1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Iresponsabilităţi

Jongleriile financiare ale unui agent de brusă scăpat de sub controlul marii sale bănci franceze, mutarea Nokiei în România şi frica de o recesiune globală precum şi Gaza şi Italia, iată cîteva din temele presei apusene.

default

Transferul unei fabrici a concernului Nokia şi avatarurile globalizării continuă să agite spiritele în Germania

Jongleriile financiare ale unui agent de brusă scăpat de sub controlul marii sale bănci franceze, mutarea Nokiei în România şi frica de recesiune, - iată câteva din subiectele economice asiduu comentate de editorialiştii occidentali. Care se mai ocupă de extremiştii Hamas şi dezastrul calculat pe care l-au provocat în Gaza, precum şi de bilanţul catastrofal al guvernării de stânga italiene, care s-a prăbuşit ieri odată cu moţiunea de cenzură votată împotriva lui Romano Prodi de senatul de la Roma.

„Nokia”, scrie săptămânalul Der Spiegel, citînd cotidianul Rheinische Post, care se bazează pe surse interne ale concernului, „oferă salariaţilor din Bochum locuri de muncă în România. Ar fi joburi plătite la nivelul salariilor româneşti, reprezentînd o fracţiune din cele germane”.

Sindicatele locale speră „ca Nokia să cedeze” într-un fel sau altul, „spre a evita masiva şifonare a imaginii concernului”.

Neue Ruhr Neue Rhein Zeitung din Essen înfierează nemăsurata foame de câştig a concernelor moderne, comentînd profitul enorm, de peste 7 miliarde de euro realizat anul trecut, de Nokia, pe fondul deciziei simultane a firmei de a proceda la demiteri în masă. Asemenea atitudini, scrie ziarul, „alimentează angoasa celor din pătura de mijloc, care nu şi-au pierdut încă locurile de muncă. In absenţa unei intervenţii zăgăzuitoare a clasei politice, s-ar putea acumula o cantitate enormă şi extrem de periculoasă de exploziv social”, mai relevă cotidianul, cerînd patronatului să dea dovadă de o responsabilitate sporită.

Iresponsabilitatea face însă pe moment ravagii, atât în sistemul bancar, cât şi în Gaza ori aiurea. Berliner Zeitung şi Frankfurter Allgemeine Zeitung o scot în evidenţă pe cea a „grupării teroriste şi rasiste palestiniene Hamas”, după cum califică gruparea islamistă ziarul din Frankfurt.

„Hamas ar avea capacitatea de a limita conflictul şi de a atenua suferinţele popuilaţiei palestiniene. Or, inflexibilitatea grupării e calculată, devreme ce Hamas urmăreşte torpilarea procesului de pace inaugurat la Annapolis şi se bucură nu doar de sprijinul libanezilor din Hizbullah, ci şi de susţinerea instigatorilor sirieni şi iranieni”, subliniază, la rândul său, cotidianul berlinez.

Iar în cel din Frankfurt citim: „Israelul ar vrea să se dezbare de povară şi să se desprindă complet de Gaza, dar se vede forţat să continue să acţioneze ca putere de ocupaţie pentru a elimina pericoluil terorist.... deşi avertizează de mai multă vreme că ar putea declanşa o operaţiune de amploare în fâşie, armata israeliană se fereşte s-o facă, spre a nu risca un nou dezastru de felul celui libanez”.

În rând cu altele asemenea, ziarul elveţian Tagesanzeiger critică Israelul, afirmînd că „aruncarea în aer a graniţei” dintre Gaza şi Egipt n-ar fi fost opera teroriştilor. Cotidianul din Zuerich se grăbeşte să recomande statului evreu „să respecte drepturile şi demnitatea palestinienilor”.

In schimb pe comentatorul elveţian îl lasă rece suferinţa civililor israelieni. "Tages-Anzeiger" se arată totodată foarte afectat de reducerea bombardamentelor cu rachete trase de teroriştii palestinieni din Gaza asupra populaţiei civile a statului evreu. In context, ziarul din Zuerich deplânge faptul că, "din această reducere a tirului de rachete înregistrată în timp ce se diminua aprovizionarea cu curent electric a fâşiei s-a tras concluzia că tactica unei riposte tot mai dure e încununată de succes".

Nu puţini comentatori de stânga mai regretă profund prăbuşirea guvernului Prodi, şi îşi manifestă iritarea provocată de perspectiva revenirii la cârma Italiei a opoziţiei de centru-dreapta condusă de Silvio Berlusconi.

În fine, mulţi analişti continuă să analizeze eventualitatea unei recesiuni globale şi revendică întărirea masivă a controlului exercitat de bănci asupra agenţilor lor bursieri.