1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israelul, Europa şi antisemitismul sintetic reloaded

Explozia actuală de antisemitism nu-i priveşte doar pe evrei. Aşa cum crimele în masă teroriste ale ISIS, ori ale grupării Boko Haram nu-i vizează doar pe creştinii sirieni, irakieni şi nigerieni...

În memoria victimelor de la muzeul evreiesc din Bruxelles

În memoria victimelor de la muzeul evreiesc din Bruxelles

Cu fiecare zi, cu fiecare ceas adăugat încleştării pe viaţă şi pe moarte, menite să perpetueze ori să desfiinţeze infrastructura unor organizaţii teroriste precum Hamas, care atacă de ani de zile populaţia statului evreu printr-un tir permanent de rachete, sporesc şi problemele Europei.

Tot mai multe demonstraţii antiisraeliene, organizate chipurile întru sprijinirea populaţiei palestiniene, degenerează şi se autodemască în vest ca pure dezlănţuiri de antisemitism.

Tot mai mulţi oameni politici se văd nevoiţi să ia poziţie. Tot mai mulţi gânditori, scriitori şi publicişti, psihologi, istorici şi politologi sunt chestionaţi în legătură cu natura exceselor antisemite care au loc tot mai frecvent în metropolele vesteuropene, la Paris, Berlin, Frankfurt sau Essen. Tot mai mulţi intelectuali publici se arată în aceste zile depăşiţi de întrebări. Prea puţini experţi, ziarişti, scriitori sau oameni politici se arată la înălţimea misiunii lor.

Or, a gândi diferenţiat şi a distinge între critici eventual legitime ale unor decizii politice adoptate la Ierusalim şi antisionismul etalat şi de o parte din elite, ca mască a unui antisemitism profund, chiar dacă adesea refulat, nu ar trebui să le fie prea greu intelectualilor.

Totuşi, nu sunt destui cei ce se vădesc în stare a-i lămuri pe oameni în legătură cu veritabila natură a adversităţilor, ostilităţilor şi urii antievreieşti care-şi revarsă mai nou, din nou, veninul pe străzile europene.

Conflictul dintre Israel şi Hamas. Fapte, tactici şi strategii

Odată în plus, faptele ar trebui lăsate să vorbească. Iar faptele sunt clare. Hamas a declanşat actualul război. A afirma că ar fi normal ca organizaţia teroristă, islamistă, palestiniană, să treacă la acţiune din pricina izolării Fâşiei Gaza, pe care Hamas e lăsată s-o controleze integral de la mijlocul anilor 2000 încoace, de când Ierusalmul i-a retras pe toţi locuitorii evrei şi pe toţi militarii israelieni e, pur şi simplu, o aberaţie. În acest caz, Gaza ar fi avut tot atâtea motive să-şi lanseze tirurile de rachete nu împotriva evreilor, ci a egiptenilor, care i-au izolat pe palestinienii din fâşie mai strict decât israelienii.

Neprovocaţi, teroriştii palestinieni au răpit şi asasinat trei elevi evrei, declanşând actuala rundă de confruntări. Nu e clar cum se va încheia actualul război, în care Israelul urmăreşte destructurarea cât mai amplă a capacităţilor ofensive ale organizaţiei islamiste palestiniene apărute pe calapodul Frăţiei Musulmane.

Or, e cert că gruparea teroristă i-a surprins pe israelieni opunând, pe de o parte, o rezistenţă net mai viguroasă decât era de aşteptat, iar pe de alta, jucând chiar cu mai multă virtuozitate decât în trecut pe claviatura propagandei anti-israeliene.

În ideea că orice mort în plus din rândurile proprii va amplifica oprobriul confruntând statul evreu, Hamas a aplicat consecvent strategia expunerii la risc şi a martirizării propriei populaţii civile. Avertizaţi în repetate rânduri de israelieni în legătură cu iminente atacuri asupra unor clădiri găzduind combatanţi, armament ori structuri de comandă ale Hamas, locuitorii palestinieni din Gaza care au încercat să se adăpostească de bombe s-au văzut împiedicaţi să fugă de către teroriştii islamişti.

