Istoria tensiunilor americano - nord-coreene

Coreea comunistă a şocat Comunitatea Internaţională în ultimele zile cu un nou test nuclear, cu altele balistice, precum şi cu ameninţările militare proferate la adresa Americii şi Coreei de Sud. Phenianul a denunţat armistiţiul încheiat în iulie 1953. Potrivit multor experţi, declanşarea noilor tensiuni e menită să sporească presiunea exercitată asupra preşedintelui american, care, ca şi predecesorii săi, Bush şi Clinton, se confruntă cu aceeaşi problemă spinoasă: Cum poate fi influenţat un stat total izolat?

Zăngănitul de arme nord-coreean, care a atins recent noi dimensiuni, nu e lipsit de o „preistorie” diplomatică. De peste un deceniu preşedinţii americani au tot încercat să dea de capăt problemei nord-coreene, aplicând în acest scop tactica biciului şi zăhărelului. În faimosul discurs din ianuarie 2002, rostit după atentatele islamiste de la 11 septembrie 2001, preşedintele Bush a situat Coreea de Nord în rândul ţărilor alcătuind "axa răului".

Administraţia americană se temea că regimul de la Phenian va continua să livreze material şi tehnologie nucleară reţelei teroriste Al Quaida. Pe liderii nord-coreeni discursul lui Bush i-a speriat, astfel încât, la reluarea negocierilor în 6, cu participarea celor două Coreei, a SUA, Rusiei, Chinei şi Japoniei, Phenianul a revendicat un pact de neagresiune cu America.

Bush a respins cererea dar a dat asigurări clare că SUA nu au nici cea mai vagă intenţie de a ataca vreodată Coreea de Nord. Spre a exercita presiuni în vederea dezarmării nucleare nord-coreene administraţia Bush a recurs la îngheţarea conturilor bancare externe ale regimului de la Phenian şi la secarea unei părţi a surselor sale de finanţare.

În octombrie 2006 s-a produs primul test nuclear nord-coreean. Şantajul cu bomba atomică a funcţionat. Kim Yong Il a obţinut rapid concesii majore. În schimbul promisiunii de a închide centrala nucleară de la Yongbon şi de a o demantela, dictatorului i-a fost livrat petrolul atît de stringent necesar regimului său. Poziţia Americii s-a înmuiat vădit. În timpul ultimului său mandat prezidenţial, Bush a scos chiar Coreea de Nord de pe lista ţărilor care sponsorizează terorismul.

La fel acţionase şi predecesorul său, Bill Clinton. In 1994, Clinton a studiat eventualitatea unei intervenţii militare. Dar apoi s-a hotărât să facă mari concesii şi l-a trimis la Phenian pe Jimmy Carter. În schimbul promisiunilor nord-coreene de renunţare la activităţi nucleare, s-a semnat un voluminos acord bilateral americano-nord-coreean prin care SUA se angajau să acorde ample ajutoare Phenianului.

Făgăduielile regimului comunist s-au vădit a fi vorbe goale. In secret, Coreea de Nord a continuat să-şi îmbogăţească uraniul. Acum, Kim priveşte cu atenţie la ofertele de pace adresate de Obama Iranului – cealaltă ţară alcătuind axa-răului – şi speră în salvarea falimentarului său regim, în aprecierea sa politico-diplomatică, precum şi în reaprovizionarea guvernului său prin noi ajutoare economice.

Autor: Daniel Scheschkwitz/Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder