Iranul continuă politica provocării

Iranul îşi continuă politica de confruntare. La doar câteva zile de la admiterea existenţei unei a doua centrale de îmbogăţire a uraniului, armata iraniană a testat aparent cu succes rachete cu cea mai lungă rază de acţiune de până acum. Racheta de tip Shahab 3 a fost dezvoltată în baza arsenalului iranian de rachete cu rază medie de acţiune şi poate atinge o distanţă de până la 2000 km. Prin urmare, ea ar putea lovi atât oraşe israeliene cât şi bazele militare americane din regiune.

Testarea rachetelor fusese anunţată. Ea nu trebuie considerată neapărat în contextul direct al centralelor nucleare. Cu toate acestea, comunitatea internaţională este alarmată. Dubla strategie a Iranului, de a se arăta dispus la negocieri şi de a-şi continua în acelaşi timp fără rezerve programul nuclear, şi de a se înarma cu rachete se bazează pe un anumit sistem, potrivit motto-ului : Doar cine este nevoit să ne ia în serios şi ca putere militară va fi dispus la concesii în cadrul negocierilor. Iranul vrea recunoaşterea oficială a programului său nuclear declarat de Teheran a servi exclsuiv unor scopuri civile.

În paralel, Iranul s-a înarmat într-atât încât să poată reacţiona imediat la o eventuală ofensivă militară asupra centralelor nucleare din Natanz sau Qom cu un contraatac împotriva Israelului sau a bazelor militare americane. Potrivit surselor de informaţii ruseşti, Iranul lucrează sub presiune la dezvoltarea unei rachete cu rază lungă de acţiune care ar atinge o distanţă de până la 5000 km. Astfel ar intra şi Europa în vizorul mullahilor.

Dar cum poate fi combătută înarmarea Iranului fără a provoca Teheranul cu ameninţarea unei ofensive militare?

Preşedintele SUA, Barack Obama se confruntă cu această dilemă. Nu pot fi adoptate sancţiuni împotriva Iranului în afara unui front comun al puterilor cu drept de veto din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Fără presiuni diplomatice, Teheranul va continua să provoace comunitatea internaţională desfăşurându-şi mai departe programul nuclear - mai pe faţă sau mai pe ascuns. Prin urmare este nevoie de o mare abilitate diplomatică pentru a coopta Rusia şi China în cadrul unei strategii comune.

Şeful Casei Albe a venit în întâmpinarea Rusiei prin renunţarea la instalarea scutului antirachetă în Europa Centrală. Moscova şi-ar putea manifesta mulţumirea alăturându-se Washingtonului în problema iraniană. China în schimb subminează deja în prezent sancţiunile ONU împortiva Iranului, aprovizionând Teheranul cu cantităţi considerabile de benzină şi sprijinind republica islamică exact în domeniul ei cel mai vulnerabil, anume în privinţa capacităţii insuficiente a rafinăriilor persane.

În următoarele zile vor fi reluate la Geneva negocierile cu Iranul - primele tratative în cadrul grupului celor şase, din care fac parte cei cinci reprezentanţi permanenţi din Consiliului de Securitate al ONU şi Germania. Negocierile fuseseră întrerupte cu 14 luni în urmă. Până atunci Iranul se străduieşte să-şi consolideze cât mai mult poziţia . Dar intenţiile sale sunt prea transparente.

Comunitatea internaţională trebuie să reacţioneze cu înţelepciune şi să menţină presiunea asupra Iranului prin intermediul sancţiunilor. Provocarea unei eventuale escaladări a situaţiei ar fi contraproductivă la momentul actual.

Autor: Daniel Scheschkewitz/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Petre M. Iancu