1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israelul, alegerile şi perspectivele democraţiei

Alegerile israeliene au început cu o participare la urne mai mare decât la scrutinul trecut. Dar caietul de sarcini al viitorului guvern este imens. Conducerea statului evreu riscă să fie şi mai dificilă.

În Orientul Mijlociu alegerile nu sunt noi. Regiunea a dat omenirii Scrierile Sacre, ideea de izbăvire colectivă din robie, de libertate personală, de demnitate, de justiţie egală pentru toţi, precum şi dragostea, dreptatea şi înţelepciunea marilor profeţi, care ne cer să respectăm aceste valori. După scurte faze precum cea a unora dintre judecători, n-a avut, ce-i drept, milenii la rând, parte de democraţie în accepţiunea greacă a noţiunii. Dar a existat în zonă, ce minune, o democraţie a elitei spirituale, marile decizii s-au adoptat într-o vreme prin votul liber al „mai ştiutorilor”, al marilor învăţaţi.

În epoca modernă revenirea evreilor trecuţi prin misticism, eşecuri mesianice, renaştere, iluminism european, raţionalism şi revoluţiile burgheze în vechea lor patrie a readus în zonă şi ideea construcţiei democratice.

Încât unicul stat democratic a putut să-şi facă apariţia şi să-i confere regiunii speranţa accesului la modernitate. Dar provocările confruntând în prezent Israelul şi clasa lui politică sunt formidabile, într-o epocă în care, în ţările vecine s-a ratat prima posibilă întâlnire cu democraţia.

Între timp, „primăvara arabă” s-a transformat în iarna vrajbei iscate de islamismul militant şi terorist de tipul celui ce devastează în prezent Magrebul. Întrucât şansa inaugurării unei epoci a luminilor în Orientul Mijlociu pare să se fi irosit pentru multă vreme, iar pericolul nuclear iranian persistă, ba chiar a luat proporţii, mult râvnita pace pare mai îndepărtată decât oricând.

În aceste condiţii israelienii, ei înşişi mai izolaţi din pricina conflictului nerezolvat cu palestinienii decât au fost vreodată, se văd puşi în situaţia de a alege un nou Kneset, după cum se numeşte parlamentul de la Ierusalim.

Dincolo de menţinerea surprinzătoarei creşteri economice israeliene, de redresarea situaţiei diplomatice a ţării şi de rezolvarea unor probleme aparent insolubile, ţinând de precara ei securitate, acest for legislativ va mai avea de abordat o serie de chestiuni rămase prea multă vreme în suspensie.

Între ele se numără dezideratul scăderii costului exorbitant al vieţii şi al locuinţelor şi mai cu seamă al eliminării avantajelor inechitabile de care se bucură anumite segmente ale fărâmiţatei societăţi israeliene, avantaje precum scutirea de serviciul militar a tinerilor ultra-religioşi.

Atari foloase necuvenite nu reprezintă, pentru israelieni, doar o flagrantă nedreptate, ci şi grevarea serioasă a propriului viitor. Fiindcă acest viitor depinde, în bună măsură, de o populaţie dispusă deopotrivă să pună umărul la poverile militare şi să facă sacrificii pentru binele comun, care să fie şi bine organizată, dar şi mulţumită, să fie şi eficientă şi solidară şi să îngroape odată pentru totdeauna securea diviziunilor interne.

Corolarul acestor nevoi reclamă ca israelienii să-şi înlăture grabnic deficienţele de mentalitate şi în special carenţele de solidaritate. Li s-ar cere ca, în răspăr faţă de tendinţele actuale ale altor societăţi deschise, occidentale, să-şi suprime orice posibile tentaţii de bigotism, de rasism, de gândire materialistă ori xenofobă şi să găsească noi resurse idealiste de felul celor care i-au animat cândva pe pionierii tânărului stat.

Pe de altă parte, mentalităţile sunt dificil de modificat. Până la redresarea lor atât de laborioasă israelienii ar avea poate mult de câştigat de pe urma unei urgente revizuiri şi reparaţii generale a sistemului politic, astfel încât să se pună la adăpost de riscul pulverizării, inerent celui actual. În fine, o misiune extrem de urgentă rămâne adoptarea unui consens naţional cu privire la schiţa graniţelor ţării în termenii unui acord cu palestinienii. Fiindcă pare clar că un astfel de acord e esenţial dacă statul evreu va fi să-şi poată păstra în egală măsură identitatea naţională şi democraţia.

Concomitent, străinătatea ar face bine să-şi aducă la zi propriile teme de casă. Nu pare logic şi în regulă să li se ceară evreilor să aleagă guverne de stânga, dispuse la sistarea construcţiei în aşezări şi la alte concesii unilaterale tot mai ample în chestiunea statului palestinian, dacă rezultatul unor cedări de felul evacuării Fâşiei Gaza este crearea unor noi enclave teroriste. Enclave exportând violenţă islamistă, fie sunită, fie şiită, de tipul celor pe care americanii erau pe cale să le distrugă în Afganistan şi Irak, iar francezii încearcă să le dezmembreze în nordul Africii, dar care continuă să sugrume nu doar Gaza, ci şi Libanul creştin.

În acest context pacificarea Orientului Mijlociu va presupune, probabil, depistarea unei soluţii de ansamblu care să implice nu numai suprimarea anumitor pericole majore, precum cel al arsenalului nuclear iranian, ci şi restrângerea, la dimensiuni suportabile, a celui global al militantismului islamist. Altfel spus, pacea se va contura cu adevărat abia când regiunea îşi va fi abandonat noua derivă totalitară şi-şi va fi reluat drumul spre democraţie.