1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Israel, UE şi pacea

În timp ce şeful diplomaţiei americane, Kerry, şi-a continuat naveta încercând la faţa locului să relanseze dialogul israeliano-palestinian, UE a luat măsuri pe cât de controversate, pe atât de potenţial pernicioase.

Shimon Peres (la Davos)

Shimon Peres (la Davos)

În timp ce şeful diplomaţiei americane, John Kerry, şi-a continuat naveta în Orientul Mijlociu, încercând, nu fără succes, să relanseze dialogul israeliano-palestinian, UE a luat măsuri pe cât de controversate, pe atât de potenţial pernicioase.

UE a transpus o hotărâre mai veche, din decembrie 2012, a miniştrilor săi de externe, şi a adoptat noi directive, excluzând aşezările evreieşti din teritoriile aflate în dispută din orice noi acorduri de finanţare încheiate de comunitatea europeană cu statul evreu.

A nu finanţa aşezările, calificate de  palestinieni şi de susţinătorii lor drept „colonii”, poate părea multora un pas firesc. Dar în delicata balanţă israeliano-arabă ar putea avea un enorm efect exploziv şi distructiv.

Cotată nu doar la Ierusalim ca fiind unilateral pro-palestiniană, măsura UE ar putea avea deci consecinţe deosebit de grave şi de neaşteptate pentru liderii politici europeni. Care afirmă că doresc de fapt promovarea unei păci juste şi durabile în Orientul Mijlociu.

Or, la Ierusalim, laureatul premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres, a criticat demersul UE, i-a reliefat potenţialul de reamorsare a unei crize şi a lansat europenilor un apel, cerându-le „să acorde prioritate păcii şi să-i dea o şansă” într-un „moment critic” pentru regiune.

Într-adevăr, UE comite uneori greşeli impardonabile. În special în politica externă, în care trec uneori decenii, înainte ca Bătrânul Continent să-şi articuleze o strategie coerentă şi consistentă. O strategie, pe care, apoi, tot europenii o dinamitează, adesea, din laşitate, când e de pildă vorba să se opună unor violări sistematice ale drepturilor omului de către ţări puternice precum China ori Rusia.

Uitând cât de fragilă e situaţia într-o regiune marcată nu doar de conflictul dintre evrei şi arabi pentru controlul Ţării Sfinte, ci şi  de revoluţiile şi contrarevoluţiile arabe şi islamiste, de ambiţiile nucleare iraniene şi de războiul civil sirian, UE a ales să intervină inoportun. Şi încă, printr-un demers extrem de problematic.

Fiindcă excluderea din viitoare finanţări a aşezărilor evreieşti edificate în teritoriile cucerite de israelieni în iunie 1967 prefigurează concluzia unor virtuale negocieri israeliano-palestiniene. Decizia UE le face, practic, inutile şi contraproductive, sugerând părţii arabe că nu ar avea, chipurile, decât de aşteptat spre a obţine tot ce-şi doreşte.

În plus, hotărârea comunităţii, percepută ca fiind pro-palestiniană, întăreşte impresia unui apreciabil segment al populaţiei israeliene că Europa nu e obiectivă, ci pe cale de a adopta politici antisemite, în conformitate cu o mai veche retorică anti-sionistă.

Practicată de Organizaţia Statelor Islamice, de mare parte din lumea arabă şi, posibil, de o majoritate a statelor din Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, această retorică torpilează însă înclinarea multor israelieni spre compromis şi spre o pace negociată, considerată prea nesigură şi riscantă. În acest sens, decizia UE e, incontestabil, o serioasă eroare. Poate chiar una dintre cele mai serioase, comise în ultimele decenii, de responsabilii de la Bruxelles.