1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Italia, forţată să treacă la măsuri de austeritate după retrogradarea ratingului său de ţară

21 septembrie 2011

Măsurile de austeritate decise de guvernul de la Roma în lunile iulie, respectiv septembrie anul acesta, vor duce la consolidarea bugetului, a declarat comisarul european pentru afaceri monetare, Olli Rehn.

https://p.dw.com/p/12dUN
Imagine: picture alliance/dpa

Comisia Europeană nu doreşte să comenteze deocamdată scăderea ratingului de ţară al Italiei. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Amadeu Altafraj, a criticat însă indirect decizia agenţiei, afirmând că Roma a luat măsuri importante în vederea consolidării bugetare, care vor ajuta la echilibrarea acestuia până în 2013. "Din păcate unele state membre nu îşi pot permite luxul programelor conjuncturale. În Italia flexibilitatea financiară este redusă, iar după părerea noastră consolidarea bugetară este baza creşterilor economice viitoare", a opinat Altafraj.

Probleme structurale

Oficialul european nu a negat în schimb existenţa unor probleme structurale în Italia, lucru pe care l-au semnalizat de altfel şi cei de la Standard & Poor's. "Este important ca ţara să urmeze cu încredere un program de reforme pentru a combate în profunzime slăbiciunile economiei. Pentru aceasta este nevoie de consens naţional la nivel politic şi între partenerii sociali", mai crede purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Nu ar fi pentru prima oară când CE se află în dezacord cu abordarea agenţiilor de rating ale căror concluzii au fost deseori catalogate drept exagerate. În plus, ele nu rezonează cu mesajul pe care mulţi reprezentanţi europeni nu obosesc să îl repete, anume că perspectivele de stabilizare în zona euro sunt optimiste.

Unii analişti ar spune că este vorba de un optimism forţat, de imagine. Totuşi, Comisia Europeană ar putea să vadă şi partea plină a paharului după retrogadarea ratingului de ţară al Italiei. Presiunea pe care această decizie o exercită asupra Romei, mai puternică decât insistenţele UE, va forţa guvernul italian să ia în serios programul de reforme.

Autor: Cristoph Hasselbach / Vlad Drăghicescu

Redactor: Alina Kühnel