Israelul şi dubla măsură

Frecvenţa şi virulenţa acestor apeluri, datorate în special unor utilizatori turci ai site-urilor Facebook şi Twitter au sfârşit prin a alarma şi comunitatea evreiască din Berlin, care s-a adresat justiţiei germane cerându-i să pună capăt instigărilor la ură şi la crimă.

Vehemenţa urii anti-israeliene, alimentate nu doar de mai vechile sau mai recentele excese retorice iresponsabile ale premierului turc Erdogan, ci şi de critici parţial nejustificate la adresa Ierusalimului ,formulate în special de stânga occidentală a devenit de mult un factor politic cheie. Un factor care modifică şi complică profund misiunea Comunităţii Internaţionale de a aplana conflictul israeliano-arab.

Fiindcă, în siajul acestei adversităţi radicale, mascând deopotrivă interese politice înguste, carenţe de personalitate şi de civilizaţie, precum şi abulie morală, evoluează mai vechiul proces de demonizare a statului evreu. Acest proces nu poate avea decât efecte dintre cele mai pernicioase asupra oricăror eforturi de aplanare negociată a conflictului dintre israelieni şi palestinieni întrucât, pe de o parte, exacerbează sentimentul evreiesc al izolării şi ca atare tendinţa adoptării de măsuri israeliene tot mai dure. Pe de alta, încurajează fixarea taberei palestiniene, arabe şi islamice pe poziţia unor inacceptabile revendicări maximaliste.

Toate acestea nu înseamnă fireşte că trebuie trecute cu vederea erorile tactice ori strategice săvârşite de oficialităţile israeliene. La categoria erori tactice trebuie incluse de pildă demararea în ape internaţionale a unei operaţiuni militare lipsite de o pregătire prealabilă suficientă în materie de informaţii secrete şi în absenţa unor măsuri de flancare informaţională adecvate. Ori, punerea în dificultate, din pricina unei birocraţii israeliene excesive, a lui Joe Biden, surprins de proiecte de construcţie controversate, în timpul vizitei efectuate de vicepreşedintele american la Ierusalim.

Dincolo de legitimitatea unor critici justificate la adresa autorităţilor israeliene se remarcă însă, şi în Apus, o tot mai accentuată tendinţă de a se aplica statului evreu nu numai grila demonizării, ci şi pe cea a unor standarde diferite. Aşa de pildă, Naţiunile Unite şi varii cancelarii au cerut Israelului să accepte o comisie de anchetă internaţională care să investigheze incidentul de pe nava turcească Mavi Marmara. Pavoazată cu drapele turceşti şi palestiniene, nava, însoţită de alte vapoare încercase să spargă blocada impusă fâşiei Gaza, de când la conducerea ei se află organizaţia teroristă islamistă Hamas.

Ciocnirile de pe această navă, plină până la refuz cu militanţi islamişti înarmaţi între altele cu răngi de fier, care, departe de orice pacifism sau umanism, s-au repezit să-i atace pe militarii israelieni, s-a soldat cu nouă morţi. Or, nimeni nu s-a gândit de pildă să ceară Germaniei să admită o comisie de anchetă internaţională în cazul bombardării celor două autocisterne capturate de talibani. Bombardamentul, solicitat de un ofiţer german din Afganistan, se soldase cu 150 de morţi, între care şi numeroşi civili. Procuratura germană a sistat investigarea colonelului Klein, considerând că ofiţerul n-a comis o greşeală imputabilă juridic.

Or, democraţia israeliană nu e mai puţin vitală decât cea germană şi ca atare e perfect capabilă să se auto-investigheze credibil. A nu admite acest fapt echivalează cu a perpetua discreditarea, demonizarea şi delegitimarea statului israelian şi ca atare, cu a complica misiunea aplanării litigiului din Orientul Mijlociu.

Sub politica oarecum confuză a administraţiei Obama, SUA s-au demonstrat incapabile să urnească din loc negocierile din Orientul Mijlociu. Dimpotrivă, ele par a fi devenit imposibile. Ar fi ceasul Europei.

Or, Europa se confruntă ea însăşi cu probleme imense de adecvare la realităţile devenite vizibile la 11 septembrie 2001. Voturile imigranţilor musulmani, frica de extremismul islamist, pacifismul, relativismul postmodern, moral şi cultural, manifestat în aşa-zisa corectitudine politică îşi dau mâna pe bătrânul continent. Pe mulţi politicieni şi formatori de opinie din occident, toate acestea îi determină să tacă în reacţie la amploarea pe care au luat-o instigările anti-israeliene şi antisemite.

Aceiaşi elită tinde să ignore şi vădita trădare a intereselor occidentale de către Turcia premierului islamist Erdogan, care, de-o bună bucată de vreme, cochetează cu Iranul şi cu mişcările extremiste din Orientul Mijlociu. În consecinţă, există motive suficiente de pesimism în privinţa şanselor de relansare a tratativelor de pace în Orientul Mijlociu.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder