Istorie fără spume | România | DW | 19.08.2011
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Istorie fără spume

Violată, ciuntită, cenzurată şi falsificată după nevoile slujitorilor diverselor sisteme totalitare, istoria României se resimte. Realitatea istorică nu şi-a mai revenit nici în cei douăzeci de ani de după epoca de aur.

default

Regele Mihai I al României

După ce au făcut recent valuri, în România, afirmaţiile băsesciene cu privire la rolul jucat de regele Mihai şi de Ion Antonescu în timpul celui de-al doilea război mondial au ajuns şi subiectul unui amplu articol apărut vineri, 19 august, în cotidianul elveţian Neue Zürcher Zeitung.

Articolul, semnat de Markus Bauer, trece în revistă aserţiunile din nefericita emisiune tv cu Ion Cristoiu. Apoi autorul jalonează pe scurt istoria şi biografia fostului suveran, se întreabă dacă regele Mihai a fost o victimă a istoriei sau un activ personaj istoric negativ, pentru a se opri apoi, succint şi nu întru totul convingător, asupra unora dintre chestiunile ridicate de deraierea prezidenţială.

En passant, autorul elveţian afirmă că dictatura regală a lui Carol al doilea, tatăl regelui Mihai, s-a instaurat în 1938, „în reacţie la teroarea fascistă a Gărzii de Fier”, fără însă „a putea stabiliza România antebelică”.

Aflăm apoi din articol, că Antonescu l-ar fi alungat de pe tron şi din ţară pe regele Carol, din pricina cedării Basarabiei şi Bucovinei de sud anexate de Uniunea Sovietică - o propoziţie prea lapidară pentru a nu fi de natură să provoace oarecari perplexităţi şi confuzii.

Rumänien Deutschland Ion Antonescu bei Adolf Hitler Zweiter Weltkrieg

Mareşalul Ion Antonescu (stânga), primit de Adolf Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial

Autorul mai notează că, „sub regenţa lui Mihai” au avut loc „deportările de evrei şi de ţigani în Transnistria" unde, potrivit lui Markus Bauer, ar fi „murit” 200.000 de oameni. În realitate aceşti oameni n-au „murit” pur şi simplu, ci au fost ucişi, prin glonţ, bâtă, boli, frig şi înfometare. E, totuşi, o diferenţă esenţială. Şi nici nu poate fi cotat ca sigur că ar fi fost vorba doar de 200.000 de mii de victime.

Mai aproape de adevărul gol goluţ pare să se afle autorul articolului din Neue Zürcher Zeitung când, împreună cu unii comentatori români, analizează şi evaluează motivele atacurilor preşedintelui asupra regelui Mihai. În context, autorul elveţian evocă îndelungata şi, în opinia mea, pernicioasa tradiţie românească a idealizării epocii interbelice şi evidenţiază popularitatea regelui Mihai, o relicvă a acelui ev, căruia anumite medii îi reproşează doar reintrarea în posesia bunurilor sale naţionalizate.

Dar Bauer reliefează şi „respingerea pe un front larg”, în România, a afirmaţiilor lui Traian Băsescu despre aşa-zisa „trădare naţională”, reprezentată, chipurile, de abdicarea regelui Mihai. Şi autorul nu uită să sublinieze, că, aplicându-i palme morale regelui în faţa lui Cristoiu, Băsescu „a uitat să menţioneze rolul lui Mihai în timpul războiului, la edificarea sistemului sovietic şi a Cortinei de Fier, stabilite la Ialta”, înainte de terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Reiese cum nu se poate mai clar că ideea lui Vadim Tudor, populară în mediile naţional-comuniste, în cercurile ultranaţionaliste şi legionare, potrivit căreia regele ar fi fost de vină pentru „uciderea” lui Antonescu şi pentru că, pasămite, ar fi vândut ţara ruşilor este o falsificare a istoriei.

Pe urmele analizei lui Ion Vianu, ziaristul elveţian sondează eventualitatea ca preşedintele, semnatar al raportului de condamnare a comunismului, raport care subliniază că regele Mihai a fost silit de comunişti să abdice, a încercat mai nou să obţină aplauze de la extrema dreaptă. În speţă de la cercurile care, ca şi Vadim, doresc reabilitarea mareşalului.

În mod lăudabil, articolul nu ignoră nici contribuţia lui Andrei Cornea, din „22”, care refuză eroizarea regelui Mihai.

Rumänien Wahlen Präsident Traian Basescu

Preşedintele Traian Băsescu, cel care a lansat actuala polemică privindu-l pe fostul rege Mihai

Totuşi, multe din criticile la adresa majestăţii sale par a-l trata excesiv de sever pe un tânăr văduvit de ajutorul tatălui şi lipsit iniţial de orice putere, care s-a văzut nevoit să adopte decizii de magnitudine istorică la o vârstă apropiată de cea a întrebărilor. Şi le-a adoptat totuşi, curajos, pe cele necesare.

Discutabilă e, mai degrabă, puţina atenţie acordată în dezbaterea generală şi în articol, circumstanţei agravante din afirmaţiile prezidenţiale, care, fără nici o tresărire, au justificat participarea României la o campanie militară alături de un regim monstruos, precum cel hitlerist.

Salutară e, în schimb, concluzia pe care o trage autorul elveţian. Potrivit lui, respingerea declaraţiilor prezidenţiale documentează „civilizarea treptată” a discursului intelectual românesc, care a început să poată aborda trecutul ţării şi fără spume la gură.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz