1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Iranul, bomba şi arabii

S-a vorbit mult în ultima vreme despre ameninţarea strategică a unei virtuale bombe atomice iraniene care planează asupra Israelului. Or, ambiţiile nucleare ale islamiştilor de la Teheran nu-i ameninţă doar pe evrei.

default

În pericol e întreaga Comunitate Internaţională şi, nu în ultimul rând, lumea arabă. Cum văd Arabia Saudită şi emiratele din Golf programul nuclear iranian şi ce implicaţii înspăimântătoare ar putea avea el pentru întregul Orient Apropiat şi Mijlociu au evidenţiat recent la Berlin nişte politologi arabi.

Ce s-ar întâmpla oare dacă Iranul ar intra în posesia bombei atomice? O atare eventualitate ar antrena consecinţe de groază, potrivit politologului arab Abdulaziz El Zagher, şeful Institutului de Cercetări Strategice „Gulf Research Center", cu sediul în Dubai.

În cursul vizitei pe care a efectuat-o la Berlin, politologul din Golf a reliefat că, dacă Iranul nu va ceda în faţa presiunilor occidentale, alte state din zonă se vor vedea nevoite să se lanseze într-o cursă a înarmărilor nucleare.

"Turcia, Algeria, Egiptul şi Arabia Saudită sunt, toate, candidate potenţiale, care ar putea urma exemplul Iranului dacă Teheranul îşi ia adio de la Tratatul de Neproliferare Nucleară. Pe bună dreptate. Pentru că şi-ar spune, ce i se permite Iranului, avem voie şi noi”, a declarat El Zagher textual.

Extrem de alarmate sunt, în special, ţările şi emiratele alcătuind aşa-numitul Consiliu de Cooperare din Golf, şi anume Arabia Saudită, Omanul, Quatarul, Kuweitul, Bahreinul precum Emiratele Unite.

Toate se tem de proiectele de hegemon ale marelui vecin de dincolo de Strâmtoarea Ormuz şi de eventualitatea ca iranienii să şi le impună prin intermediul armei supreme.

În reacţie, ţările arabe din zonă par a fi gata să accepte orice spre a elimina acest pericol.

Potrivit lui Mustafa Alani, expert în probleme de securitate al aceluiaşi Institut de Cercetări din Golf, nu se pune chestiunea utilizării bombei nucleare ci problema statutului pe care posesia ei îl conferă unei ţări.

În cazul în care Iranul şi-o va procura, îşi va putea exercita controlul asupra statelor vecine, care vor deveni automat ţări de rang inferior. Ceea ce Arabia Saudită şi emiratele din Golf nu pot accepta în veci.

Cu ideea unei superputeri iraniene nu se împacă nici o ţară sunită. Întrucât regimul iranian este şiit, toate statele arabe sunite, cu Arabia Saudită în frunte, se tem intens de amplificarea influenţei musulmanilor şiiţi. Imixtiunea iraniană în favoarea minorităţilor şiite din regiune se resimte puternic încă de pe acum.

Motiv pentru care, potrivit lui El Zagher, "dacă vor avea de ales, statele arabe vor opta în favoarea unui război convenţional, limitat, contra Teheranului, mai degrabă decât să accepte să trăiască sub o perpetuă ameninţare iraniană".

În context, întrucât consideră că sancţiunile care ar putea fi luate împotriva Iranului nu vor da roadele scontate, experţii din Dubai speră ca israelienii sau americanii să frâneze programul nuclear iranian printr-un "raid preventiv".

Rămâne doar de văzut dacă majoritatea regimurilor arabe din Golf, care întreţin totuşi intense relaţii de afaceri cu Iranul, împărtăşesc opţiunea experţilor din Dubai.

Autor: Bettina Marx/Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder