1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Ispita separatismului

Tendinţele separatiste sunt cele de care Europa bîntuită de criza datoriilor avea cea mai puţină nevoie. Iar conflictul turco-sirian înteţeşte focul ce pîlpîie încă mocnit în Orientul Apropiat.

Pare de-a dreptul ciudat că tocmai cînd Uniunii Europene i-a fost atribuit Nobelul pentru Pace, cînd se vorbeşte tot mai des de „mai multă Europa”, de "Statele Unite ale Europei", Bătrînul Continent să fie măcinat de tendinţe separatiste şi naţionaliste care în istorie au iscat deja atîtea războaie sîngeroase. Scoţienii, catalanii, bascii, flamanzii sunt animaţi de idealuri secesioniste. "Acestea nu sunt noi", constată ziarul francez NORD-ECLAIR ci doar au cîştigat în intensitate, nu în ultimă instanţă şi datorită crizei financiare.

Dar scoţienii, bascii, flamanzii nu sunt singurii măcinaţi de dorinţa de a se autoguverna. Li se adaugă încă mulţi alţii: italienii din nord, corsicanii.

Motivele acestei dorinţe de autonomie sunt şi de natură economică, deduce şi NRC HANDELSBLAD din Amsterdam, comentînd de pildă cazul Scoţiei, deţinătoarea a 90% din rezervele de gaze şi petrol din largul coastelor britanice. Or, consecinţele politice ale unui act secesionist sunt extrem de complicate şi de riscante - relevă ziarul olandez citat, amintind că în cazul în care Scoţia s-ar desprinde de Marea Britanie, ea ar pierde statutul de membru al Uniunii Europene, pe care va trebui să şi-l adjudece apoi, din forţe proprii.

Aceasta dacă va mai dori să facă parte dintr-o Uniune în care, aşa cum propune ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, ar urma ca fiecare stat să supună bugetul său naţional aprobării unui comisar fiscal european.

Ca în vechea Prusie, titrează DIE WELT articolul pe marginea noii soluţii recomandate de Schäuble, care este, de fapt, una veche. Doar o Europă în care răspunderea pentru erorile politicii bugetare îi revine fiecărui stat în parte va putea menţine vie dorinţa modernizării modelului social european e de părere ziarul citat, care conchide: Orice altceva este pură iluzie.

Europei îi stă în faţă însă şi menirea de a umple falia ce separă nordul de sud. E de înţeles disperarea grecilor, spaniolilor şi portughezilor, forţaţi să strîngă tot mai mult cureaua şi să vadă cum economia lor naţională se strangulează, aruncîndu-i şi mai adînc în criză, concede FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. A strînge băierile pungii nu este un scop în sine. Dar cum poate fi aplicată această măsură dacă instrumentele coercitive sunt aruncate din mînă? - se întreabă ziarul german, exprimându-şi impresia că summitul UE, care începe joi, semne rele are.

Semne rele are şi conflictul din Siria care ameninţă să se extindă. Ca şi cum sporirea tensiunilor între Ankara şi Damasc nu ar fi fost deja suficientă, nori grei de furtună ce prevestesc aprinderea unui conflict ca cel din 1914 plutesc şi deasupra relaţiilor dintre Ankara şi Moscova, scrie TAGESSPIEGEL, explicînd şi cauza acestei imense primejdii. Turcia este membru al Alianţei Nord-Atlantice, iar în virtutea devizei "unul pentru toţi, toţi pentru unul" este clar că un conflict armat cu Rusia se poate transforma automat într-un război pe care NATO va fi nevoită să-l poarte cu Federaţia Rusă. Intr-un atare caz, principiul solidarităţii, fundamental pentru NATO, devine primejdios, deduce SÜDDEUTSCHE ZEITUNG:

In răstimp, premierul turc Erdogan caută să restabilească bunele relaţii cu vechii parteneri, cu Germania în ocurenţă. Pînă nu demult, semnalele lansate de Ankara către Berlin nu erau deloc amabile, notează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Ziarul explică modificarea de comportament a premierului turc astfel: cu cît conflictul cu Siria se agravează cu atît mai abitir caută Erdogan parteneri de nădejde. Iranul lui Ahmadinejad nu poate nicidecum, deţine acest rol.

Occidentul însuşi este pus în dificultate de conflictul din Siria.

A da o mînă de ajutor rebelilor - da, dar celor drepţi, scrie LA STAMPA, semnalînd masivele ajutoare acordate de Qatar şi Arabia Saudită, rebelilor sirieni care au înfruntat şi, pe alocuri înfrînt trupele lui Assad, dar care sunt în mare parte jihadişti. Or, începînd din vară, mai scrie ziarul italian, s-a stabilizat un front de războinici religioşi, pregătiţi mental pentru un conflict de durată. Lupta cu arma în mînă este jobul lor.