1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Istoria e de partea libertăţii

Acuzele la adresa preşedintelui României Traian Băsescu au luat amploare în contextul vizitei la Bucureşti de la începutul săptămânii a terţetului european compus din Olli Rehn, Josep Borrel şi Pierre Moscovici, şi mai cu seamă al includerii principiului operaţiunilor militare preventive în noua strategie defensivă a ţării. Or, e bine să stăm strâmb şi să judecăm drept vorbele şi faptele preşedintelui, fără să uităm că ele se articulează în contextul unui irepresibil progres al libertăţii atât în România, cât şi în restul lumii.

N-a trecut chiar o veşnice de atunci. Totuşi unii se îndoiesc de capacitatea lui Traian Băsescu de a face să triumfe democraţia şi un stat de drept izbăvit de pericolul mortal al corupţiei generalizate.

N-a trecut chiar o veşnice de atunci. Totuşi unii se îndoiesc de capacitatea lui Traian Băsescu de a face să triumfe democraţia şi un stat de drept izbăvit de pericolul mortal al corupţiei generalizate.

Abjecţia grosolăniilor proferate în ritm alert la adresa lui Traian Băsescu nu încetează să ia proporţii. Demascat zilele trecute de un editorialist devenit peste noapte şi judecător şi procuror la un loc, preşedintele s-a trezit calificat în fosta Scânteie, într-un stil tipic organului de odinioară al PCR, ca fiind "tupeist" şi "corupt". Simultan, şeful statului român se confruntă şi cu diverse critici mai insidios formulate, dar nu mai puţin virulente, care-i reproşează o prezumtivă compromitere a şanselor de integrare a României în UE din pricina apropierii excesive a Bucureştiilor de SUA. In fine, chiar unii dintre susţinătorii săi se îndoiesc mai nou că Băsescu poate sau vrea să transpună ce-a făgăduit. Malaisa ascunsă îndărătul reluării tirurilor ţintind în Cotroceni merită o analiză atenta.

La prima vedere iritările (cu sau fără accente de mârlănie) pot părea justificate de excesiva nervozitate manifestată de Traian Băsescu în reacţie la aprecierile unui europarlamentar conservator. Agresivitatea cu care Băsescu i-a replicat lui Markus Ferber, cerând demnitarilor occidentali exemplificări concrete de cazuri de corupţie nu putea să nu fie amendată. După comoţia exagerată provocată de creştin-socialul german din Parlamentul de la Strasbourg, care ceruse amânarea, din pricina corupţiei, a integrării României în UE, praful s-a mai aşezat şi s-a constatat că Ferber nu e tot Parlamentul European. Preşedintele acestuia, Josep Borrell a admis că nu e bine să se opereze cu generalizări incriminând o ţară întreagă. Concomitent, Borell s-a văzut totuşi nevoit, pe bună dreptate, să atragă atenţia liderului de la Bucureşti că "parlamentarii nu sunt nici poliţişti, nici detectivi particulari".

Ieşirea aparent necontrolată a preşedintelui, în fapt expresia unui populism criticabil, izvorât însă din bunele instincte politice ale lui Băsescu ilustrează problema crucială. Nu e doar a preşedinţiei. Cu aceiaşi problemă esenţială se confruntă şi acea parte a României care l-a propulsat la timona ţării pe fostul căpitan, în speranţa că va cârmi nava naţională spre ape mai limpezi decât cele murdărite de mafia securisto-nomenclaturistă proţăpită de atâta amar de vremi postcomuniste în fruntea bucatelor capitaliste. Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că preşedintele n-ar trebui să-şi măsoare vorbele.

Că Băsescu tinde să sară calul, că uneori pare să-şi defuleze frustrările politice interne într-un exces de zel extern par a fi expresia incapacităţii lui de a face rapid marea curăţenie promisă. Tocmai de poliţişti şi detectivi necorupţi ar avea nevoie acum România. După o victorie electorală netă, preşedintele icneşte sub povara praxisului conducerii unei ţări greu guvernabile. Băsescu s-a regăsit în braţe cu fata morgana a unei puteri pe care a câştigat-o nominal, fără s-o posede real. S-a trezit nas în nas cu o opoziţie care, departe de a preda frâiele de bună voie, conduce în continuare din umbră, de la vârful şi din interiorul unor instituţii strategice precum SRI, din rândul doi al birocraţiei şi mai ales prin grupuri de presiune extrem de prospere şi influente, amplu articulate în massmedia pe care o controlează. Pe scurt Băsescu se confruntă cu sindromul "Constantinescu".

Izolarea instituţională a preşedinţiei este principala lui cauză. Dar sursele acestui sindrom se hrănesc şi din ostilitatea funciară faţă de reformă a unei bune părţi a funcţionărimii şi tagmei parveniţilor din sânul fostei securităţi şi administraţii. Organizată mafiot, acest grup antireformist, cocoloşit, protejat şi promovat sistematic de fostul partid-stat profită şi de absenţa unor resurse umane alternative, care să suplinească lipsa de mână de lucru realmente calificată să-l ajute pe Băsescu să conducă România spre edificarea unui stat de drept demn de acest calificativ.

Intuind cât de singură şi, uneori, impotentă e de fapt instituţia supremă pe care o conduce, Băsescu a întrevăzut din capul locului necesitatea anticipatelor, fără să le decreteze însă, din păcate. Or, indiferent de revendicările europene, şi în fapt în consens cu ele, stringenţa anticipatelor e dată de misiunea cu care a fost învestit preşedintele de către români. Cetăţenii ţării l-au însărcinat să ducă la bun sfârşit, moral şi politic revoluţia ”furată" din decembrie 89. A face însă revoluţie cu mijloace legale, nonviolente în condiţiile în care segmente ample din justiţie, serviciile secrete, poliţie, parlament, sunt controlate de forţe contrarevoluţionare echivalează aparent cu rezolvarea cvadraturii cercului.

Şi totuşi soluţia există. Ieşirea din impas reclamă o majoritate guvernamentală clară şi conformă orientării noului context internaţional. Graţie energicului activism american, şi nu în ultimul rând războiului preventiv din Irak, libertatea şi democraţia fac, iată, progrese irepresibile nu numai în zonele oranj din triunghiul situat între Kiev, Bucureşti şi Chişinău, ci chiar şi în fieful tiraniilor şi fundamentalismelor din lumea arabă. Libanul a instituit o cezură istorică, devenind zilele trecute primul stat arab a cărui populaţie a obţinut demisia guvernului prin demonstraţii paşnice. Toate acestea alimentează nervozitatea adversarilor oricărei expansiuni a democraţiei.

Istoria e de partea lui Băsescu şi a alianţei sale, nu a foştilor comunişti. Istoria e de partea actualei administraţii americane şi nu a acelor europeni care i s-au opus, dar n-o mai (prea) fac. Uniunea Europeană nu este un bloc compact, în sânul ei părerile fiind foarte împărţite. Intr-o lume a riscurilor teroriste globalizate e nerealist să se ignore virtuala necesitate a unor acţiuni preventive. Băsescu e desigur obligat să ţină cont de curentele de opinie care se formează în vestul continentului în favoarea amânării aderării, dar conducerera actuală a României dispune de argumente solide şi de prieteni puternici la Strasbourg şi Bruxelles, Pierre Moscovici fiind doar unul dintre ei. Preşedintele trebuie să-şi vadă în continuare de treabă, să pregătească anticipatele, iar în răstimp să sprijine din răsputeri eforturile Monicăi Macovei de asanare a justiţiei, evitând simultan să se mai lase "tras de urechi" sau înşelat de un Radu Timofte ostil imperativului predării necondiţionate a întregii arhive a securităţii. In această luptă conservatorii europeni sunt aliaţii naturali ai preşedintelui. Bătălia se dă între altele şi prin televiziuni şi radiouri. Schimbarea conducerilor prea puţin competente ale celor publice este recomandabilă. Şi mai necesară este însă adoptarea unei legi a lustraţiei apte să elimine din domenii cheie persoanele compromise.

Ca preşedinte, Băsescu nu poate şi nu trebuie să intervină direct într-o sumă de sfere. Dar autoritatea vocii sale nu trebuie subestimată. Şi nici folosită aiurea. Dincolo de prerogativele sale executive, vocea prezidenţială dezvoltă, ca şi opiniile articulate de George Bush, o realitate proprie şi ea se cere ferm şi univoc orientată pentru a obţine eficienţă maximă în formarea şi susţinerea unei voinţe populare de reformare şi occidentalizare autentică a ţării. La Bucureşti e nevoie deopotrivă de vorbe clare şi de fapte pe măsură.

  • Data 04.03.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34y
  • Data 04.03.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34y