Israelul şi instabilitatea Orientului Mijlociu

Supus presiunilor la Naţiunile Unite, unde palestinienii încearcă să-şi obţină statul independent economisind anevoioasele negocieri cu Ierusalimul, cerute de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, Israelul se vede într-o poziţie destul de inconfortabilă. Mai izolat decât oricând în regiunea în care e situat, statul evreu se vede obligat să facă faţă mai multor  ameninţări concomitente.

Bună parte din Uniunea Europeană a trecut cu arme şi bagaje în tabăra palestiniană. Unele guverne, precum cel al Franţei sau Luxemburgului, consideră că principalul obstacol în calea soluţiei celor două state, şi deci a unei păci negociate în Orientul Mijlociu, ar fi politica de colonizare israeliană.

Or, această poziţie scurtcircuitează deopotrivă o lungă istorie de oferte de soluţionare a litigiului, respinse toate, rând pe rând, de către palestinieni, ca şi motivele reale ale refuzurilor arabe de atunci. În fond, palestinienilor li s-a propus în repetate rânduri rezolvarea conflictului prin crearea statului palestinian dincolo de liniile de demarcaţie din 1967.

Au făcut-o liderii american şi israelian Bill Clinton şi Ehud Barak în 2000. O propunere similară li s-a avansat palestinienilor, după moartea fostului şef al OEP, Yasser Arafat, de către israelieni, în 2008, când premierul guvernului de la Ierusalim era Ehud Olmert. 

Aparent, palestinienii au respins aceste oferte, care includeau şi un control parţial asupra unor părţi ale Ierusalimului, sperând că vor obţine concesii şi mai ample. Dar Israelul nu poate accepta dreptul reîntoarcerii milioanelor de refugiaţi palestinieni altundeva decât pe teritoriul viitorului stat palestinian, dacă nu vrea să se auto-desfiinţeze.

Fiindcă repatrierea în ţinuturile evreieşti ale urmaşilor urmaşilor arabilor refugiaţi în 1948, în urma unui război declanşat de statele arabe, ar însemna dezechilibrarea balanţei demografice în asemenea măsură încât statul evreu ar dispărea.   

Evident, perpetuarea politicii israeliene de construcţie de aşezări pe malul apusean al Iordanului nu contribuie la aplanarea tensiunilor. Dar principala cauză a perpetuării litigiului nu este activitatea evreilor într-o zonă sau alta, cât incapacitatea părţii adverse de a se obişnui cu gândul prezenţei perene, în regiune, a unei populaţii de altă obârşie, etnie şi religie decât a arabilor musulmani.

De cealaltă parte, propensiunea pentru mari concesii în ceea ce, din unghi israelian, este teritoriul biblic al Samariei şi Iudeii, tinde spre zero într-o fază în care izolarea internaţională a statului evreu a luat proporţii.

Conservatorismul israelian se va menţine la cote fără precedent din moment ce Turcia islamistă s-a transformat din prieten în duşman, iar revoluţiile arabe, în special cea egipteană,  ameninţă să destabilizeze definitiv întreaga regiune.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu