1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Istoricul scandalului "banilor negri" colectaţi pentru CDU

Scandalul din anii '90 a zguduit din temelii dreapta conservatoare germană. Fostul cancelar Helmut Kohl a fost obligat să renunţe la postul de preşedinte de onoare al CDU iar partidul a pierdut mult din credibilitate

Detaliile afacerii nu au fost, însă, elucidate pe deplin nici până astăzi

Detaliile afacerii nu au fost, însă, elucidate pe deplin nici până astăzi

Scandalul "banilor negri" strânşi pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a fost declanşat de ceea ce iniţial nu era decât un proces ca oricare altul.

În noiembrie 1999, parchetul din Augsburg a emis un mandat de arestare pe numele şefului de atunci al trezoreriei Uniunii Creştin-Democrate, Walter Leisler Kiep, acuzat că ar fi acceptat - fără să declare şi, implicit, impoziteze - o donaţie pentru CDU din partea lui Karlheinz Schreiber, om de afaceri influent în branşa comerţului cu arme.

Anchetatorii considerau că banii au fost, de fapt, plătiţi ca mită din partea firmei Thyssen. În schimbul acestei sume, conservatortii creştin-democraţi, aflaţi la putere, ar fi facilitat vânzarea unor tancuri de tip "Fuchs" către Arabia Saudită.

Derularea anchetei a relevat, însă, evoluţii şi conexiuni neaşteptate: banii plătiţi şefului trezoreriei nu sunt singurele sume importante care s-au scurs în mod dubios în casieria CDU, anchetatorii decoperind finanţări nedeclarate şi neimpozitate depuse în conturi secrete din Elveţia.

Helmuth Kohl refuză până astăzi să dezvăluie numele donatorilor

Helmuth Kohl refuză până astăzi să dezvăluie numele donatorilor

La 16 decembrie 1999 a fost instituită o Comisie de anchetă care avea ca scop elucidarea cazului. Întrebarea cheie: au fost cumpărate deciziile politice ale Guvernului Helmut Kohl? În seara aceleiaşi zile, fostul cancelar recunoştea, într-un interviu televizat, că a acceptat donaţii în numele partidului, fără să le declare oficial, dar:

"Donatorii mi-au încredinţat aceşti bani cu condiţia garantării anonimităţii. Sumele au fost donate de cetăţeni germani care nu au nicio legătură cu branşele industriale sau cu deciziile politice. Ei doreau doar să mă ajute şi nu am de gând să dau numele lor în vileag - pentru că mi-am dat cuvântul."

Cuvântul dat de fostul cancelar a declanşat o criză fără precedent în Uniunea Creştin-Democrată, accentuată de dezvăluirea că Helmut Kohl acceptase, între 1993 şi 1998, peste două milioane de mărci din surse necunoscute.

În ianuarie 2000, CDU s-a distanţat de fostul cancelar, acesta fiind obligat să renunţe la funcţia de preşedinte de onoare al Uniunii Creştin-Democrate. Liderul de atunci al CDU, Wolfgang Schäuble, care, în opinia anchetatorilor, ca şi Kohl, a mărturisit numai jumătăţi de adevăr, a fost forţat să demisioneze din funcţie. Locul lui a fost preluat de actualul cancelar Angela Merkel.

Scandalul banilor negri a avut urmări pentru conducerea CDU

Scandalul "banilor negri" a avut urmări pentru conducerea CDU

Doi ani mai târziu, în iulie 2002, preşedintele Comisiei de anchetă, social democratul Volker Neuman, confirma bănuielile: " În decursul anchetei s-au spus multe neadevăruri. Sau, zis mai direct, s-au spus multe minciuni."

Până astăzi, la zece ani de la izbucnirea scandalului "banilor negri", rezultatele au rămas la fel de neînsemnate. Mici actori ai afacerii au fost condamnaţi, însă ancheta împotriva fostului cancelar Helmut Kohl a fost întreruptă iar cercetările tribunalului din Augsburg au fost deseori îngreunate de influenţe din clasa politică. Procurorul însărcinat cu ancheta, Jörg Hillinger, a murit în aprilie 1999, într-un accident de maşină. Nu se ştie nici până astăzi dacă moartea sa a fost accident sau crimă. La fel cum nu se ştie cu exactitate câte milioane de mărci au fost "donate" Uniunii Creştin-Democrate. Iar numele donatorilor sunt, în continuare, necunoscute.

Rămâne de văzut dacă noul proces declanşat de extrădarea fostului lobbyist, Karlheinz Schreiber, va furniza anchetatorilor noi amănunte în afacerea care a zguduit CDU în anii '90.

Autori: Daphne Grathwohl/ Maria Pascu

Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm