Italia, în faţa unui viitor nesigur

Dimpotrivă, el unul ar fi gata "să preia răspunderi" după alegerile de la sfârşitul lui februarie, a declarat Monti la conferinţa sa de presă de la finele săptămânii.

E clar, prin urmare, că Mario Montri ar vrea să-şi păstreze funcţia de şef al guvernului. Ce nu vrea el e să intre în campania electorală şi să se murdărească „pe mâini” în lupta politică.

Până în ultima clipă, Monti s-a chinuit, s-a întors, s-a răsucit. Întrebat dacă e gata să candideze, Monti nu s-a dat în lături să răspundă, extrem de evaziv, „ceva în mine zice nu”. Oarecum comica declaraţie i-ar fi şezut bine unei domnişoare de pension căreia i se fac oneroase propuneri erotice, dar nu unui om de stat.

Monti s-a văzut nevoit să arunce prosopul după ce formaţiunea de centru-dreapta a fostului premier, Silvio Berlusconi, i-a retras sprijinul politic în parlament. Pe moment, economistul şi fostul comisar european Monti, om fără de partid, dar senator pe viaţă, conform deciziei preşedintelui italian, şi-a expus posibilul program economic.

E un proiect care se află în răspăr, în mod vădit, faţă de programul dreptei şi ar putea fi impus numai de la cârma unei coaliţii de stânga, din care să facă parte Partidul Democrat, o formaţiune de orientare socialistă.

În conferinţa sa de presă, Monti a respins ideea dreptei lui Berlusconi de reducere a taxelor, bunăoară a impozitului pe valori imobiliare, dar le-a ascuns compatrioţilor săi o bună parte din adevăr. Fiindcă ilustrul economist italian şi-a cosmetizat masiv bilanţul la cârma Italiei, susţinând că guvernul său ar fi scos ţara din impas fără ajutor extern.

„Am depăşit această criză. Italienii îşi pot păstra capul sus în calitate de cetăţeni europeni. Nu le-a scăpat desigur că am ieşit din strâmtoare fără să recurgem la drumul lesnicios al ajutoarelor financiare europene şi ale FMI”.

Un „adevăr” mai înşelător sau, dacă preferaţi, o minciună mai sfruntată greu se pot imagina. Fiindcă Europa, cu Germania în frunte, a făcut sforţări nebănuite tocmai pentru a evita un faliment italienesc. Depunând aceste eforturi, relevă de pildă Frankfurter Allgemeine Zeitung, „Europa a ajuns la limitele ei financiare şi juridice”.

Pe moment, Italia continuă să aibă o mare nevoie de reforme şi de o restructurare urgentă a clasei sale politice. Nu e clar în ce măsură un tehnocrat tot mai impopular, din pricina programului său de austeritate, îşi va putea asuma cu succes o astfel de misiune.