate oferi niciun ajutor măcar până la alegerile din toamnă, din motive lesne de înţeles.

În plan intern, Letta are de luptat cu neîncrederea cetăţenilor în propriul sistem politic. Simpatizanţii lui Beppe Grillo s-au îngropat în tranşee şi nu vor să mai aibă de-a face cu niciunul din vechile partide politice. Prin poziţia sa, Grillo a şi forţat alianţa şubredă dintre partidele de stânga şi de dreapta, învrăjbite ireconciliabil. Acum, liderul opoziţiei mizează că va obţine la viitoarele alegeri majoritatea, în aşa fel încât să poată lichida întreg sistemul politic actual. Enrico Letta nu are deci altă soluţie decât să reuşească în scurt timp să le redea şomerilor, tinerilor absolvenţi de facultate şi italienilor dezamăgiţi încrederea. În caz contrar, Italia va muri. Dar nu din cauza măsurilor de austeritate ci din cauza incompetenţei propriei clase politice.