Hamas şi-a depozitat arsenalele în moschei, şcoli şi spitale, ori în aproprierea lor. Până şi UNRWA, Agenţia ONU pentru Refugiaţi , unica organizaţie internaţională de acest tip creată şi finanţată doar pentru palestinieni, s-a văzut nevoită să recunoască detectarea de rachete (menite să terorizeze populaţia civilă israeliană) în incintele şcolilor ei din Gaza. În logica acestei tactici nu ar fi uimitor defel dacă s-ar afla că Hamas ori Jihadul Islamic au deschis focul asupra propriei populaţii spre a spori numărul victimelor civile din rândurile ei.

Convertirea opiniei publice apusene în armă strategică

Or, asemenea calcule, tactici şi strategii, de un cinism absolut, n-ar fi posibile, dacă Hamas, mai mult decât alte organizaţii teroriste islamiste, n-ar şti că poate spera în frânarea contramăsurilor israeliene cu ajutorul opiniei publice occidentale. Care nu mai e de mult ce-a fost. Mai nou, o formează nu doar părerile raţionale ale adepţilor creştin-democraţiei, liberalismului şi social-democraţiei. Lor li s-au adăugat convingerile unui amplu segment musulman. Or, comunităţile islamice din vestul Europei nu s-au arătat până în prezent în stare să gestioneze viscerala ură antisemită reimportată pe Bătrânul Continent de părţile lor vădit neintegrate.

În cauză sunt, în special, frustrările şi resentimentele unei generaţii tinere de islamişti europeni, din rândurile căreia s-au recrutat de pildă jihadişti plecaţi în Siria, ce luptă alături de ISIS, înainte de a se repatria şi a ucide apoi în Europa civili evrei, precum teroristul francez care a luat recent cu asalt muzeul evreiesc de la Bruxelles.

Spre a-şi consolida fracturata identitate, unii din aceşti tineri, care resping valorile creştine şi orice moderaţie, precum cea a părinţilor lor, care li se pare asimilaţionism laş, îşi caută salvarea în cele islamice şi se branşează simultan la tradiţiile antisemite ale extremei drepte ori stângi din vestul ori estul Europei.

Scriitoarea pariziană Gila Lustiger a atras recent atenţia, la postul naţional german de radio, Deutschlandfunk, asupra acestui aspect identitar al antisemitismului afişat de gloata care a participat la demonstraţiile propalestiniene din suburbiile musulmane ale oraşelor franceze. Potrivit ei, avem de-a face cu o veritabilă „revoluţie identitară”. Şi,„nu toţi antiisraelienii sunt antisemiţi. Dar toţi antisemiţii sunt azi antiisraelieni”.

Antisemitism sintetic

Ar fi însă prea simplu dacă am crede că am rezolva problema dând vina doar pe „noul antisemitism”, după cum l-au calificat liderii Franţei, trimiţând la vrăjmăşia antievreiască izvorâtă şi alimentată de ura arabilor şi musulmanilor frustraţi de existenţa statului evreu.

În fapt, acestui antisemitism reimportat de imigranţi musulman li s-au adăugat, în vestul Europei şi parţial şi în răsărit, de pildă în ideologia stalinist-bolşevic-fascistă la modă în prezent la Moscova, doctrinele extremelor dreaptă şi stângă, care au însângerat veacul al XX-lea.

Acest tip de antisemitism, pe care într-un articol de la începutul anilor 2000 l-am numit „antisemitismul sintetic”, se concentrează asupra Israelului, astfel încât statul construit înŢara Sfântă să fie transformat într-un soi de „evreu al naţiunilor”, într-o entitate demonizată şi delegitimată.

Dar îndărătul acestei tentative de izolare şi sufocare prin marginalizare a statului evreu se ascunde, indubitabil, străvechea ură împotriva evreilor pe care terminologia modernă creată de rasiştii secolului al XIX-lea a ales s-o numească, în mod discutabil, antisemitism.

Extrem de versatilă, această ură împrumută în permanenţă forme variabile. E proteică şi histrionică şi îmbracă deopotrivă veşminte vechi şi noi, fără să-şi modifce vreodată natura profundă.

