1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israelul în prag de alegeri – o ţară fără viziuni?

Premierul demisionar Ehud Olmert şi-a declarat sprijinul pentru preşedinta partidului Kadima, Zipi Livni. Relaţiile dintre cei doi sunt însă tensionate. Favorit este Benjamin Netaniahu, preşedintele blocului Likud.

default

Beniamin Netaniahu, liderul Likud, promite electoratului securitate şi stoparea procesului de pace din Orientul Apropiat

Liderul blocului naţionalist Likud, Beniamin Netaniahu, în vârstă de 59 de ani, putea să aştepte liniştit până mai zilele trecute rezultatul scrutinului. Sondajele îl indicau drept câştigător detaşat. În ultimele zile, însă, avantajul său s-a micşorat în faţa partidului Kadima, al şefei diplomaţiei, Zipi Livni, aflat încă la putere. Ba, mai mult decât atât, a devenit din ce în ce mai clar că Likud pierde voturi, la fel ca şi celelalte partide de altfel, în favoarea unei alte formaţiuni de dreapta, Israel Beiteinu (în traducere Israelul este ţara noastră), condusă de controversatul Avigdor Lieberman.

Chiar dacă Netaniahu a rămas convins că va întruni cele mai multe voturi, primind astfel şi însărcinarea de a forma guvernul, s-a putut vedea cât de îngrijorat este la gândul că nu va reuşi să-l formeze fără ajutorul concurentului de dreapta.

Formaţiunea lui Lieberman este pe cale să devină al treilea cel mai puternic partid din Israel. Pe această poziţie se afla până de curând Partidul Muncii, condus de ministrul apărării Ehud Barak, o formaţiune care visa la întoarcerea vremurilor de demult, când, dacă nu asigura şefia guvernului, atunci măcar obţinea un scor relativ egal cu blocul Likud.

Cele mai recente sondaje arată că prăbuşirea Partidului Muncii nu mai poate fi împiedicată. Barak sperase în ultimul timp că va putea să aducă partidului noi simpatizanţi graţie poziţiei adoptate ca ministru al apărării în războiul din Gaza. Războiul s-a dovedit însă catastrofal, din toate privinţele. Nu numai pentru locuitorii teritoriului palestinian, ci şi pentru israelienii care, la fel ca Barak, credeau că vor câştiga ceva de pe urma sa. Desigur, există în continuare sprijin popular pentru război, dar nemulţumirea faţă de un război care iarăşi s-a terminat fără o victorie clară şi fără rezultate palpabile este în creştere.

Această situaţie este folosită acum de tabăra de dreapta din Israel. De Netaniahu, dar mai ales de Lieberman. Această tabără, deşi nu are de oferit alternative convingătoare iar poziţia sa extremă faţă de palestinieni este mai degrabă o garanţie că nu va exista o soluţie paşnică, a câştigat aderenţi fiindcă din ce în ce mai multor israelieni le-a devenit relativ indiferentă problema soluţionării paşnice a conflictului din Orientul Apropiat. Ei cred că pacea este puţin probabilă şi de aceea mizează pe o aşa-numită securitate, care nu poate fi obţinută prin concesii şi tratative, ci prin intransigenţă şi duritate.

Şi Kadima ţine cont de aceste transformări. Dacă premierul în exerciţiu Olmert şi şefa diplomaţiei Livni se întreceau odinioară în a se prezenta drept politicieni ai păcii, acum ei concurează pentru a apărea ca garanţi ai securităţii Israelului. Abia în ultimul moment, Olmert s-a arătat gata s-o sprijine deschis pe Livni. Premierul în exerciţiu nu candidează la alegeri din cauza unui scandal de corupţie, dar speră că va putea reveni în prim-plan cu ocazia următorului scrutin.

Dacă până atunci partidul Kadima va exista încă – asta nimeni nu poate şti de pe-acum. Formaţiunea a fost creată când Ariel Sharon a decis în 2005 să se retragă din Fâşia Gaza, ceea ce a dus la scindarea blocului Likud. Divergenţele de atunci au pierdut mult din importanţă şi de aceea Likud şi Kadima ar putea să se reconcilieze după prezentele alegeri. Un catalizator pentru un astfel de proces ar putea fi voinţa comună de a ţine formaţiunea radicală a lui Lieberman departe de frâiele puterii.

Şi liderul Partidului Muncii, Barak, pare din ce în ce mai preocupat să-şi asigure rămânerea în guvern. El pare gata să încheie orice coaliţie, numai să rămână ministru.

Sistemul politic din Israel se împarte prin tradiţie în două tabere, stânga şi dreapta. În ultima vreme, dreapta a devenit mai puternică, fără ca o formaţiune anume să devină beneficiarul clar al acestor transformări. Israelienii asistă cu o apatie crescândă la această evoluţie, şi în atare situaţie nu trebuie să mire pe nimeni că nu se mai vorbeşte de pace.