1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israelul şi primăvara arabă

Transformările din lumea arabă pun Israelul în faţa unor noi probleme. Foşti parteneri au adoptat o agendă politică incertă, adversari previzibili de odinioară, cum ar fi Siria, luptă cu spatele la zid.

default

Când compania publică de gaz metan din Egipt a anulat în aprilie contractul de furnizare încheiat cu Israelul, evenimentul a stârnit îngrijorare. Nu numai fiindcă Israelul primea aproximativ 40 la sută din necesarul de gaz prin conductele care traversează Peninsula Sinai,  dar livrările de gaz fuseseră una din componentele economice principale ale acordului de pace încheiat în 1979 cu Egiptul. În faţa presei, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat neimpresionat. "Este vorba de un conflict de afaceri între două întreprinderi - o intreprindere israeliană privată şi consorţiul de gaz din Egipt." Guvernul israelian, a mai declarat Netanyahu, se află în contact permanent cu conducerea egipteană, şi de aceea poate afirma cu siguranţă că nu este vorba de un conflict politic. Israelul va insista în favoarea respectării obligaţiilor de livrare, la nevoie cu plângeri adresate unor instanţe internaţionale, a conchis şeful cabinetului israelian.

Controversa din jurul livrărilor de gaz, aprobate pentru Israel la un preţ preferenţial de fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, este un exemplu care dovedeşte amplificarea tensiunilor dintre statul evreu şi vecinii săi.

Temerile israeliene

Marc Berthold, colaborator al Fundaţiei germane Heinrich Böll, biroul din Tel Aviv, nu este, totuşi, de părere că Israelul a devenit şi mai izolat în urma primăverii arabe, decât era înainte de această serie de transformări. "Cu toate acestea, setul de ameninţări şi percepţia lor s-a modificat, desigur, în Israel. Asta deoarece temerile pe care Israelul le-a avut de la început, în timp ce Europa era foarte euforică, par mai degrabă să se confirme, mai ales în cazul Egiptului şi Siriei."

În vreme ce nu se poate şti de pe acum ce se va mai întâmpla în Egipt şi este incert dacă influenţa în creştere a islamiştilor se va resimţi şi la nivelul politicii externe a ţării, factorii de decizie din Israel urmăresc cu maximă atenţie mai ales evoluţiile din Siria. Berthold a subliniat: "Haosul din Siria este în primul rând o catastrofă pentru oamenii de acolo, dar ar putea să aibă şi pe viitor efecte asupra Israelului."

Totuşi, israelienii nu pot în niciun fel interveni direct în conflictul din Siria. Orice sprijin acordat opoziţiei, inclusiv verbal, i-ar pune într-o situaţie imposibilă pe adversarii preşedintelui de la Damasc. Pentru opoziţia din Orientul Apropiat şi Mijlociu, acuzaţia de a întreţine relaţii de orice fel cu Israelul ar fi sinonimă cu dispariţia. De aici, şi reţinerea manifestată de cabinetul Netanyahu, când vine vorba de conflictul din Siria. Israelienii nu pot decât să observe ce se întâmplă la graniţe, să vadă dacă conflictul se extinde şi în Libanul învecinat. Un alt scenariu posibil ar fi provocarea, de către Assad, a unui conflict cu Israelul, în scopul distragerii atenţiei adversarilor interni şi externi.

Fostul ambasador israelian în Germania, Avi Primor, a declarat la rândul său pentru DW: " Israelul trebuie să fie mereu pregătit pentru orice posibilitate, indiferent de cum vor evolua lucrurile în Siria." Şi atâta timp cât, măcar teoretic, preşedintele Bashar el Assad ar putea ieşi câştigător în urma conflictului din Siria,  guvernul israelian şi armata trebuie să ia în calcul şi această variantă.

Îngheţ între Ankara şi Tel Aviv

Mulţi ani la rând, strânsele relaţii turco-israeliene au întărit poziţia Israelului în regiune. Turcia a mediat chiar negocieri de pace între Israel şi Siria. Totuşi, actuala criză în relaţiile cu Turcia, nu are nimic a face cu primăvara arabă, ci numai cu conflictul israeliano-palestinian.

După luarea cu asalt, de către forţe de securitate israeliene, a flotilei turceşti cu ajutoare pentru Fâşia Gaza, eveniment petrecut pe 31 mai 2010 şi soldat cu uciderea a nouă activişti turci, relaţiile bilaterale s-au deteriorat considerabil. Iar după publicarea raportului comisiei de investigare a Naţiunilor Unite privind "incidentul flotila", raporturile dintre Ankara şi Tel Aviv practic au fost îngheţate. Comisia ONU a considerat că Israelul are dreptul de a impune o blocadă maritimă împotriva Fâşiei Gaza, guvernată de mişcarea islamistă Hamas. Numai deschiderea focului împotriva unor activişti neînarmaţi a fost calificată drept "disproporţionată".

Guvernul turc s-a arătat revoltat de raport, expulzându-l din ţară, pe 2 septembrie 2011, pe ambasadorul Israelului. Anterior, Turcia, un stat membru NATO, sistase colaborarea militară cu Israelul, strânsul aliat al SUA. Guvernul de la Ankara cere Israelului să-şi ceară oficial scuze pentru incidentul de pe nava "Mavi Marmara", şi să acorde despăgubiri familiilor victimelor. Până astăzi, Israelul refuză să dea curs cererilor. Cu toate acestea, Marc Berthold nu crede că relaţiile turco-israeliene vor rămâne deteriorate pe termen lung, fiindcă retorica marţială a premierului turc Erdogan şi a altor membri ai cabinetului său are motivaţii de politica internă.

Dispute legate de zăcăminte de gaz

Mult mai grave decât incidentul "Mavi Marmara" şi urmările sale,  ar putea fi viitoarele conflicte de interese, între care pretenţiile Turciei şi Israelului asupra uriaşelor zăcăminte de materii prime din Marea Mediterană.  Un conflict se conturează deja în apele teritoriale ale Ciprului, insulă a cărei parte nordică este ocupată de Turcia.  Israelul şi Ciprul au căzut de acord în decembrie 2011 asupra coordonatelor graniţei maritime comune şi, implicit, asupra drepturilor de exploatare a bogăţiilor de subsol din estul Mediteranei. Turcia a considerat această înţelegere un afront iar ministrul turc pentru relaţia cu UE a ameninţat că marina militară a ţării sale va interveni în conflictul legat de zăcămintele de gaz.

Pretenţii asupra acestor uriaşe zăcăminte ridică şi Libanul. Chiar şi în faţa Fâşiei Gaza se află importante zăcăminte de gaz, iar Israelul încearcă să împiedice din răsputeri o exploatare a lor de către guvernul Hamas. Numai Siria, celălalt stat riveran, are în prezent alte griji.

Câtă vreme nu e clar în ce direcţie se vor îndrepta ţările primăverii arabe, Israelul se menţine în rezervă. Aşteaptă şi observă, astfel încât cea mai mare ameninţare pentru existenţa Israelului rămâne până una-alta, Iranul cu al său program atomic.