1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Islamiştii şi neo-naziştii demonstrează în paralel

Salafişti, extremişti de dreapta, membrii ai Pegida şi criticii acestora vor să demonstreze în acelaşi timp. Peste 1000 de poliţişti au fost mobilizaţi la Wuppertal pentru ca protestele să nu devină violente.

Wuppertalul este scena unui amestec exploziv de demonstraţii: salafiştii au anunţat o acţiune care se va desfăşura sub deviza ”solidaritate pentru deţinuţii musulmani". Împotriva salafiştilor se vor mobiliza membrii mişcării Pegida, cărora li se vor alătura protestatari de extremă-dreaptă.

Poliţia apreciază că vor avea loc nu mai puţin de cinci demonstraţii în paralel, la care vor lua parte mai multe mii de persoane. Oragnizatorii anunţă că aşteaptă circa 400 de salafişti, aproximativ 2000 de participanţi la "Pegida NRW" şi alţi 500 de opozanţi ai acestora.

"Duşmani diverşi"

Poliţia speră să facă faţă evenimentelor prin mobilizarea a peste 1000 de cadre. "Este o situaţie unică. Până acum nu am mai avut un caz similar nicăieri în Germania", a declarat şefa poliţiei din Wuppertal, Birgitta Radermacher. "Avem diverse variante de duşmani şi un amestec complicat de viziuni extremiste în oraş." Poliţia va bloca o eventuală confruntare frontală a demonstranţilor. Accesul în mai multe zone ale oraşului va fi interzis autovehiculelor.

Coranul a fost distribuit pietonilor in Wuppertal

Coranul a fost distribuit pietonilor in Wuppertal

Wuppertalul a intrat în atenţia opiniei publice, după ce în urmă cu un an, salafiştii s-au prezentat ca fiind "Poliţia Scharia". Sub această deviză, diverşi fundamentalişti încearcă să atragă tinerii în rândurile lor. Acţiunile acestora s-au soldat cu intensificarea acţiunilor scenei de extremă dreaptă.

La finele lunii octombrie, anul trecut, Kölnul a fost scena unor proteste de acest gen, care s-au soldat însă cu ciocniri violente. Atunci poliţia a fost surpinsă de numărul mare de participanţi la demonstraţii. Proteste violente au avut loc şi în Solingen şi Bonn.