1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Israelul respinge ideea unei comisii internaţionale în cazul flotilei propalestiniene

4 iunie 2010

Israelul a respins apelurile ONU şi ale altor organizaţii sau state pentru o anchetă internaţională în cazul raidului său militar asupra flotilei umanitare pentru Gaza.

https://p.dw.com/p/Nhy3
Imagine: AP

Guvernul israelian a refuzat categoric înfiinţarea unei comisii internaţionale care să investigheze circumstanţele atacării de către armata israeliană a flotilei care se îndrepta spre Fâşia Gaza cu ajutoare pentru palestinieni. Ministrul de externe evreu, Avigdor Liberman, a anunţat în schimb că Israelul însuşi va crea o astfel de comisie din care, dacă se doreşte, pot face parte şi experţi străini.

Într-o intervenţie la postul public de radio, Liberman a declarat că Israelul nu va permite nici următoarei flotile cu ajutoare pentru Fâşia Gaza să ajungă la destinaţie.

"Prefer să accept criticile internaţionale decât să înmormântez soldaţi. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte trebuie să fie clar pentru toată lumea că flotila nu a ajuns pe coastele Fâşiei Gaza şi nici o altă ambarcaţiune nu va ajunge acolo", a subliniat, ferm, Avigdor Liberman.

"Vina aparţine în totalitate Turciei"

În ceea ce priveşte protestele vehemente ale Turciei, ministrul de externe israelian a declarat că nu este în interesul Israelului să încingă atmosfera oricum tensionată în regiune. "Nu noi am declanşat această provocare, noi nu am trimis oameni înarmaţi cu cuţite şi cu leviere în Turcia. În acest caz, întreaga vină aparţine de la început şi până la sfârşit turcilor. Noi nu avem pentru ce să ne scuzăm, dimpotrivă", a mai spus oficialul israelian.

Dincolo însă de criticile Turciei, armata israeliană se confruntă şi cu un val de masive proteste ale Asociaţiei Presei Internaţionale. Reprezentanţii acesteia acuză armata israeliană că nu permite publicarea fotografiilor făcute de jurnaliştii care se aflau la bordul flotilei "Free Gaza" şi spun că soldaţii israelieni au prezentat imagini şi filmări făcute înainte de declanşarea raidului asupra flotilei, fără a cere permisiunea celor care le realizaseră.

"Spargerea blocadei cu orice mijloace"

Aseară, miniştrii arabi ai Afacerilor Externe au hotărât, în cadrul unei reuniuni extraordinare la Cairo, să "spargă" blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza "prin toate mijloacele". Anunţul a fost făcut de secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, citat de AFP. Miniştrii au apreciat drept pozitivă hotărârea egipteană, anunţată marţi, privind deschiderea terminalului de la Rafah pe o perioadă nedeterminată, a anunţat acelaşi Moussa. Reuniunea a fost convocată pentru identificarea unui răspuns "colectiv" în urma unui atac al Israelului împotriva flotilei propalestiniene, pe fondul unor puternice presiuni din partea opiniei publice.

De asemenea, Moussa a subliniat că arabii "nu au sentimentul că Israelul cooperează sau ar avea intenţia să coopereze în privinţa eforturilor de pace", o aluzie la negocierile indirecte purtate prin intermediul Statelor Unite.

"Acesta este motivul pentru care ne pregătim să mergem la Consiliul de Securitate, pentru a prezenta dosarul conflictului israelo-arab în ansamblul său", a precizat el.

Autor: Clemens Verenkotte / Vlad Drăghicescu

Redactor: Rodica Binder