1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Istoria aluzivă a partidelor decăzute

Într-un anumit sens istoria recentă a PNŢCD este grăitoare pentru întreaga societate românească din ultimii 20 de ani, care pare la rândul ei să fi uitat complet de unde a plecat.

Situaţia din PNŢCD merită să fie urmărită cu toată atenţia nu neapărat pentru că partidul ar mai însemna ceva, ci pentru că este o situaţie tipică pentru organizaţiile decăzute. Preşedintele partidului Aurelian Pavelescu pretinde că deţine legal toate prerogativele de conducere, dar în fapt aproape toţi ceilalţi îl contestă. Vasile Lupu, preşedintele Comitetului Naţional de Conducere, a anunţat că au fost parcurse toate formele statutare prin care Pavelescu a fost demis şi exclus din partid. Fostul sau încă actualul preşedinte ripostează invocând alte proceduri potrivit cărora cei excluşi ar fi în realitate Vasile Lupu & Co. Aşadar CNC îl exclude pe Pavelescu, dar acesta anulează decizia, excluzându-i la rândul său pe cei dintâi.

Cine pe cine a exclus? Este neclar. Aurelian Pavelescu pretinde că este în continuare preşedinte al partidului, în ciuda faptului că nu poate enumera prea multe persoane care să-i fie alături. Este posibil ca Aurelian Pavelescu să aibă dreptate din punct de vedere formal, dar faptul că îşi exercită prerogativele în vid nu poate fi o reală victorie. Să fii preşedinte cu acte în regulă, dar nerecunoscut de nimeni sau de prea puţini nu pare o situaţie glorioasă.

Toate partidele româneşti căzute în irelevanţă au trecut prin exact aceleaşi faze ale dezagregării. Organizaţia se împarte în tabere ireconciliabile, sediile sunt luate cu asalt, ştampila (simbol al autorităţii) e cucerită prin forţă şi disputată în justiţie. Faptul grotesc că se poartă o luptă fizică pentru deţinerea ştampilei arată dispariţia oricărei autorităţi reale şi instalarea arbitrariului. Fiecare contestă pe fiecare şi pretinde a fi adevăratul reprezentant al partidului. Se ajunge cel mai adesea la situaţii paradoxale. Omul cu mai mare legitmitate politică pierde teren în favoare altuia lipsit de orice legitimitate, dar care reuşeşte să manipuleze mai bine procedurile statutare (sau să păstreze ştampila!).

Este chiar cazul PNŢCD, în care Vasile Lupu are o reală legitimitate politică, spre deosebire de Aurelian Pavelescu lipsit de orice legătură cu ţărăniştii din anii 90. Iniţial Pavelescu a candidat pe listele PD-ului din perioada socialistă (în cadrul alianţei D.A.), s-a certat apoi cu Traian Băsescu şi s-a înscris în PNŢCD, candidând în 2008 la Primăria Capitalei. După eşecul din primul tur schimbă subit tabăra şi face campanie lui Sorin Oprescu. Reapare ulterior la PNŢCD ca adjunct al noului preşedinte, Marian Miluţ, un om de afaceri lipsit la rândul său de legături autentice cu partidul şi reuşeşte în cele din urmă să-i ia acestuia locul. În ultimii ani revine în trena lui Traian Băsescu în ciuda dispreţului brutal cu care fusese tratat.

În toată această perioadă care a urmat înfrângerii din anul 2000, partidul a căzut în totală descurajare. Ultimul veteran cu reală autoritate, Ion Diaconescu, s-a retras din viaţa politică permiţând inovaţii riscante. Fostul ministru al Educaţiei, Andrei Marga a fost ales preşedinte PNŢCD spre disperarea acelora care nu ignorau înclinaţia pe care profesorul de filozofie o manifestase faţă de stânga (Şcoala de la Frankfurt). Or, de la Corneliu Coposu, conservator catolic ardelean şi fost deţinut politic, la exegeza empatica a lui Marcuse şi Habermas din faza anilor 60 era o distanţă greu de acoperit. Se pare că după această deraiere de la ortodoxia anticomunistă, partidul şi-a pierdut toate reperele, devenind victima uşoară a oricărui ambiţios politic.

Revenind la disputa actuală, Vasile Lupu este cu adevărat o figură emblematică pentru PNŢCD-ul reconstruit şi pentru lupta opoziţiei democratice din anii 90. Asemenea lui Constantin Ticu Dumitrescu care şi-a legat numele de legea dosarelor de securitate, Vasile Lupu va rămâne ca principal promotor al legii de restituire a terenurilor agricole. Partidul însă a încetat să existe sau a încetat să-şi amintească, căci altfel nu ar fi fost cu putinţă confuzia dintre un vechi şi marcant militant şi un tânăr ambiţios fără o genealogie politică convingătoare. Într-un anumit sens istoria recentă a PNŢCD este grăitoare pentru întreaga societate românească care pare la rândul ei să fi uitat complet de unde a plecat.