1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ipoteza războiului civil

După invalidarea referendumului de demitere unii analişti au caracterizat starea conflictuală de pe scena politică românească utilizând noţiunea de ”război civil”.

Politologul german Kai-Olaf Lang a apreciat, într-o analiză publicată de DW, că România ar fi ameninţată de ”un război rece civil” cel puţin până la scrutinul din toamnă. Presupunerea sa, implicită, este că societatea românească ar fi profund divizată şi că linia vizibilă despărţitoare ar fi trasată de antagonismul dintre Traian Băsescu şi USL. ”Dacă aceeaşi Curte Constituţională ar fi urmat argumentaţia taberei guvernamentale şi ar fi „corectat” pragul cvorumului − spune analistul german − Băsescu şi susţinătorii săi s-ar fi urcat pe baricade.”

Este evident de ce presa şi analiştii occidentali au înţeles uneori atât de greşit evenimentele recente din România. În realitate societatea românească nu este caracterizată de tensiuni profunde, nu cunoaşte falii de adâncime şi, în consecinţă, riscurile ”unui război civil”, fie el şi ”rece” sunt cu totul inexistente. Admitem desigur că preşedintele are simpatizanţii săi, dar analizele sociologice ca şi observaţia empirică arată că nu avem de a face cu un corp social cu identitate distinctă, ci cu o mulţime eterogenă cu motivaţii multiple, care nu ar fi în niciun caz aptă de o energică şi consecventă acţiune solidară. Ideea ”baricadelor” este cu totul candidă şi denotă o sumară cunoaştere a realităţii româneşti.

Simpatizanţii preşedintelui cuprind persoane care ar fi neplăcut surprinse să se descopere laolaltă, aşa cum ar fi oameni cu excelentă situaţie materială, care manifestă orgoliul propriei reuşite, identificându-se prin opoziţie cu ”săracii” care au manifestat în Piaţa Universităţii, dar, paradoxal, şi pensionari care îşi duc zilele de pe azi pe mâine şi care, în izolarea lor, trăiesc pe mai departe cu mitologia preşedintelui justiţiar sau care s-au lăsat cuceriţi de discursul ”anticomunist” din anii anteriori. Printre aceiaşi simpatizanţi se găsesc români ardeleni cu adânci idiosioncrazii antimaghiare ca şi maghiari autonomişti, oameni simpli ”din popor” ca şi intelectuali care nu ar fi capabili să schimbe cu primii nici zece cuvinte sincere. Nu există, prin urmare, a anumită parte a societăţii, definită regional, istoric, cultural sau economic care să lupte cu o altă parte a societăţii româneşti. Nu există rupturi profunde de natură să creeze adversităţi mari şi durabile sau care să alimenteze violenţe reciproce de o formă sau alta.

De fapt ceea ce se trece cu vederea în toate aceste analize este că societatea românească s-a manifestat în mare ei majoritate împotriva preşedintelui Băsescu din foarte multe motive, depăşind cu mult bazinul electoral al USL. Dar mai ales se trece cu vederea una din trăsăturile cele mai importante ale societăţii româneşti post-comuniste şi anume faptul că, în larga ei majoritate, a trăit într-un amestec greu discernabil, într-o stare de indistincţie care a blocat evoluţii decisive. Nici vechile identităţi regioale nu au fost recuperate şi consolidate, nici noi identităţi socio-economice nu s-au cristalizat suficient de puternic pentru a vorbi de o societate cu strucuturi clare şi, la rigoare, de antagonisme virtuale.

Spre desoebire de Ungaria cu care România a fost comparată frivol în ultimul timp, nu există falii adânci cu rădăcini istorice care să-şi găsească exprimare politică. Ungurii explică de fiecare dată un eveniment politic actual pornind de la 1956, pe când în România nici măcar antagonismele anilor '90 nu mai sunt cu totul relevante. În aceste împrejurări a vorbi de ”război civil” pare a fi cel puţin impropriu, dacă nu cumva doar o formă de a supraevalua importanţa politică a taberei prezidenţiale.

Dar dacă este să definim pe scurt ceea ce se petrece în România atunci am putea vorbi, cu aproximare, de războiul societăţii împotriva unei minorităţi politice surescitate care pare incapabilă să înţeleagă o regulă de bază a democraţiei: alternanţa la putere.