Cât de periculoasă este, nu în ultimul rând pentru democraţie şi statul de drept, în fapt pentru întreaga civilizaţie europeană, care se bazează pe religia evreiască în aceiaşi măsură în care îşi găseşte temeiul în filosofia greacă nu mai e un secret de la Hitler şi Holocaust încoace.

Deloc întâmplător, preşedintele şi cancelarul Germaniei, ca şi alţi politicieni responsabili, s-au grăbit să condamne clar şi fără echivoc antisemitismul manifestat la demonstraţiile pro-palestiniene din Germania. În mod cu totul salutar au reliefat, între altele, că iudaismul e o parte inalienabilă a civilizaţiei europene şi germane, antisemitismul fiind, în plus, şi un atac asupra libertăţii, după cum just a observat Angela Merkel.

Relativismul şi postmodernismul la lucru

Dar vorbele şi valorile frumoase nu ajută decât parţial în faţa resentimentelor şi unei uri viscerale care, ca un veritabil „cancer social”, după cum i-a spus scriitorul Rafael Seligmann, ameninţă să distrugă şi spiritul deschis şi ţesuturile de profunzime ale societăţilor europene.

Vorbele de bun simţ nu ajută suficient între altele pentru că cerneala ziarelor ce le citează nici nu apucă să se usuce înainte de a se găsi formatori de opinie în Europa să le relativizeze. Să afirme de pildă, că "trebuie să fie posibil să se critice politica israeliană". Ca şi cum ar fi contestat cineva această aserţiune.

Ori să susţină în mod fals, în numele respectului faţă de subculturi şi al dreptului la părere, aşa cum face un ziar berlinez, că libertatea de opinie ar trebui pasămite "să includă şi negarea dreptului la existenţă al Israelului". Sau să opineze, precum Süddeutsche Zeitung, că n-ar exista „o explozie de antisemitism”. Că manifestările de ură actuale n-ar „aminti de anii 30” ai veacului trecut. (Când, ceea ce e adevărat, antisemitismul, altfel decât în prezent, era politică de stat, în vreme ce actualmente i se cere statului să-i protejeze pe evrei). Şi că problema ar fi, chipurile, doar una a insuficientei integrări a tinerilor musulmani.

Pe cine ameninţă antisemitismul

Nici antisemitismul sintetic nu este o fatalite. Poate fi combătut printr-un mănunchi de măsuri, prin legi, prin aplicarea lor şi mai ales prin educaţie. Actualmente e nevoie însă, în plus, nu numai de o informare corectă asupra situaţiei din Orientul Apropiat, ci şi de fapte de curaj civic şi politic. Ar fi imperios un angajament clar împotriva antisionismului militant, care le refuză (doar) evreilor dreptul la patrie, fiind ca atare, în fond, antisemitism.

Stringent ar fi să nu se mai încurajeze extremismul nici indirect. Bunăoară prin îngenuncherea în faţa revendicărilor şi obiectivelor teroriste de izolare a Israelului. De pildă prin boicotarea aeroporturilor israeliene sub pretextul asigurării securităţii pasagerilor.

Ar mai fi nevoie şi de măsuri diplomatice, ca şi de riguroase şi consistente demersuri poliţieneşti ori de câte ori se reiţeşte în Europa (ori în Turcia premierului Erdogan) capul hâd al instigărilor la ură, de felul celor proferate de comunişti, fascişti şi islamişti la manifestaţiile pro-palestiniene, ori, recent, de un predicator musulman, într-o moschee berlineză, care n-ar fi avut, în opinia unora, pretenţii "excesive". S-a rugat doar să fie „omorâţi evreii toţi”.

Esenţial, în context, este ca, în faţa unor astfel de ieşiri abominabile, europenii să ştie că explozia actuală de antisemitism nu-i priveşte doar pe evrei. Aşa cum crimele în masă teroriste ale ISIS, ori ale grupării Boko Haram nu-i vizează doar pe creştini, alte religii, pe agnostici, pe musulmanii moderaţi ori pe musulmanii şiiţi. În pericol suntem toţi.

În vizorul teroriştilor, ca şi al antisemiţilor care-i susţin e însăşi libertatea.