1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israelul, palestinienii şi UE

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier şi-a încheiat vizita efectuată în Israel. Călătoria efectuată la Ierusalim şi apoi la Rammalah n-a fost o misiune uşoară. Cum nici premizele unei relansări a negocierilor de pace israeliano-palestiniene nu sunt dintre cele mai bune. De ce?

Ehud Olmert şi Frank-Walter Steinmeier

Ehud Olmert şi Frank-Walter Steinmeier

Guvernul de la Ierusalim este extrem de şubred. Raportul Winograd, al Comisiei independente instituite pentru evaluarea prestaţiei executivului în cel de-al doilea război libanez, cel care a opus statului evreu, în vara trecută, grupării teroriste şiite Hizbullah, susţinută de Iran şi Siria, a formulat critici dintre cele mai aspre la adresa premierului. De la publicarea raportului, o mişcare populară tot mai amplă revendică imperativ atît demisia primului ministru, Ehud Olmert, cît şi pe cea a ministrului apărării, Amir Peretz. In vara trecută ambii s-au făcut vinovaţi de serioase şi multiple erori de judecată cu urmări dintre cele mai grave pentru statul evreu.

Debilitatea actualului executiv de la Ierusalim nu putea fireşte să simplifice sarcina şefului diplomaţiei germane. Care, în ciuda şubrezeniei impopularului guvern Olmert le-a cerut atît premierului cît şi ministrului de externe israelian, Tsipi Livni, să adopte cît mai rapid măsuri concrete de ameliorare a situaţiei israelienilor şi palestinienilor.

Stagnarea este exclusă

Stagnarea e exclusă, au tot insistat să repete şefii diplomaţiei celor două ţări, în cursul conferinţei de presă comune. Actuala criză politică internă din Israel nu trebuie în nici un caz să ducă la frînarea eforturilor de reluare a procesului de pace din Orientul Apropiat a fost de pildă de părere ministrul german de externe, Steinmeier. Care a declarat că ştie „că situaţia politică din Israel e complicată”.

Dar, a mai subliniat el textual, „ştim şi unii şi alţii că stadiul actual al procesului de pace nu permite o pauză şi că nu există alternative la continuarea politicii de reapropiere a părţilor aflate în conflict. Este de datoria UE să sprijine din răsputeri această misiune”, a adăugat el, anunţînd că, în acest scop, a inviitat-o pe Tsipi Livni să ia parte la una din viitoarele întruniri ale miniştrilor de externe ai UE.

La 14 mai sosesc de altfel la Bruxelles şi miniştrii de externe arabi pentru a efectua un schimb de opinii cu omologii lor europeni.

Şeful diplomaţiei israeliene este şi el în centrul criticilor

Tsipi Livni s-a prezentat la conferinţa de presă într-o postură reflexivă. Şefa diplomaţiei israeliene a încasat şi ea o porţie zdravănă de critici întrucît se folosise de raportul Winograd pentru a-i cere premierului să demisioneze, ceea ce i-ar fi deschis şansa de a prelua fotoliul de şef al guvernului şi de lideră a partidului guvernamental Kadima. Olmert îi reproşase vehement lipsa de loialitate.

Nu puţini au criticat-o pentru că încearcă să extragă beneficii personale din situaţia dificilă a colegilor ei politici şi nu înţelege să renunţe la propriul ei portofoliu. La finele săptămînii, Olmert a renunţat totuşi la intenţia sa declarată de a o îndepărta instantaneu din cabinet şi a încheiat cu ea o înţelegere menită să le permită să-şi continue colaborarea. Totuşi poziţia ei în executiv este sensibil slăbită.

In context, Livni a declarat că stăruie să-şi păstreze înalta funcţie doar pentru că încearcă stăruitor să promoveze procesul de pace. In rest, a precizat ea, menţinerea ei la ministerul israelian de externe depinde de decizia primului ministru.

Steinmeier în întâlniri succesive

In cursul celor trei zile ale vizitei sale în Ţara Sfîntă, Steinmeier fusese primit la Ierusalim, de către premier, pentru consultări care au durat o oră. Şeful diplomaţiei germane s-a întîlnit sîmbătă şi la Rammalah cu preşedintele palestinian Mahmud Abbas, precum şi cu doi miniştri care nu sunt sunt membri ai organizaţiei teroriste islamice Hamas. La Betleem, Steinmeier i-a înfuriat pe unii palestinieni, pentru că a refuzat să se întîlnească cu primarul creştin al oraşului, Victor Batarseh, care este şi membru al organizaţiei teroriste denumite Frontul Popular pentru Eliberarea Palestiniei.

  • Data 08.05.2007
  • Autoare/Autor Bettina Marx / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1D3
  • Data 08.05.2007
  • Autoare/Autor Bettina Marx / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1D3