1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Iranul – o nouă provocare

Anunţînd într-un ton ofensiv reuşita oamenilor de ştiinţă iranieni de a fi îmbogăţit uraniul pentru centralele atomo- electrice, preşedintele Ahmadinejad a turnat practic gaz pe foc.

Capsulă cu material radioactiv

Capsulă cu material radioactiv

Tensiunea internaţională în jurul dosarului nuclear iranian sporeşte cu fiecare zi – aşa încît abundenţa comentariilor publicate azi în ziarele germane şi străine pe această temă nu este surprinzătoare. Chiar dacă nu se ştie cu maximă precizie în ce stadiu se află programul nuclear iranian se ştie în schimb ce urmăreşte preşedintele Ahmadinejad: să confrunte comunitatea statelor lumii cu un fapt împlinit – scrie WIESBADENER KURIER. Prin urmare este foarte puţin probabil că preşedintele Iranian vrea doar să intimideze opinia publică cu performanţele nucleare ale ţării sale scrie TAZ adăugînd însă o recomandare: aceea de a credita asigurările Teheranului conform cărora ţara respectă tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi de a admite dreptul legal de a îmbogăţi uraniul în scopuri exclusiv civile.Dimpotrivă LANDESZEITUNG consideră că a da crezare cuvintelor lui Ahmadinejad ar fi o eroare fatală şi prin urmare omenirea ar trebui să elaboreze urgent o strategie împotriva regimului mullahilor care visează la distrugerea statului Israel şi la o înfruntare cu Statele Unite.

Nici poziţia Europei nu este dintre cele mai comode în acest conflict , ei revenindu-i datoria de a afla soluţii politice, dat fiind chiar riscul izbucnirii unui război civil în întreaga regiune, deşi Iranul este încercuit de forţele militare americane staţionate în Afganistan şi în Irak scrie STUTTGARTER ZEITUNG. Ziarul se opreşte şi asupra rolului ce-i revine Angelei Merkel pe scena politică europeană unde steaua lui Blair, Berlusconi şi Chirac stă să apună şi conchide: în caz extrem, Angela Merkel va trebui să accepte îmbrăţişarea lui George Bush junior.Oricum, avertizează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, atît pentru statele care au mizat pînă deunăzi pe soluţia negocierilor la fel ca şi pentru Consiliul de Securitate ONU a sosit ceasul adevărului. Ele vor trebui să decidă dacă vor accepta un Iran „nuclear” sau dacă riscurile pe care acest statut al ţării îl implică sunt absolut inaccpetabile.

Alternativa nu este ideală şi nu există opţiuni ieftine. Deocamdată tobele nu bat decît în culise - scrie SLAZBURGER NACHRICHTEN în timp ce NEUE ZÜRCHER ZEITUNG se întreabă dacă Iranul mai poate fi oprit din cursa în care s-a avîntat şi care nu ar fi poate atît de periculoasă pentru pacea lumii dacă la Teheran ar fi un alt regim decît cel al mullahilor hipernaţionalişti şi fanatici.

Rolul zborurilor secrete CIA în lupta împotriva terorismului islamic reapare în paginile presei azi, oarecum prin ricoşeu: ediţia electronică a cotidianului DER STANDARD publică un articol despre relatările din presa românească, citînd ziarul „Evenimentul Zilei” referitoare la peste zece aterizări secrete ale avioanelor CIA pe teritoriul ţării. Articolul semnalează că preşedintele Băsescu a negat în repetate rînduri existenţa presupuselor închisori secrete CIA dar a admis în schimb aterizarea unor aparate de zbor, în baza cooperării serviciilor secrete americane cu cele româneşti .

In sfîrşit tot azi, semnalăm apariţia în cotidianul NEUE ZÜRCHER ZEITUNG a unui articol titrat „Victoria parţială a adversarilor unei mine de aur în România”, fiind evident in cauză epxloatarea auriferă de la Roşia Montană. Ziarul menţionează că interesul Uniunii Europene faţă de acest proiect s-ar putea datora şi presiunilor făcute de Ungaria deşi ministerul român de externe neagă această ipoteză. La Bucureşti observatorii estimează că ridicarea gradului de dificultate şi condiţiile mult mai severe impuse exploatării miniere de la Roşia Montană ar constitui o mişcare tactică de şah, România nedorind să facă o impresie negativă în pragul aderării ei la Uniunea Europeană.

  • Data 13.04.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B11X
  • Data 13.04.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B11X