1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Iranul şi fizicianul

Iranul a lansat noi acuzaţii virulente împotriva occidentului. Învinuirile au fost formulate de oficialii de la Teheran, după uciderea într-un atentat cu bombă a unui specialist autohton în domeniul fizicii atomice.

default

Masoud Ali Mohammadi

Masoud Ali Mohammadi, profesor universitar, a fost omorât marţi (12 ianuarie 2010) de deflagraţia unei încărcături explozive ataşate de-o motocicletă parcată în proximitatea locuinţei sale.

Potrivit oficialilor regimului fundamentalist-islamic, între care procurorul general şi un demnitar al ministerului iranian de externe, atentatul ar fi fost executat de agenţi ai "sioniştilor" şi SUA, fiind pus la cale de serviciile secrete israeliene şi americane.

Acuzele survin pe fondul amplificării sensibile a tensiunilor din Iran şi din raporturile dintre autorităţile persane şi statele occidentale. Se ştie că Iranul suscită de ani de zile îngrijorare în Apus nu doar pentru că şi-a exportat cu succes revoluţia islamistă, ci în special din pricina ambiţiilor nucleare ale regimului de la Teheran.

Alarmă şi indignare generală au iscat, de asemenea, în occident, repetatele negări ale Holocaustului, de către preşedintele Iranului Ahmadinedjad, precum şi ameninţările cu genocidul proferate de liderul de la Teheran la adresa statului evreu.

Revoltă generală au provocat şi încălcările sistematice ale drepturilor civice de către autorităţile iraniene precum şi înăbuşirea în sânge a protestelor izbucnite după probabila fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale iraniene.

Tot marţi a început în Iran ceea ce pare a fi o înscenare judiciară de tip stalinist intentată liderilor grupării religioase Bahai - o comunitate de orientare umanistă, cu 350.000 de membri, intens reprimată de regim.

Toţi cei şapte lideri ai mişcării Bahai au fost întemniţaţi în 2008 şi menţinuţi de -atunci încoace după gratii, fără proces. Regimul îi acuză pe Bahai de spionaj în favoarea Israelului, întrucât centrala religiei lor post-coranice, originare din Iran se află în oraşul israelian Haifa.

În ce le priveşte, SUA au respins categoric acuzele Teheranului în legătură cu uciderea fizicianului. Care fusese un simpatizant al şefului opoziţiei iraniene, Mousavi.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ioachim Alexandru