1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Italia, Europa şi America după victoria dreptei

Care sunt semnificaţiile şi consecinţele interne, româneşti şi europene ale victoriei „Poporului Libertăţii” după cum se numeşte partidul condus de Berlusconi?

default

Silvio Berlusconi ştie cum se depune jurământul de premier: aici, la 11 iunie 2001. In 2006 avea să piardă un scrutin cu un rezultat extrem de disputat.

Italienii i-au dat o nouă şansă lui Silvio Berlusconi. Dar revenirea la putere a dreptei italiene a cutremurat birocraţia europeană.

Profund detestat între altele în Parlamentul European, Il Cavaliere a câştigat. Şi nu la mustaţă, cum au mai sperat, până în ultima clipă, adversarii şi inamicii săi de stânga, ci într-o manieră zdrobitoare.

În urma triumfului său, pentru prima dată în istoria Italiei, democraţia creştină, care, susţinută de Vatican, se despărţise de alianţa dreptei şi nădăjduise să joace un rol cheie în centrul spectrului politic, făcînd echilibristică între stânga şi dreapta, s-a prăbuşit în insignifianţă şi şi-a văzut iluziile destrămate.

Tot pentru prima dată în istorie au dispărut nominal dintr-un parlament european socialiştii şi comuniştii, care au marcat profund deceniile postbelice ale continentului şi ale Italiei, înainte de a se regrupa în noul partid democrat condus de şeful opoziţiei, Walter Veltroni.

Anunţînd crearea unui cabinet fantomă, Veltroni are toate motivele să regrete plecarea sa de la primăria Romei. Cu ajutorul alegătorilor români, e probabil ca tot un candidat al dreptei să cucerească această primărie. E vorba, nota bene, de Gianni Alemano, care, în reverberaţiile cazului Mailat, a promis expulzarea din capitala italiană a 20.000 de imigranţi clandestini cu cazier.

În fine, conservatorii au învins tot de o manieră categorică şi în alegerile regionale din Sicilia şi Veneţia.

La nivel naţional, Berlusconi s-a ferit în campanie să facă mari promisiuni. Il Cavaliere s-a angajat doar să facă ordine în muntele de deşeuri care sufocă Neapole şi să resuscite muribunda societate aeriană italienă Alitalia.

În plus, Berlusconi, care a profitat de eşecul catastrofal al guvernării stângii lui Romano Prodi, s-a văzut premiat de electorat pentru că s-a angajat să nu sporească taxele şi impozitele. Contrazicînd acuzele permanente de populism care l-au confruntat, magnatul italian a avertizat în schimb, după scrutin, că Italia se află înaintea unor momente grele.

Il Cavaliere pare să tragă cu ochiul la preşedinţia ţării sale. N-ar fi ca atare exclus să-şi ia în serios intenţia declarată de a coopera cu opoziţia. Fapt e, că nou-vechiul premier se arată hotărât să intre în istorie ca omul de stat care a schimbat şi relansat Italia, i-a modernizat serviciul public, şi i-a reformat justiţia, învăţământul şi sănătatea, blocînd efectiv imigraţia clandestină.

Nu încape nici o îndoială, că Italia are urgentă nevoie de reforme ample.

La fel de cert e şi faptul, că victoria conservatorilor italieni a şocat profund elitele politice de stânga din vestul Europei. Iritare provoacă în context nu doar alianţa lui Berlusconi cu formaţiunea ferm antiimigraţionistă şi antieuropeană, care este Lega Nord. Ci mai cu seamă alianţa, pe cât de firească pe atât de probabilă dintre Berlusconi şi Sarkozy, doi lideri conservatori, care, ca şi creştin-democrata Angela Merkel, au rupt-o cu antiamericanismul tradiţional al stângii europene, al birocraţiei continentale şi al predecesorilor lor la cârma principalelor puteri europene.

Încât, într-un moment de cumpănă marcat de soarta nesigură a republicanilor de peste ocean, conducerea familiei conservatorilor occidentali dă semne să treacă de la americani în grija europenilor.