1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Invitaţie la dialog sau stratagemă comunistă?

Politicienii şi experţii independenţi din Republica Moldova încearcă să depisteze partea invizibilă a ofertei politice lansate marţi, într-o conferinţă de presă, de liderul comunist, Vladimir Voronin.

default

Comunistul Voronin face o ofertă politică Alianţei pentru Integrare Europeană

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au afirmat că aşa-numitele „declaraţii de consens” lansate de liderul comunist sunt simple speculaţii prin care comuniştii mimează deschiderea spre dialog, pentru cei care îi monitorizează din exterior.

Liderul comunist Vladimir Voronin a lăsat să se înţeleagă că dacă noua guvernare se va angaja să păstreze statutul de neutralitate al Republicii Moldova, să-i acorde Transnistriei statut de republică cu drept la autodeterminare şi să majoreze periodic salariile şi pensiile, comuniştii ar putea participa la votarea noului şef al statului, cu condiţia că Alianţa nu-l va înainta la funcţia supremă pe ex-comunistul Marian Lupu, devenit lider al Partidului Democrat.

Cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană comentează univoc oferta politică a liderului comunist. În opinia lor, principiile enunţate de Voronin reprezintă o provocare ce evidenţiază agonia unui dictator care a pierdut puterea din prostie şi care nu se poate împăca cu gândul că nu-i mai dau ascultare nici măcar membrii propriului partid.

Liderul PLDM, Vlad Filat, nominalizat pentru funcţia de viitor prim-ministru al Republicii Moldova a declarat că măsurile anticriză propuse de Voronin vin în contradicţie cu un eventual acord pe care viitorul guvern îl va semna cu Fondul Monetar Internaţional.

Moldawien Wahlen Oppositionspolitiker Vlad Filat

Liberal-democratul Vlad Filat se pregăteşte să preia funcţia de premier

Filat a lăsat să se înţeleagă că nu vor avea loc majorări salariale în 2010, deoarece bugetul Moldovei va fi unul de austeritate.

La rândul său, vicepreşedintele Partidului Democrat, Igor Corman, a spus că Alianţa pentru Integrare Europeană a decis univoc că îl va înainta pe Marian Lupu la funcţia de şef al statului, iar comuniştii trebuie să se împace cu acest gând. „Dacă vor să blocheze alegerea lui Lupu, comuniştii vor trebui să-şi asume consecinţele alegerilor parlamentare anticipate”, a conchis vicepreşedintele PD.

Expertul independent Igor Munteanu consideră că acceptarea de către coaliţia majoritară a principiilor enunţate de Voronin ar însemna capitularea noii guvernări:

„Ceea ce impune prin aceste condiţii Partidul Comuniştilor este, de fapt, o capitulare a principalelor obiective pe care şi le-a asumat Alianţa. Sunt anumite lucruri total opuse sensului Alianţei pentru Integrare Europeană, cum ar fi, de exemplu, cele legate de Transnistria – cu recunoaşterea unei republici transnistrene, cu fluturarea drapelului unei ieşiri din componenţa Republicii Moldova în cazul în care se discută despre neutralitate. Neutralitatea este doar un instrument. Atunci când o ţară se simte vulnerabilă, ea trebuie să-şi caute garanţii de securitate. Eu cred că obiectivul principal al Alianţei pentru Integrare Europeană nu este să-i facă pe comunişti fericiţi. Nu poţi face acum un pas înapoi şi să spui: „trebuie să le mergem în întâmpinare com uniştilor . Comuniştii sunt în minoritate politică în acest moment. Ei trebuie să accepte că uneori guvernele se schimbă şi cetăţenii aleg alte partide”.

Unii analişti consideră că Voronin s-a văzut nevoit să apară public cu cele două „declaraţii de consens”, deoarece este dezorientat şi a simţit că nu mai poate stăpâni divergenţele din interiorul propriului partid. El a recunoscut, la conferinţa de presă de ieri, că în interiorul PCRM ar putea să apară transfugi:

„...Lipitori ca Marian Lupu care s-au lipi t de noi ca să-l aducem tocmai în fotoliul de preşedinte. Şi cred că nu voi greşi dacă vom mai depista pe cineva. Ei (eventualii transfugi – n.n.) socot: „La ce ne mai trebuie nouă Voronin, la ce ne mai trebuie ceilalţi dacă nu mai sunt la guvernare. Ne ducem şi ne lipim de cei care sunt astăzi la guvernare – le cântăm diferande şi le pregătim plăcinte...”.

Joi, Curtea Constituţională a Republicii Moldova se va pronunţa asupra legalităţii preluării interimatului funcţiei de şef al statului de către preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu. Procedura este mai mult una formală.

Dacă avizul Curţii va fi unul pozitiv, tot joi, Mihai Ghimpu, în calitate de preşedinte interimar, îl va desemna la funcţia de prim-ministru pe liderul PLDM, Vlad Filat. Prima tentativă de alegerea a noului preşedinte al Republicii Moldova va avea loc în mai puţin de două luni.

Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor: Alexandra Sora

Vă mai recomandăm