1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ion Iliescu revine în fruntea PSD

Premierul, Adrian Năstase, l-a invitat ieri oficial pe preşedintele Ion Iliescu să preia conducerea Partidului Social Democrat după încheierea mandatului de şef al statului. Preşedintele Iliescu îşi consolidează astfel poziţia de şef absolut al stîngii post comuniste.

Preşedintele şi premierul şi-au găsit timp să-şi scrie scrisori lungi

Preşedintele şi premierul şi-au găsit timp să-şi scrie scrisori lungi

Gestul premierului semnifică cel puţin două lucruri. În primul rînd faptul că a fost învins în lupta pentru putere de mai vîrstnicul său competitor. În al doilea rînd că partidul nu a iniţiat nici o mişcare autentică de înnoire.

Cît priveşte cariera politică a primului ministru ea nu este sacrificată, ci pusă doar pentru scurt timp între paranteze. Dacă va cîştiga alegerile prezidenţiale, va fi, în sens constituţional, cel mai slab preşedinte din istoria post-comunistă. Izolat la Cotroceni, cu o majoritate fie ostilă, fie manevrată de Ion Iliescu, după cum vor ieşi alegerile, actualul premier va trebui să se mulţumească cu funcţia sa de reprezentare.

Iar dacă nu va cîştiga alegerile, atunci, desigur, va şi mai evidentă aşezarea sa între paranteze pentru o anumită perioadă de timp. Atîta timp cît să scape de vulnerabilităţile sale actuale.

Partidul însă se află într-o situaţie şi mai delicată decît primul ministru. Faptul că nu a putut să-şi creeze după atîţia ani un lider autentic, un social-democrat cu o susţinere populară veritabilă şi care să gîndească sincer în termeni europeni este un fapt de involuţie. Revenirea lui Iliescu arată că acest partid a rămas în mod covîrşitor ceea ce a fost şi FSN în primele zile după executarea lui Ceauşescu şi anume un aparat destinat exclusiv dobîndirii şi exercitării puterii. Dacă un partid politic într-o democraţie rutinată îşi asumă şi alte roluri, cum ar fi de pildă să reprezinte şi să promoveze interesele unor grupuri de persoane, această grupare a fost, după modelul partidului comunist, o formă de manipulare de masă. De fapt abia acest lucru explică versatilitatea unei grupări care a trecut, fără să schimbe oamenii, fără dezbateri şi congrese spectaculoase de la poziţia izolaţionistă şi naţionalistă, de la xenofobie şi şovinism la proiectul integrării europene.

În aceste zile şi săptămîni, PSD organizează alegeri interne, care ar fi menite să aşeze partidul pe temeiuri noi. Dar se poate vedea cu uşurinţă că atîta timp cît noul PSD recheamă în fruntea sa pe vechiul magician al politicii româneşti, manipulator de profesie, format în spiritul conspiraţiei de tip insurecţional, nu se află pe drumul unei veritabile primeniri. Cu Ion Iliescu în fruntea sa PSD va rămîne un partid care funcţionează într-un singur sens, de sus în jos, un partid al cărui scop va rămîne exclusiv dobîndirea şi exercitarea puterii. Iar aderenţii acestei grupări fie ei şi foarte tineri şi care nu au cunoscut comunismul se vor recruta cu preponderenţă dintre aceia care văd, cu cinism, în activitatea politică doar o cale de parvenire personală. În realitate nu infuzia de tineri va transforma şi va umaniza partidul, ci numai un cutremur electoral.

  • Data 01.09.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B37L
  • Data 01.09.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B37L