1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Ioan Holender despre actuala ediţie a Festivalului "Enescu"

Înaintea începerii acestui eveniment de seamă din viaţa culturală românească, Medana Weident a stat de vorbă la Viena cu directorul artistic al Festivalului, Ioan Holender, totodată director al Operei Vieneze.

default

Ioan Holender la intrarea în biroul său, unde este expus un frumos tablou realizat de Corneliu Baba, înfăţişându-l pe compozitorul român George Enescu

Domnule Ioan Holender, ne aflăm la Opera de Stat din Viena cu puţine zile înaintea începerii Festivalului Internaţional „George Enescu“, al cărui director artistic sunteţi. Aţi vorbit odată despre o anumită dramaturgie pe care fiecare ediţie ar trebui să o aibă. Ce aduce nou ediţia a XVIII-a, ediţia 2007, faţă de ediţiile precedente?


”Dramaturgia cea mai importantă sau mai bine spus reperul cel mai important al acestei dramaturgii a manifestaţiilor din cadrul Festivalului “Enescu” care se desfăşoară acum din doi în doi ani, este, în primul rând, calitatea tuturor participanţilor, a orchestrei, a interpreţilor. În aceste trei săptămani cât ţine festivalul, România, iubitorii de artă, iubitorii de tot ce e frumos, au ocazia, măcar o dată la doi ani, să audă orchestre exceptionale din lume, dirijori excepţionali, cântăreţi excepţionali. Pe lângă faptul că este un Festival “Enescu” şi se cântă în majoritate muzică de Enescu, dar şi muzică românească contemporană şi din sec. XX, deci până la Paul Constantinescu, Negrea şi până la compozitorii de astăzi, Ţăranu, Niculescu ş.a.m.d. Aşa au posibilitatea melomanii din ţară, nu numai cei din Bucureşti, să audă şi să şi vadă aceşti interpreţi pentru că, în Romania -încă - o mare parte a concertelor sunt transmise la televiziune.


Am fost foarte plăcut surprinsă descoperind în camera de aşteptare un portret foarte frumos al lui Corneliu Baba arătându-l pe Enescu deja gârbovit, marcat de timp, de vârstă, dar cu aceeaşi expresivitate pe care o ştim.

„Îmi pare bine că aţi remarcat acest tablou. Acest tablou mi l-a dat doamna Constanţa Baba. Este o donaţie pe timp. În primul rând cât timp sunt eu aici director, deci 19 ani, acest tablou rămâne aici. Va rămâne însă şi după aceea atâta vreme cât e expus într-un loc reprezentativ. Doamna Constanţa Baba este de acord ca să rămână aici, spre văzul tuturor şi sunt foarte bucuros că este aici. Personalitatea care a observat acest tablou şi care a ştiut cine este, a fost Isaac Stern, când m-a vizitat cu ocazia unui spectacol cu Rosenkavalier. El a stat în faţa tabloului şi a spus “I played with him” - un moment emoţionant şi pentru mine, pe care după cum vedeţi nu l-am uitat nici până astăzi, deşi Isaac Stern este mort de mult. Foarte mulţi, bineânţeles că nu ştiu cine este Enescu. Din păcate Enescu nu este nici pe departe aşa de cunoscut în lume cum credem sau sperăm noi, în Romania, dar, lucrările lui sunt cu precădere cântate în cadrul Festivalului “Enescu” de orchestrele noastre, dar şi de orchestre străine şi de mulţi interpreţi străini. La începutul festivalului va fi prezent şi directorul artistic al Bienalei de la München, dr. Peter Ruzicka, care va auzi lucrări româneşti, va fi informat de tot ceea ce s-a mai compus în România în ultimi ani şi, sper, cu ocazia Festivalului “Enescu” care este şi un pod, un curcubeu spre lume, să facem mai cunoscut tot ce e mai bun şi mai de valoare în muzica românească.”


De ce credeţi că Enescu este cunoscut în afara României mai mult pentru rapsodiile sale iar în rest foarte puţin. Se cântă puţin Enescu. De ce credeţi?


”Da, se cântă puţin Enescu, deşi Opera din Viena a pus în scenă Oedip-ul lui Enescu împreună cu Deutsche Oper Berlin şi Oedip-ul, din tot ce ştiu în ultimii ani, a început să fie cântat mult mai mult. În iulie am fost la Paris şi, într-o discuţie cu noul director al operei „Bastille”, Nicolas Joel de la Toulouse, acesta mi-a spus că va pune în scenă opera enesciană la Toulouse şi, în fine, pentru prima oară după premiera absolută din 1936 se va realiza un nou Oedip şi la Opera Naţională din Paris. Este o lucrare, nu uşor accesibilă, chiar greu accesibilă, este un compozitor care a scris într-o manieră - nu greoaie pentru public dar nici uşoară – dar noi mereu spunem că încă nu a venit timpul lui Enescu. Totuşi Simfonia a III- a de pildă, toţi care au auzit-o şi, am dat-o unor dirijori foarte importanţi în lume, au fost foarte interesaţi şi au introdus-o în repertoriul lor. Filarmonica din Viena prezintă acum Rapsodia, măcar Rapsodia. Deci, se cântă Enescu chiar dacă se cântă mai mult rapsodiile decât celelalte lucrări. Pentru artiştii vocali e foarte greu scris, foarte inteligent scris, dacă vreţi, foarte modern scris, dar nu aşa melodios. Lucrările de cameră, lucrările instrumentale, se cântă totuşi – nu în maniera sau în întinderea şi intensitatea pe care ne-o dorim, pentru că tot ce este românesc nu prea e cunoscut, nu se ştie că este românesc. Nu se ştie că marele nostru sculptor din Târgu-Jiu, Brâncuşi, este român, este cunoscut drept “Brancuzi“, nu se ştie că dadaismul vine din România şi nici măcar nu se ştie că Ionescu este român sau Cioran sau Eliade. Măcar de mine se ştie că sunt român…“

Dar ce s-ar putea face aici mai mult?


Toată ţara noastră este pe cale să schimbe puţin, nu înfaţişarea – că nici nu trebuie să ne schimbăm înfăţişarea, dar, eu cred că e şi nu e vina noastră, sau, nu e numai vina noastră. Este şi vina acelora care nu ştiu. Întotdeuna, în primul rând sunt aceia vinovaţi, care nu ştiu ceva. Este o chestiune de cultură generală şi de educaţie ca să ştii ce este România. Ar trebui să se ştie, pentru că, fiecare care află ceva se miră cu simpatie şi cu respect, deci, vina e şi a acelora care nu ştiu.”

Aţi spus “ţara noastră”, deşi cea mai mare parte a vieţii v-aţi petrecut-o departe de România. Sunteţi încă foarte legat de România, v-aţi implicat foarte mult în viaţa muzicală din estul Europei, aţi înfiinţat şi o fundaţie...Ce înseamnă România pentru dumnevoastră astăzi?

„Simt o reîntoarcere la rădăcinile mele, totuşi, cei 24 de ani trăiţi în România au lăsat nişte urme adânci. Poate că e şi dorinţa reîntoarcerii la o copilărie şi la o tinereţe pierdută care îmi năpădeşte sufletul acum, în mers spre sfârşitul drumului. Poate că e şi sentimentul că au nevoie de mine, că pot într-adevăr să contribui cu ceva pozitiv la acestă înfăţişare a României şi la ceea ce se întâmplă acolo. Apoi am şi o mare simpatie pentru limba română, pentru literatura română, pentru oamenii de acolo care sunt inteligenţi, care sunt foarte dibaci. În cadrul Festivalului “Enescu” o orchestră şi-a anulat participarea pe 11 septembrie şi astfel a fost liber Ateneul. Iniţial am căutat să facem altceva cu o altă orchestră , apoi mi-am zis : e 11 septembrie...hai să facem cu totul şi cu totul altceva, hai să facem o discuţie cu câţiva intelectuali români, care există, spre deosebire de Austria unde mi-ar fi mult mai greu să adun şase intelectuali de personalitatea unor Manolescu, Pleşu, Patapievici, Hurezeanu, şi să vorbim despre ce a schimbat în viaţa lor- dar şi a unor compozitori, directori de teatru, ce a schimbat in viaţa lor, în felul lor de gândi, în felul lor de a crea acest 11 septembrie 2001, plus ceea ce a urmat acestui 11 septembrie. Ce s-a întâmplat a fost un eveniment simbolic, eu îl văd în primul rând simbolic, cu toată tragedia dacă mă gândesc la câţi oameni au murit acolo, dar este un eveniment simbolic şi de aceea a şi avut loc acolo. Despre asta vorbim, intercalat de muzică: cântă cineva la pian, la vioară, la violoncel, o cântăreaţă cântă două, trei liduri, o chestiune foarte frumoasă, pe care imediat au înţeles-o cu toţii iar televiziunea o transmite. Ar fi fost mult mai greu să o fac aici, mult mai complicat pentru că sunt mult mai greoi austriecii şi se mişcă încet. Chestiile astea la noi, într-adevăr, se fac într-o manieră intelectuală, eficace, rapidă. Îmi plac aceste lucruri.”

Sunteţi de 15 ani director al Operei de Stat din Viena, aceasta fiind cea mai lungă perioadă din istoria prestigioasei instituţii. Peste trei ani vă retrageţi?

„La sfârşitul stagiunii 2009/ 2010. În 30 iunie 2010 va fi ultimul spectacol condus de mine. Atunci se vor încheia 19 ani petrecuţi în fruntea acestei instituţii. Acum, în faţa mea, se află însă Festivalul „Enescu”, la sfârşitul acestei săptămâni, spectacolele noastre în China şi în Hong-Kong unde nu am fost încă cu opera de stat vieneză...”