1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ioan Mircea Paşcu: Statele Unite şi-au consumat repede situaţia de singură superputere

În 11 septemrbie 2001, Ioan Mircea Paşcu era ministrul român al Apărării şi povesteşte, în exclusivitate pentru DW, cum a trăit, în biroul său de la Bucureşti, evenimentele de pe Coasta de Est a Statelor Unite.

... şi dintr-o dată, lumea n-a mai fost la fel... (National September 11 Memorial and Museum)

... şi dintr-o dată, lumea n-a mai fost la fel...

Deutsche Welle: Unde v-a prins ştirea despre atentatele din 11 septembrie? Cum aţi aflat-o?

Ioan Mircea Paşcu: Eram la minister. Am deschis radioul pentru ştirile de la ora patru. Tocmai se anunţa că unul din turnuri a fost lovit - nu se ştia despre ce e vorba. Am deschis imediat televizorul, pe BBC. Am urmărit şi îmi aduc aminte că eram un pic mirat că nu exista nici un fel de mijloc pe care, în asemenea situaţii, americanii îl aduc la locul unui incident. Mă refer la elicoptere. Era doar o imagine de la distanţă. După câteva minute a apărut al doilea avion, care a lovit celălalt turn. Atunci a devenit clar că este vorba despre un act terorist.

DW: Care a fost, instituţional, în cadrul ministerului, prima reacţie? Aţi luat ceva măsuri speciale? România nu era aliat în cadrul NATO dar avea, totuşi, acel parteneriat strategic cu ţara tocmai agresată, Statele Unite.

IMP: Lucrurile nu au fost legate neapărat de relaţia bilaterală. Era mai mult ca sigur că urma să întrunim Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, că urma să facem o evaluare şi să pregătim o reacţie oficială. Am fost sunat imediat la telefon şi am spus, peste tot, în presă, că este un gest echivalent cu atacul de la Pearl Harbour. După care am intrat în contact cu premierul şi cu preşedintele. S-a stabilit ca în seara respectivă să aibă loc reuniunea CSAT-ului şi ca, până atunci, numai eu să apar în mass-media, ca să menţin aceeaşi linie şi o unitate de mesaj.

DW: La ce vă referiţi când spuneţi despre menţinerea aceleaşi linii?

Ioan Mircea Paşcu

Ioan Mircea Paşcu

IMP: În sensul că nu vin şapte inşi care spun şapte variante. Am apucat şi am vorbit pe chestiunea asta, care ţine de Ministerul Apărării. Aşa că până la reuniunea CSAT a rămas să vorbesc numai eu. Urma ca, la CSAT, să reevaluăm situaţia pe baza datelor pe care le aveam la dispoziţie. În CSAT am decis să acordăm tot sprijinul nostru Statelor Unite. Urma să introducem în Parlament obţinerea permisiunii pentru tranzit a spaţiului aerian, terestru şi naval al României şi tot ceea ce se mai impunea pentru ca Statele Unite şi celelalte ţări să poată lua atitudine şi să reacţioneze, în cazul în care urmau să decidă acest lucru.

DW: Şedinţa aceea a avut, totuşi, loc în condiţiile în care oricum nimeni nu ştia foarte multe despre cele întâmplate...

IMP: A avut loc la circa două-trei ore după evenimente. Tot ce s-a putut strânge în câteva ore s-a strâns. Toată lumea a contribuit cu informaţii.

DW: Dar informaţiile erau tulburi. Practic, pe ce baze aţi discutat?

IMP: Era clar că este un atac terorist - din chiar momentul în care cel de-al doilea avion a intrat în al doilea turn.

DW: Vă aduceţi aminte de la cine aţi primit primul telefon internaţional legat de acest eveniment?

IMP: Nu îmi mai aduc aminte. Poate dacă mă uit prin notiţele din perioada respectivă... Ţin minte că a doua zi am fost la ambasada americană, pentru a depune şi flori şi a prezenta condoleanţe. Au mai trecut pe acolo şi preşedintele Iliescu, şi premierul Năstase...

DW: Când a început dezvoltarea colaborării directe a României cu Statele Unite în direcţia anti-terorismului?

IMP: Prima formă instituţională de colaborare româno-americană data încă din octombrie 1993. Nu eram pe un teren complet nou. Fusese şi preşedintele Bill Clinton la Bucureşti, după summitul de la Madrid. Lucrurile aveau deja o anumită istorie. Exista, bine-nţeles, la nivelul serviciilor, colaborare pe linie anti-teroristă, în general. Dar după 11 septembrie a devenit precumpănitoare.

DW: A fost, acest 11 septembrie 2001, factorul determinant în integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică?

IMP: Nicidecum. Trebuie să vedem interesele strategice, liniile politice de forţă. Acestea determină asemenea hotărâri, nu reacţiile emoţionale de genul "Dom'le, românii au făcut un lucru neaşteptat, hai să îi băgăm în NATO pentru treaba asta". Asta e o interpretare puerilă. A fost o schimbare a regulii jocului noii administraţii americane faţă de cea anterioară. A existat, de altfel, şi acel discurs, din iunie 2001, al preşedintelui american George W Bush, la Varşovia, în care a vorbit despre o extindere largă a Alianţei Nord-Atlantice, de la Marea Baltică la Marea Neagră. A spus textual acest lucru.

DW: E drept, dar la summitul de la Bucureşti au fost făcute, iarăşi, nişte promisiuni de admitere - şi, se vede treaba, lucrurile tergiversează

IMP: Bun, summitul de la Bucureşti a fost legat de bătălia pentru acceptarea în Membership Action Plan a Georgiei şi Ucrainei.

DW: Şi, totuşi, o schimbare în doctrina militară şi în geopolitică s-a produs, după 11 septembrie.

IMP: Da, practic, acel moment a accelerat abandonarea apărării teritoriale în favoarea proiecţiei forţei. Dintr-o dată, toată lumea a început să se gândească la forţe expediţionare, la transport, la logistică. A fost o schimbare fundamentală de optică.

DW: Au existat gafe sau erori în cooperarea cu Statele Unite? S-ar fi putut lucra şi mai bine?

IMP: Cred că lucrurile au mers foarte bine. Am scris o carte, "Bătălia pentru NATO", apărută în 2007. Descriu, acolo, despre cum, în ianuarie 2002, am primit o solicitare din partea americanilor  - dacă suntem capabili să trimitem un batalion în Afganistan, pe care să-l trimitem cu forţe proprii şi să îl susţinem, timp de şase luni. Era un test suprem şi ştiam că, dacă îl vom trece, România va fi cu siguranţă primită în NATO. L-am întrebat pe şeful Statului Major, generalul Mihai-Eugeniu Popescu, dacă putem să o facem, din punct de vedere militar. Mi-a răspuns că o putem face - aşa că am luat legătura cu domnul Năstase, cu domnul Iliescu. Ulterior am discutat cu americanii şi, apoi, am obţinut aprobarea Parlamentului. În vara lui 2002, primul batalion românesc, Scorpionii Roşii de la Craiova, au ajuns în Afganistan, la Kandahar.

DW: A propos de Afganistan: Consiliul Europei revine cu povestea despre închisorile CIA.

IMP: Da. În Consiliul Europei nu se pot mişca dincolo de "marele raport" al lui Dick Marty. A făcut afirmaţii, ca şi în cazul Kosovo, pe care nu le susţine cu nici o dovadă. A venit în Parlamentul European, a fost întrebat unde sunt dovezile şi a spus că nu poate să le dea, pentru că nu vrea să îi pună în pericol pe cei ce i le-au furnizat. Fiind acuzat, i-am scris direct şi am cerut să lămurim această chestiune în plenul Consiliului Europei. Nu a dat curs. Până nu se dovedesc aceste acuzaţii - şi nu au cum să se dovedească... Din toate investigaţiile pe care le-am făcut, şi privat şi instituţional, nu a existat aşa ceva pe teritoriul României.

DW: Şi ce interes are Dick Marty?

IMP: Domnul Dick Marty iubeşte lumina reflectoarelor. Ca dovadă că şi cel de-al doilea raport, în care îi acuză pe conducătorii kosovari de diverse fapte abominabile, e la fel de răsunător şi de gol pe dinăuntru, atâta timp cât domnia sa nu furnizează nici o dovadă concretă. Şi refuză să o facă, asta e culmea.

DW: Revenind la 11 septembrie: în după amiaza aceea, în ziua următoare, s-a intrat într-o stare de alertă?

IMP: Nu s-a pus problema stării de necesitate. Dar o atenţie crescută s-a acordat - pe linia protecţiei, a informaţiilor şi contrainformaţiilor. Am realizat că este vorba despre un eveniment extrem de important şi care va avea repercusiuni fundamentale.

DW: La şedinţa CSAT din acea seară au fost cu siguranţă prezenţi şi directorii SIE şi SRI, Gheorghe Fulga şi Radu Timofte. Erau deja în contact cu omologii lor?

IMP: Serviciile erau principalii actori care trebuiau să ne pună la dispoziţie cea mai proaspătă informaţie. Şi noi, armata, am pus pe masă tot ce am putut afla. Statele Unite, de fapt, nu au reacţionat decât după vreo trei săptrămâni - şi am apreciat aceasta, la vremea respectivă. Emoţia se diminua şi creştea proporţia raţiunii în adoptarea răspunsului.

DW: Intram, la acea vreme, în epoca transparenţei. Televiziunile transmiteau prin satelit, în special CNN-ul, funcţiona deja bine şi internetul. Aveaţi mai multă informaţie decât ceea ce ajungea la public?

IMP: Aveam informaţii care particularizau anumite lucruri despre care se ştia public. Dacă ştirea publică era mai degrabă generică, noi aveam amănunte legate de ştirea respectivă. Să ştiţi că efortul nu a căzut (atât) pe obţinerea de informaţii secrete, cât pe o inventariere atentă a informaţiei publice, care începea să se acumuleze. Îţi trebuie ochi să vezi ce e relevant şi ce nu e. Aş spune că nu am avut mai multe informaţii - dar am avut mai multe amănunte.

DW: Cum vedeţi, după zece ani, scurgerea ultimului deceniu şi istoria de după cotitura numită 11 septembrie 2001?

IMP: Două sunt evenimentele majore care au marcat perioada post Război Rece. Primul a fost acest atac şi răspunsul pe care Statele Unite l-au dat acestui atac. Al doilea este criza actuală. Primul a accelerat hemoragia de putere a Statelor Unite ale Americii - care şi-au consumat repede situaţia unică de singură superputere rămasă, după Războiul Rece. Au ajuns la o anumită supraextindere militară, cu cele două conflicte simultane. Faptul că actuala criză influenţează negativ atât Statele Unite cât şi Europa duce la o slăbire a poziţiilor Vestului în sistemul internaţional, cu avantaj pentru noile centre de putere din Pacific, din Asia de Est, care îşi consolidează, încetul cu încetul, poziţia. Vestul e pe cale să piardă iniţiativa.

DW: Credeţi că această criză are vreo legătură cu excesul de cheltuieli militare făcute de unica superputere de care vorbeaţi, Statele Unite?

IMP: Cheltuielile militare şi necesitatea de a susţine două războaie în două teatre de operaţiuni, fie ele chiar apropiate, şi-a spus cuvântul. Acest lucru a contribuit la îndatorarea Statelor Unite. Şi una dintre slăbiciunile Vestului este tocmai această îndatorare, acumulată inclusiv din cauza necesităţii susţinerii efortului militar în cele două teatre de operaţiuni.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu